Veștejind, în treacăt, două din romanele mai puțin prizate ale lui Roth, She Was Good și Letting Go, Irving Howe credea că a descoperit punctele slabe ale autorului. El pornea de la premisa că Roth nu e un scriitor „natural“, că „nu-i place să...
Potrivit lui Irving Howe, Philip Roth nu își lasă personajele să evolueze, ci „le denunță”. Or, din punct de vedere literar, un asemenea procedeu e o dovadă de slăbiciune. Adică o probă că autorul „nu acționează cu bună-credință în raport...
Există două momente în care polemicile legate de Philip Roth au depășit faza încrucișărilor de săbii, trecându-se la atacuri de artilerie. Unul e simpozionul organizat de Yeshiva University în 1962, unde Philip Roth a fost „demascat” pentru povestirea Defender of the...
Nu mă pot gândi la Vladimir Tismăneanu fără o enormă doză de gratitudine. Dincolo de orice dubiu, întâlnirea cu el a deschis în biografia mea ferestre despre care nici nu știam că există. Am evocat amândoi împrejurările în care...
Nu am cunoștințele istorice și religioase necesare pentru a ști prin ce metode ar fi fost „redus la tăcere“ Philip Roth de către evreii din Evul Mediu. Cu siguranță, ar fi fost vorba de un tratament deloc plăcut pentru scriitorul...
Acuzația de „îngustime de minte“ („narrow mindedness“) îi e adusă lui Philip Roth și de un rabin, David Seligson, care și-a câștigat notorietatea tocmai prin atacurile la adresa prozatorului. Un articol din The New York Times îi citează vituperările în...
Nu cred să fi existat în epoca modernă vreun scriitor evreu aflat într-o mai profundă stare de adversitate cu propria comunitate etnică decât Philip Roth. E vorba, îndeosebi, de colectivitatea religioasă, dar n-au lipsit atacurile nici din partea evreilor secularizați....
Personaj ofensiv prin excelență, Tom Wolfe nu putea lăsa nesancționate atacurile scriitorilor cu care-și disputa locurile fruntașe în clasamentele celor mai vândute cărți din Statele Unite. Eseul polemic My Three Stooges începe cu evocarea, pe un ton ironic-autovictimizant, a...
După cum ne amintim din articolul de săptămâna trecută, apariția în anul 1998 a cărții lui Tom Wolfe, A Man in Full, a stârnit iritarea unora din marile vedete ale romanului american al momentului. Atacul lui John Updike pare...
Tom Wolfe – a nu se confunda cu Thomas Wolfe, marele romancier american interbelic, autorul faimosului Privește, înger, către casă – a fost unul din practicienii și teoreticienii curentului numit New Journalism. Acesta definește un tip de literatură pentru care...
După toate semnele, „operațiunea specială“ a Statelor Unite în Iran a ajuns într-un impas. Nu sunt analist militar, geostrateg sau specialist în relații internaționale. Ceva îmi spune însă că ne aflăm în fața uneia din cele mai prost pregătite campanii...
În terminologia de azi, Norman Mailer ar trece drept un antivaccinist impenitent. La venirea pe lume a celui de-al șaptelea copil, o fetiță născută dintr-o legătură extramaritală, și-a făcut procese de conștiință că acceptase vaccinarea ei. Regreta că acceptase ca...
Câteva mărunte laude la adresa articolului meu de săptămâna trecută m-au determinat să continui investigarea conflictelor dintre scriitori. De data aceasta, mi-am propus să-mi îndrept privirea spre scriitoarele-femei. Prima constatare este că încrucișările de arme sunt, în această zonă, mult...
Mi-am petrecut aproape întreaga viață printre scriitori sau privindu-i, de la distanță mai mare sau mai mică. Din acest motiv, e posibil ca percepțiile mele asupra naturii umane să fie limitate, irelevante sau complet greșite. Mă amăgesc însă cu evidența...
Invitată de Donald Trump la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, România s-a aflat într-o situație tragi-comică. Ea rezonează profund cu dilema ienăchițăvăcăresciană: „S-o tai, se strică/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul și mi-o ridică.“ Până la...
Există o singură statistică – una singură – în care România conduce la nivel european. Suntem codași la exporturi, la educație, la absorbția fondurilor europene – aceste cadouri ce ne țin în viață –, la sport, la reformarea statului, la...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
