Ceața ignoranței religioase

Ceața ignoranței religioase așternută peste spații vaste ale „dreptei credințe”, acea ignoranță care nu mai cunoaște Crezul nici măcar pe dinafară, darămite pe „dinăuntru”, care stâlcește agramat religios cuvintele mărturisirii de credință, care nu știe așadar în ce anume crede, care bâiguie și bâjbâie pe „calea cea lată”, rătăcind Scripturile, confundând Tradiția cu tradițiile și pe acestea cu superstițiile, trebuie, în mod rațional și grijuliu față de viitorul proxim al Bisericii, să fie risipită prin dialog sincer cu lumea bine-intenționată și prin înaltă pastorație adecvată la realitate, nu îndesită prin tolerare și încurajare din pragul unui birou de non-comunicare.

Cei care, în ciuda scandaloaselor evidențe din terenul ortodoxismului „suveranist”, menajează flagelul ignoranței religioase incapabile să mai silabisească pe „abecedarul” credinței, ignoranță care sugrumă în chip paricid „duhul” Ortodoxiei deraiate în ortopraxia conformismului exterior, a ritualismului și a legalismului spiritual, cei care, azi, tac mâlc sau reacționează țâfnos sub masca pioasă a citatelor ce nu țin loc de mult invocata „teologie”, ci doar de paravan al ipocriziei și complicității, contribuie major, din păcate, la adâncirea ignoranței deloc creștine care „vede monstruos” doar fictivi dușmani intelectuali în spațiul „comunității de credință”, trecându-i atent sub tăcere exact pe cei reali din interiorul acestuia.

Spațiu comunitar în care dacă deschizi, cu maximă bună-credință și cu dreptul deplin al laicului credincios, cultivat și fidel Bisericii lui Hristos, o discuție menită să limpezească fie și un termen descriptiv arhaizat și ermetizat (nu o dogmă!) sau să îndrepți mistagogic atenția spre o problemă clamată de realitate și bunul-simț, precum aceea a calendarului (îndreptat vs neîndreptat) și a sărbătoririi adecvate/corecte a Paștelui, încă sacrificată pentru o butaforică „comuniune” impusă (politic) la Conferința Panortodoxă de la Moscova din 1948 în total răspăr cu hotărârile primului Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, ajungi să fii taxat – cu „mânie creștină”, inclusiv episcopală, fetid cultivată în haznale media „pro-Biserică” și pe site-uri cu aere „ortodoxe”, explicit pro-rusești și „suveraniste” – drept „controversat”, „progresist”, „globalist” și „soroșist”. Ce mai contează realitatea!? Cu atât mai rău pentru ea!

De ce, oare, nu ne explică acești vajnici „apărători” ai Bisericii și „credinței străbune” (geto-daco-tomitane), acești apologeți ai ideologiei carpatin-neopăgâne cu temeiuri adânci în discursuri legionare, în replici din filme și din desene animate, ideologie aciuată în „chilia athonită” și propagată sistematic nu doar prin „televiziunea poporului”, ci și din unele amvoane, legătura concretă dintre persoanele publice pe care le detestă și atributele de mai sus pe care le asociază perfid cu ele? Sunt invitate insistent să o facă!

A-i denigra și calomnia „bisericește” tocmai pe cei ce cu onestitate probată în timp și la marile răscruci ale crizelor cu care s-a confruntat Biserica, au apărat-o public, cu sacrificii, pledându-i totdeauna cauza înaltă, cauza adevărului care nu trebuie șușotit, tăinuit, ci vestit,

a-i blama chiar și fără să-i cunoști pe cei ce se străduiesc să împace în sfera publică credința cu rațiunea (dăruită de Dumnezeu), cultura cu Scriptura, teologia cu viața cotidiană și pe intelectualii laici cu Biserica dinspre care sunt iar fulgerați cu ostile priviri birocratice, a vedea în dialogul firesc cu presa, cu societatea, cu alteritatea o impardonabilă, deși caragialească, „trădare”, e semn de gravă orbire în chiar miezul epocii comunicării și semn de antihristică nepăsare față de Biserica însăși, față de viitorul ei în societatea românească compusă progresiv din noi generații formate nu în „pridvorul” Bisericii, în care pare să fie reclădită viziunea nocivă spiritual a „cetății asediate”, ci în mediul digital al pluralismului de toate felurile, generații deloc subînțeles dispuse să-L caute pe Dumnezeu în lumea scufundată a „vechilor cazanii”.

Biserica lui Hristos merită infinit mai mult… Fie și măcar până când se va fi identificat cu „turma cea mică”. Atunci vor fi rămas de mult în urmă aceste zbateri și dezbateri în preajma adevărului. Atunci Adevărul îi va fi cernut deja pe cei rămași fideli Lui.