Cine-l votează pe Columb?

O spaimă bântuie planeta. Nu e emisiune la televiziunile de știri și comentariu al vedetelor media din care să nu răzbată groaza de alegerile din acest an. Din întâmplare, în multe țări ale planetei cetățenii vor fi chemați la urne în lunile următoare. Deși astfel de potriviri se petrec destul de rar, aerul de excepționalitate care le înconjoară e mult exagerat.

În fond, e vorba de un proces ce ține de esența democrației. Și totuși, despre el se vorbește cu o frică superstițioasă, de parcă ar urma sfârșitul lumii. În opinia mea, îngrijorare și frică ar trebui să provoace neținerea alegerilor, nu ținerea lor. Sunt două motive pentru care subiectul a ajuns pe prima pagină.

Mai întâi, neliniștea celor care dețin puterea și n-ar vrea, în ruptul capului, s-o piardă. Pentru a-și menține privilegiile, au pus totul la bătaie. Jurnaliștii, publicațiile și televiziunile din subordine au creat o perdea țesută din angoase și uneltiri. Cu ce scop? Pentru a-i ameți și paraliza pe votanți. Aceștia trebuie descurajați să-și exprime opțiunile, ca și cum ar fi ceva necurat în faptul că urnele vor vorbi din nou.

În al doilea rând, nervozitatea iscată de apropiatele scrutine electorale trădează iritarea celor mulțumiți de actuala configurație politică la nivel european și global. În linii mari, democrațiile occidentale sunt conduse de stânga – iar acolo unde nu se află la conducere, aceasta cenzurează și intimidează neobosit. Or, din cauza prestațiilor constant slabe și foarte slabe ale administrațiilor de inspirație marxistă, omul de rând simte nevoia unei schimbări.

Cum alegătorul în sine nu poate fi etichetat, în mod direct, ca extremist, s-a pornit o campanie prin care sunt desemnați drept inamici ai democrației toți cei care nu împărtășesc ideologiile ieșite din creierele distructive ale lui Marx, Lenin și Stalin.

Așa s-a ajuns ca partide dominate de ideologia bunului-simț să fie decretate drept nefrecventabile. Dacă ceri introducerea de reguli clare în chestiuni precum imigrația, locul religiei în școală, discriminările zis pozitive și vorbești despre primatul legii ești descris ca fascist ori nazist. Invectiva înveninată a luat locul dialogului într-o lume a polarizărilor fără precedent. Fiecare individ se simte posesorul adevărului absolut și n-ar ceda un milimetru din ceea ce consideră a fi dreptul lui inalienabil de a disprețui. Cum se explică apariția acestui tip uman inflexibil și dedat la violențe extreme? Cauzele sunt multiple.

Două se desprind ca fiind esențiale: pe de o parte, dezvoltarea fără precedent a Internetului și a rețelelor sociale. Pe de alta, mișcările din sfera corectitudinii politice, precum cancel culture și woke, care și-au propus să elimine opiniile diferite de cele agreate de centrele de putere autodecretate ca legitime.

Computerele și telefoanele smart au ajutat la constituirea unor secte de iluminați laici. Viteza de diseminare a mesajelor i-a dus la concluzia că pot juca un rol esențial în viața publică. Și-au dat imediat seama că metoda cea mai sigură de a-și face cunoscute opiniile e declanșarea unui război în toată regula, având drept țintă adversari reali ori imaginari. Ei nu fac altceva decât să-l urmeze pe Hegel și teoria lui despre „construirea dușmanului“. În condițiile postmodernității, aceasta se manifestă ca o permanentă definire și redefinire a noțiunilor de popor și de anti-popor. Ea reciclează vechea lozincă a bolșevicilor „cine nu e cu noi e împotriva noastră“. De aici, aproape s-a ajuns la categoriile de om și de subom, în funcție de gradul de aderență la ideologia promovată cu agresivitate de grupurile – altminteri eterogene – care au înțeles cât de mult au de câștigat prin negare obstinată, contestare vehementă a realității și nerușinare.

Prin practicile curente – inclusiv în domeniul justiției –, discriminările pozitive au dat o lovitură aproape mortală democrației tradiționale. Astăzi, nu mai decid cei mulți (se vorbește fără jenă de un „terorism al majorităților“), ci grupurile organizate în scopul dobândirii de avantaje materiale și poziții administrative privilegiate. E indiscutabil că drepturile indivizilor trebuie respectate sută la sută – fie că ele privesc rasa, etnia, statutul social, cetățenia, orientarea sexuală etc. Nu despre asta e vorba. Marea problemă intervine atunci când minorități persecutate până mai ieri încep să-i extermine politic, moral ori social pe cei care nu le împărtășesc opiniile.

Într-un serial de mare succes de pe Netflix, Yellowstone, există o secvență întru totul relevantă pentru gândirea de azi. O femeie de origine amerindiană se prezintă la o facultate din Montana pentru a lua în primire o catedră. Lăsând deoparte modul în care dobândise acces la o poziție de prestigiu – tânăra și frumoasa Monica era nora unui crescător de vite bogat și influent, care i-o impusese rectorului universității –, demnă de interes e discuția dintre angajator și viitoarea angajată. Cum postul prevăzut inițial nu mai exista, rectorul îi propune ca, până la reînființarea lui, să predea istoria Americii. Mai precis, intervalul de la sosirea lui Columb până la Declarația de Independență.

Dialogul trebuie redat întocmai, pentru că ilustrează tendința din lumea actuală în care nu mai contează adevărul pur și simplu, ci versiunea din mintea fiecărui individ în parte. La auzul numelui conchistadorului italian care a lucrat pentru monarhia spaniolă, tânăra are o tresărire, ca și cum ar fi văzut un demon. Sesizând reacția femeii din fața lui, rectorul intervine: „Vă simțiți în largul dumneavoastră cu această materie?“ („Are you confortable with that?“), iar Monica replică: „Depinde. Ce variantă a istoriei lui Columb voi preda?“ („Depends. Which version of Columbus’s history am I teaching?“). Fără ezitare, rectorul spune: „Varianta dumitale, dnă Dutton“ („Yours, Mrs.Dutton“). Neascunzându-și zâmbetul de satisfacție, viitoarea profesoară își anunță pe loc programul didactic: „Abia aștept să predau celor tineri totul în legătură cu omul care a inaugurat genocidul în Emisfera Vestică“ („I look forward to teaching young minds all about the man who introduced genocide to the Western World“).

Am dat în paranteze și dialogul în original pentru a nu pierde nicio nuanță din discuția cu un profund substrat ideologic. Departe de mine ideea de a-i simpatiza pe cuceritori, pe războinicii sălbatici, pe „civilizatorii“ mânați de setea de îmbogățire, pe iluminații demonici, de la Gingis Han la Hitler, Stalin și Putin. Aici, însă, nu e vorba nici măcar de istorie. E vorba de felul în care se manipulează conceptele fundamentale pentru civilizația actuală, în speță adevărul. Într-o lume a trocurilor, a corupției, a aproprierii de către trăitorii actuali a suferințelor strămoșilor, fiecare individ își arogă dreptul de a avea propriul adevăr („Yours, Mrs. Dutton“). N-ar fi nicio problemă dacă și l-ar păstra pentru sine. Problema începe atunci când ideologii urcă pe o scenă clamându-și convingerile, ca și cum ar fi litere decupate din cine știe ce Carte sfântă.

Monica Dutton e un ideolog în toată pu terea cuvântului. Ea știe cu precizie cui să se adreseze – „minților tinere“ („young minds“). Adică celor vulnerabili, care pot fi manipulați cu multă ușurință – așa cum alți tineri, din alte epoci, au fost supuși unor identice procese de spălare a creierelor. Pentru ea, descoperirea și cucerirea Americii e doar punctul inițial dintr-un etern genocid. Nu contează reformele petrecute între timp, nu contează garanțiile legale și constituționale actuale, nu contează libertățile de care beneficiază din plin urmașii victimelor. Doar pentru că ai aceeași culoare a pielii cu cea a cuceritorilor de acum câteva secole ești condamnat, fără nicio bază juridică, pentru crime pe care nu le-ai săvârșit. Folosirea de către personaj a expresiei „[he] introduced genocide“ nu lasă nicio îndoială că tot ceea ce a urmat după „inaugurarea“ criminală a lui Columb a fost un șir de monstruozități care continuă, desigur, și în ziua de azi…

Realitatea e că aventurierul Columb nu se deosebea cu nimic de contemporanii lui din Emisfera Vestică (așa cum le place scenariștilor serialului menționat să spună), și nici de diversele populații indigene. Acela era, cum s-ar zice, l’air du temps. Ceea ce-i deosebea era superioritatea tehnologică a occidentalilor, cu ajutorul căreia și-au pus în aplicare planurile expansioniste. Occidentul medieval (ca să nu mai pomenim de perioadele mai vechi) a fost un lung șir de încăierări barbare în care regi, regișori și prinți s-au măcelărit între ei până la ultima picătură de sânge. Nici nativii din America ori din oricare alte părți ale Planetei n-au fost niște pacifiști imaculați. E plină istoria de înfruntări sălbatice între clanuri, soldate nu doar cu uciderea dușmanilor, ci și cu torturarea lor. Caznele la care erau supuși prizonierii triburilor de amerindieni (schingiuri prelungite cu fierul încins, smulgerea membrelor, incendierea de vii, scalparea, tăierea limbii și a urechilor, emascularea etc.) nu erau cu nimic inferioare metodelor de exterminare ale năvălitorilor albi. Bestialitatea umană e, din păcate, o constantă universală.

Un studiu al lui Nathaniel Knowles, de la Universitatea din Pennsylvania, The Torture of Captives by the Indians of Eastern North America, publicat în 1940 în „Proceedings of the American Philosophical Society“, vol. 82, no. 2, depășește în evocare a cruzimii, umilirii și perversiunii tot ce știm din filme și din romane. E însă foarte convenabil, în lumea corectitudinii politice, să arunci întregul blam pe una din tabere, de parcă planeta ar fi locuită exclusiv de ulii și porumbei. În realitate, pe pământ trăiesc și hiene, sconcși, scorpioni, șerpi veninoși. Indiferent de culoarea pielii, omenirea e dominată de aceleași instincte de cruzime, rapacitate, demență și sete de sânge. Să sperăm că la apropiatele înfruntări politice la nivel planetar vor ajunge să fie votate cât mai puține exemplare ale speciei umane conduse de instincte criminale, și nu de rațiune.

Teama mea e de altă natură: cât de libere mai pot fi alegerile acum, când suntem bombardați clipă de clipă de manipulări ideologice de o virulență și perversitate pe care omenirea nu le-a cunoscut vreodată? Mai suntem capabili să judecăm cu propriul cap? Mai avem luciditatea necesară pentru a vota rațional? Nu e de mirare că deruta a cuprins și spații care, în mod tradițional, păreau imune la manipulare, minciună și corupție.

Articol publicat şi în România Literară.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News