Întărirea controlului civil, nu slăbirea serviciilor de informaţii

În ultimii  aproximativ 15 ani, s-a investit mult în creşterea forţei şi a performanţei serviciilor de informaţii, ceea ce e bine. Un stat puternic are servicii de informaţii puternice şi eficiente. Ce nu e bine este că avem un control civil al lor mult prea slab, aproape inexistent. 

 

Pachetul de legi privind siguranţa naţională este o temă intens dezbătută în ultimele zile, readusă în atenţia publică după ce premierul Nicolae Ciucă a anunţat că va fi analizat în Guvern şi trimis la Parlament. În jurul subiectului s-a creat o isterie – într-o măsură, asemănătoare cu cea iscată de Liviu Dragnea şi fosta lui camarilă politică şi mediatică în privinţa statului paralel – care dă senzaţia că România este pe punctul de a deveni o dictatură militară ori de a se întoarce la metehnele Securităţii din anii totalitarismului ceauşist.  “Militarizarea statului”, “UM România”, “Guvernul securist”, “Republica Militară România”, “republica securiştilor”,  “Securistan”, “îngroparea finală a democrației românești” şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă sunt sintagme pe care le-am citit însoţind articolele sau opiniile referitoare la pachetul de legi ale siguranţei naţionale. Principalele motive de îngrijorare – ni se atrage atenţia –, ar fi cauzate de faptul că actualul pachet de legi conferă puteri sporite îndeosebi SRI şi SIE, că le transformă în organe de cercetare penală, că le oferă imunitate ofiţerilor, că obligă populaţia să colaboreze cu SRI. Mare parte din articole, din opinii, chiar comunicatele emise de unele ONG-uri, care trag semnale de alarmă, avertizând că democraţia este în pericol, s-au bazat nu pe un text de lege oficial, ci pe informaţii dintr-un articol de presă, documentele fără antet, fără număr de înregistrare, deci neasumate oficial de nicio instituţie a statului, apărând în media câteva zile mai târziu. Aceste proiecte de lege pot fi, într-adevăr, varianta în care au ajuns la Guvern şi în care vor fi pregătite să plece spre Parlament, dar pot fi şi variante de lucru, propuse de instituţiile vizate de fiecare lege sau de un grup de oameni de acolo ori pot fi, aşa cum s-a spus, un test pentru a vedea reacţia societăţii civile faţă de astfel de legi. La o lectură atentă a acestor drafturi, realizezi cu unele dintre afirmaţiile făcute în media, unele temeri exprimate nu sunt justificate.

S-a spus, de exemplu, că SRI va face acte de cercetare penală. Nu va face. Aspectul este clar stipulat în actul care apare în media ca fiind proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea SRI: “Cadrele Serviciului nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest”. Ceea ce poate face SRI, iar asta “în cazul constatării unei infracţiuni flagrante contra securităţii naţionale, a infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de stat, a unui act terorist ori a unor tentative sau acte preparatori la asemenea infracţiuni”, este să-l reţină pe cel vizat, predându-l instituţiilor judiciare care au drept de anchetă. Nici SIE nu face şi nu va face acte de cercetare penală.

S-a vorbit şi despre numirea şi înlocuirea din funcţie a directorului SRI care s-ar realiza discreţionar de către şeful statului. Conform proiectului, se vor face – ca şi până acum, şi în cazul SRI, şi al SIE –, de către cele două Camere reunite ale Parlamentului, la propunerea preşedintelui ţării. Diferenţa prevăzută de noua lege, în cazul directorului SRI, este că înlocuirea lui din funcţie se poate face nu doar la propunerea şefului statului, ci şi la propunerea a cel puţin o treime din numărul total al deputaţilor ori al senatorilor. Cred că este bine ca propunerea de numire să fie făcută de preşedinte. Pe de o parte, pentru că acesta este şi şeful CSAT, structura care asigură coordonarea SRI şi autoritatea investită de Constituţie să organizeze şi să coordoneze unitar activităţile ce privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. Pe de altă parte, pentru că, altfel, ar putea fi la mâna unui lider de partid, al unui grup din jurul lui care controlează majoritatea parlamentară. Ca exerciţiu de imaginaţie: ce s-ar fi întâmplat, de exemplu, în vara lui 2012, dacă numirea şefilor celor două servicii de informaţii ar fi fost făcută de Parlament, de toxica USL, coaliţia care, cu Victor Ponta ca actor principal, încercase o lovitură de stat? Sau în anii 2017 – 2018, când şi Guvernul, şi Parlamentul erau conduse de facto de Liviu Dragnea căruia îi mai rămăseseră nesubordonate serviciile secrete şi când PSD a pregătit modificarea, în regim de urgență, a tuturor legilor din domeniul siguranței naționale? A fost înfiinţată atunci şi o comisie specială pentru modificarea acestor legi, încredințată unui apropiat al liderului PSD, Claudiu Manda, numit și șef al Comisiei de Control al SRI, care nu avea  o minimă pregătire pentru a se aventura în legiferarea domeniului securității naționale.

S-a mai spus că ofiţerilor SRI li se oferă imunitate. În noua lege, la fel ca în cea actuală, este prevăzut controlul civil (că el nu se desfăşoară cum trebuie, nu este vina legii, ci a celui care îl realizează). Ceea ce ridică semne de întrebare în proiectul de lege este o prevedere referitoare la cercetarea penală a ofiţerilor SRI, care le-ar putea conferi impunitate; aceasta ar urma să fie făcută doar de către anumiţi procurori, “anume desemnaţi, cu informarea prealabilă a directorului general al Serviciului şi în prezenţa unui reprezentant al structurii juridice a Serviciului”. Dacă se va regăsi în proiectul de lege şi ar fi votată, această prevedere ar fi un grav derapaj, putând deschide calea unor abuzuri.

Un alt semn de întrebare, justificat, legat de acest pachet de legi, îl ridică prerogativa care conferă personalului SRI dreptul de a solicita „oricărei persoane sprijin pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor legale”, aspect în privinţa căruia „persoana solicitată este obligată să păstreze secretul asupra aspcetelor care au făcut obiectul cererii”. E o exprimare echivocă, laxă care poate degenera în abuzuri.

Comparaţia cu situaţia emiterii, în 2017, de către Guvernul Grindeanu, a OUG 13 – care s-a făcut – este însă, mult forţată. În cazul acestui pachet de legi nu vorbim despre o redactare  pe furiş, intrarea acestor legi la Guvern a fost anunţată public şi, în plus, vor ajunge în Parlament, unde vor putea fi dezbătute şi, dacă se va impune, vor avea şi un control de constituţionalitate.

Pachetul de legi privind siguranţa naţională, de o importanţă majoră pentru apărarea ţării, va avea impact, pe termen lung, şi asupra întregii arhitecturi de securitate a statului, cu implicații inclusiv în raport cu partenerii strategici ai țării, şi asupra societăţii. Sunt, aşadar, esenţiale o analiză şi o dezbatere profesioniste pe textul lor şi, de asemenea, corijarea, înainte de vot, a unor prevederi ce pot degenera în excese anti-democratice. Iar în paralel, trebuie să ne preocupe, ca societate, nu slăbirea serviciilor de informaţii, ci întărirea controlului civil. Puterea serviciilor de informaţii, derapajele şi abuzurile la care oameni din aceste structuri pot fi tentaţi trebuie şi pot fi contrabalansate de un control civil profesionist şi eficient. Se poate ajunge aici dacă acest control este făcut de oameni bine pregătiţi profesional, care cunosc în amănunt legislaţia în domeniu şi înţeleg atât rolul major pe care aceste structuri îl au într-un stat democratic – mai ales într-un context geopolitic foarte nesigur, cu un război convenţional în apropierea ţării şi un război informatic pe care Rusia îl duce de ani de zile –, cât şi pericolele pe care le implică folosirea abuzivă a puterii de către unii oameni care au acces practic nelimitat la informaţii. Şi este la fel de important ca oamenii care fac acest control democratic să nu fie obedienţi serviciilor de informaţii, să nu fie vulnerabili fie din cauza unor complicităţi generate de afaceri, fie de diplome primite de facto nejustificat ori de doctorate plagiate obţinute în şcolile de siguranţă şi ordine publică, de apărare şi de securitate ale României.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

21 Comentarii

  1. Dan Plesoianu spune:

    Problema care se pune este: de ce nu se moderizeaza Serviciile?! In SUA, de exemplu, Department of Homeland Security are 8 „servicii” majore subordonate, in care nu intra nici FBI, nici CIA, nici NSA. In total, se pare, sint 17 Servicii… In Romania de ce se persista. dupa 30 de ani de la lovilutie, sa avem in continuare numai SRI si SIE, ca servicii majore, la care parca se adauga si SST si SPP? Daca ar fi mai multe asemenea institutii, atunci ar exista un fel de autocontrol la nivel national, prin controlul reciproc, concurential, al unora dintre cele 17 institutii. Asta in afara de controlul civil…

  2. Dan Plesoianu spune:

    (cont.)
    Si, in mod normal, Serviciile ar trebui sa actioneze aproape total cu discretie, nu ca la noi, unde este o tiganie intreaga, si rufele se spala in public, unde avem in continuare sute de mii de „colaboratori”, in toate domeniile vietii publice, iar SRI este o componenta majora de protectie a statului bandit, numit Romania. SRI a fost si este cea mai bandita institutie, cea care protejeaza benditismul din tara (pentru ca autorii banditismelor sint chiar membri ai acestei institutii, care au infaptuit faradelegile dupa planurile SRI – vezi toate diplomele fraudulose, toate doctoratele false, toata coruptia din universitati, toate „academiile” Serviciilor, etc.)…

  3. LevSt. spune:

    „…un test pentru a vedea reactia societatii civile…”___–___ cu siguranta sunt mai multe scopuri, insa acesta este cel mai important, desi ei nu ar recunoaste nici „picatzi cu plumb”!!!(desi, precedentul exista), iar adevarul statisc este ca „Jmecheria” tine f. bine la romani, ei sunt pregatiti , si chiar vor inghiti si noua galusca…///”… la propunerea presedontelui tarii…”___–___ pare destul de corect, insa CU EXCEPTIA acestui pres-edinte(IN SPECIAL) si a celorlaltzi toti, incepand cu anul 1947…””Iohannis, reacție pe legile securităţii naţionale: Cineva, şi ştim bine cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. Nu-şi doreşte nimeni o restauraţie a vechii Securităţi…”Avem acum un draft pe aceste legi care nu e destinat publicului larg….Personal mă voi îngriji ca acolo unde draftul nu a avut o formă corespunzătoare timpurilor noastre să fie corectat. Aceste îngrijorări nu sunt necesare sau dacă mai sunt îngrijorări care rămân în picioare trebuie aduse la cunoştinţa legiutorului pentru a fi corectate….” ___—-____ adica ” eventualele corectii” sunt facute tot de grupuri mafiotice(politice), pe care -in final- el le va rezolva(„armoniza”) la modul „personal”(precum alinierea cu pesede!), tocmai pentru ca nu trebuie restaurata „vechea securitate”, pentru ca -de fapt- vechea securitate si nomenclatura , au fost permanent prezente in decizia politica, direct sau doar din spatele scenei… Mare minune ca Romania sa mai scape de aceasta plaga(securitatea si nomenclatura comunista), singura sansa ar fi restauratia Monarhiei, ori cu „print strain”(echidistant, prin definitie), ori cu cineva national, dar care a dovedit -IN ZECI DE ANI- ca este integru, curajos, cu IQ inalt, etc., etc.- iar sansa ne ofera acest cuplu, Clotilde si sotul el, care au dovedit deja, ca au toate ingedientele necesare pentru a transforma Romania…///

    2-„…Chestionat dacă e de părere că ar trebui să fie limitată durata mandatului şefilor de Servicii, şeful statului a replicat: Este o discuţie care se poartă şi în final când vom avea proiectele în forma care va fi prezentată publicului, atunci vom vedea. Nu vreau să mă pronunţ acum…”___—-___ absolut, nu se pronunta pentru ca actualul sef al serviciilor, este „omul” sau si-i tine ascunse toate talhariile si toate deciziile secrete, care -in realitate- sunt atac la suveranitatea nationala si forme de sabotare a economiei nationale…Cred ca societatea civila ar trebui sa intervina imediat si in forta(prin organizatii, ONG-uri, etc.) si sa ceara ca imediat Emilia Sercaia si Melania Cincea sa fie numite in posturile de ministru al internelor si sef la servicii, amandoua au dovedit ca sunt integre si au maturitate politica, insa chiar si daca toata tara ar iesi in strada pentru aceste numiri, iohan nu ar accepta, el stie ca aceste doua femei l-ar aresta in primele 12 ore ale mandatului lor, indiferent de imunitatile autoservite, de el si ceilalti banditi din guvern, parlament, etc.

  4. LevSt. spune:

    Iohannis este acuzat de 45 de ONG-uri de un „atac direct la libertatea presei.(…)___–___un semn ca societatea civila nu este moarta, insa actul este insuficient, aceste ONG-uri au -DEJA SI DE ANI DE ZILE- toate dovezile despre incompetenta si criminalitatea acestui impostor, de acea trebuie sa mearga pe masuri radicale, scoaterea populatiei in strada si demiterea individului din functie…Este clar ca acest neghiob este si putin la minte, iar de cand s-a impreunat cu pesede si a inceput sa fie calarit de ciuca, situatia a devenit dezastruoasa (mai ales prin prisma finantelor), pentru a fi inteles cat mai bine de masele religioase, zic, ca parca in ihan, ciuca si dancu, a intrat dracul, iar acest drac este nebun..

  5. LevSt. spune:

    Mesaj la adresa „președintelui în exercițiu” Klaus Iohannis: „S-a dovedit un ticălos fără scrupule”. Protest anunțat în Piața Victoriei.”… Oana Gheorghe…Tudor Chirila…”___–-___in sfarsit, cineva din Romania, ii spune tare si in public, ce este , acest pres-edinte…Insa nu cred ca va avea si un efect practic, populatia tarii este prea indoctrinata si/sau prea fricoasa , pentru a iesi MASIV, la proteste…Iar in „caz de”, a se merge iarasi pe satisfacerea unor cereri f. specifice, nu reprezinta niciun succes, sistemul romanesc (si „oamenii”) trebuie schimbat radical, altfel puterea -intotdeauna- se repliaza si chiar iese si mai intarita, in detrimentul intregii natiuni…Practic, sintetizand, NU exista decat o singura optiune, si nu „o noua revolutie”, CI „O ADEVARATA REVOLUTIE”…

  6. LevSt. spune:

    Statul paralel, între realitate și propagandă(Ciprian Cucu)”…un atac la ordine si legalitate…”___—-___ leit-motivul folosit de dictatori( sau in devenire), in fapt suprapunerea dorintelor si actiunilor lor , criminale, peste nevoile statului, iar acceptarea ideii este total gresita , reala optiune este separatia puterilor in stat si transparenta, insa -in prima si ultima instanta- primul individ(functie) a tarii are rol urias in schema, iar aparitia pe eshicherul politic al unui individ ca ihan, este perfecta dovada a faptului ca dictatura ceausisto-comunista doar s-a diluat si s-a cosmetizat, in realitate-in Romania- Statul Paralel- a existat de peste 70 ani, numai ca acest stat NU este deloc paralel, este IN interiorul statului oficial, pentru ca este compus -in proportie uriasa- de functionari oficiali, de diverse trepte, ceace face imposibila demantelarea sa, solutia este tot omul de la varf, asa ca Monarhia (cu conducatori -la varf-neimplicati in mizeriile mioritice) este singura care mai poate salva Romania….Iar acceptarea ideii de mai sus, are si impact istoric, acceptand-o, giram legitimitatea si a sclavagismului si a apartheid-ului, etc., pentru ca si ele aparau ordinea si statul…

  7. LevSt. spune:

    Drulă cere demisia directorului SRI: ”Pentru odioasele legi ale securismului naţional”(…)___–-___pana acum, acest Drula si C.Nasui au aratat consecventa, bun IQ, cat si curaj, sunt total de acord cu aceasta cerere, acest heving este -alaturi de ihan- marele dusman al romanilor, ei doi(plus dancu), sunt parte din planul lui Victor Orban( pe care-l inteleg, chiar daca nu-l aprob) de a recupera Transilvania si chiar mai mult(cat va fi posibil), ihan va fi guvernatorul Transilvaniei iar ceilalti doi nenorociti vor avea si ei sinecuri serioase, sunt convins ca -deja- primesc bani de la Ungaria, pentru a se preface ca nu vad ce se intampla…Din pacate nici Drula si nici Nasui(se pare) nu inteleg ca, chiar mutari serioase, nu au sansa sa schimbe Romania, numai o miscare radicala o poate face, iar aceasta este intoarcerea la Monarhie, cu Casa Regala de Armor si -concomitent- marile reforme, adica 10 judete, o suta parlamentari, desfiintarea armatei, plafonarea salariilor si pensiilor total aberante(la stat) etc., etc….

  8. LevSt. spune:

    UPDATE Cancelaria premierului se mărește cu zeci de posturi, deși angajările în instituțiile publice au fost înghețate. Noile competențe extinse( Irina Chirtoc-Luni, 27 Iunie 2022, ora 20:05)
    Cancelaria Prim-ministrului are, în prezent, 57 de posturi…”///
    2-Rareș Bogdan, mesaj lingușitor despre Nicolae Ciucă: ”Avem un premier extrem de responsabil”(…)____–-____ desi nu se poate spune „in sfarsit”( adica ciuca si-a aratat „gandirea”-pentru ca o tot face), totusi, devine clar ca individul nu poate iesi din paradigma PARAZITULUI TOTAL, care nu are notiunea de „eficienta economica si/sau monetara”, el a mostenit de la tac-so(tablagiul cel batran) sistemul de „munca” si sifonare a banului MUNCIT DE ALTII, asa si acum, crede ca i se cuvine orice, inclusiv satisfacerea megalomaniei patologice, de a avea cat mai multe SLUGI, bine platite, tot din BANUL PUBLIC, si care -la nevoie- sa-l apere pe el si pe tovarosi, ihan si celelalte otrepe, care submineaza economia nationala si siguranta publica si chiar a statului… Iar lingaul de servici, imediat „la datorie”, se pare ca singura rezolvare a dramei romanesti nu mai poate fi decat interventia radicala a unor grupuri mici si dedicate, cu terminarea definitiva a acestor monstruozitati sociale, inclusiv a idiotilor utili, si a acestui rahat , dens bogdan, caruia macar ar trebui sa i se taie limba, prea o foloseste la lins-foarte adanc- dosuri ajunse la putere…

  9. LevSt. spune:

    România cumpără alte 32 de avioane F-16 second hand din Norvegia. Aparatele au peste 40 de ani vechime
    (10.12.2021 13:02) „…ministrul apararii, vasile dancu…”___–-___ unde sunt serviciile si unde este societatea civila romana, de se lasa dusa de nas si permite jefuirea tarii de acest dancu-cretinu-bandit(alaturi de ciuca si ihan), practic (ar zice unii) „Romania se razbuna( a dracului razbunare!)”, adica dupa ce a vandut flota comerciala ca si(si la pret de) fier vechi(cu comisioane negre, mai mari decat valoarea declarata, comisioane impartite de cainele basset si sleahta), acum cumpara realul fier vechi norvegian, INSA cu SUTE DE MILIOANE DE EURO/DOLARI, iar pentru acest hatar, dinca si ceilalti doi banditi, cred ca deja au primit comisionul pe sub masa, macar un sfert de milion de dolari…In primul rand, dancu este un criminal jegos, aceste aparate nu sunt precum masinile, daca se opreste motorul, tragi pe dreapta si basta!, aceste aparate defectate in zbor vor omora echipajul si posibil sa cada pe o scoala sau un spital, etc., deci vor omora zeci de oameni, iar distrugerile materiale, colosale…Pilotii romani ar trebui sa intre in greva la aflarea unei asemenea stiri, ESTE mult mai intelept ca Romania sa cumpere (CU ACEIASI BANI) 20 sau chiar numai 15 avioane F-35(Finlanda cumpara 34), direct de la producator(Lockheed Martin -USA) si astfel are toate garantiile posibile, inclusiv upg-adarile dintr-un numar de ani, post-tranzactie…///
    2-SUA dau 14 milioane de dolari pentru ca România să aibă primele centrale cu mini-reactor din Europa
    (Redactia | 26.06.2022)___–___ o idee excelenta pe care o sustin de peste 20 ani, precum in postarea de mai jos(Cronica Romania de azi-Mircea Batranu- 2011, „Ce se va intampla cu Japonia?)___–___28 iunie 2011 la 19:30
    ACEST LUCRU TREBUIE FACUT SI IN ROMANIA, CONSTRUIREA-LA ORICE PRET- A ZECE MICROCENTRALE NUCLEARE, CU SISTEM DE AUTOINGROPARE IN CAZ DE AVARIE NECONTOLABILA, zece centrale, echidistant dispuse in teritoriu!Aceasta ar duce le scaderea cu cel putin 1/2 a pretului energiei! Cea ce este cel mai important lucru intr-o economie!

  10. LevSt. spune:

    Emilia Șercan, replică veninoasă pentru Klaus Iohannis: „Scriu o nouă plângere penală pentru că deja nu mai am răbdare””…președintele a răspuns așa: „Câteodată durează luni sau ani, trebuie să avem răbdare ca autoritățile să-și facă treaba și dacă cineva a greșit să plătească”…”____––_____nu cred ca termenul”veninoasa” este potrivit(decat daca autorul vrea sa zica ca „nici cucoana asta, nu are prea multa dreptate”) , mai potrivit este „replica dura”-altfel/ dar corecta si obiectiva- fiind evident ca claws hohanis transmite un mesaj, adica „faptuitorii”(mari mahari in politie, ajutati de un procuror mafiot -caruia nu i se da numele), sa stea linistiti „cativa ani”, adica cat mai este el butoane, pentru ca – precum in cazul plagiatorului cu valoare general a „zero”, adica ciuca- ” nu se poate sa-l acuzam de plagiat, pentru ca este nevoie de stabilitate politica”…In sfarsit , ma bantuie aceiasi intrebare, cum poate un popor de peste 16-17 milioane adulti( nedeclarati retardati mental), sa mai suporte obrazniciile acestui criminal arogant si complet incompetent, ramanand -la el- ca cele mai inalte calitati , LASITATEA si TRADAREA, insa este si ceva de inteles din aceasta, adica tocmai pentru asta individul declasat s-a infratit cu pesedeul(„dusmanul de moarte al Romaniei” , dar mai ales, al sau, personal!), mai precis s-a facut pres la picioarele lor si calul de bataie (sau capra de calarit), a lui ciuca, un alt parazit (genetic) ajuns in functie inalta…

  11. LevSt. spune:

    Claws hohanis despre cei care au facut proiectul de legi:„… specialisti in domeniu…”___–-___specialistii lu’ peste prajit, evident ca acestia fac parte din grupa sa, adica NU a fost in stare sa fie nici dascal de fizica( pentru care s-a pregatit macar 5 ani, daca nu 9 !) si a debusat in politica, impins de la spate de fosta securitate si nomenclatura, asa si acesti „specialisti”, pentru asa probleme au ei certificari de drept international, primit de la o scoala de renume? Nici pomeneala, ei sunt -in cel mai „bun caz”, copiii, nepotii, rudele sau „oamenii de casa”, ai fostilor mahari comunisti, asa ca romanii onesti mai bine isi fac valizele, cat va mai domni claws-ul cu patru membre si lots of GHIARE, Romania se va apropia in ritm cat mai alert, de exitusul istoric, V. Orban munceste din greu pentru redobandirea Transilvaniei, si -la timpul potrivit, va face alianta cu Serbia, pentru a ciunti si Banatul, unde Serbia va deschide o fabrica de avioane, adica modelul lui Orban, cumpara, investeste, da de lucru la oameni, ca acestia-la un moment de criza- sa zica, „Mai bine cu Ungaria si Serbia, decat cu nenorocitii care conduc Romania”…

  12. LevSt. spune:

    Imparatul de la Cotroceni si omul de rand.(Razvzn Chiruta-PressHub)„…atata timp cat ii pupa, cuminti, inelul de imparat…”___–___unii, altii si mai si, ii pupa inelele anale cu atata sarg, incat ajung la apendicele xifoid, asa ca mare atentie, sa nu fie „ranit din dragoste” gardilopul national, made in Sibiu, care – este prea evident pentru a mai veni cu multe exemple- este un sabotor si tradator al interesului national, in fapt individul este mancat de o ura ranceda impotriva oricui care nu stie saseste, (el ii zice germana!) impotriva populatiei care nu-l aduleaza(ca pe ceusescu), mai ales ca el avea ganduri si de aeronava prezidentiala(!!!), si -suparat pe „omul de rand”– a spus-o fara nici un fel de retinere(cativa ani in urma), „Romania nu este in stare sa preia presedintia UE”, doar pentru a lovi in alte doua tute, dragnea si veorika, si _ca sa vezi!_ doar cateva luni in urma, s-a aliat fatzis, cu pesedeul, pe care-l reclama si batjocorea in fel si chip, tot tot pentru a-si satisface ura de descreirat, acum impotriva lui Barna si USR-ului, el voind sa fie singurul din Transilvania care ” a ajuns mare”, ne amintim cum si pe LCK(din Medias?) a aruncat-o sub autobuz, cand a marait pesedeul la el, ca-l suspenda…Daca asa individ este considerat „om”, atunci chiar ca lumea este cu capul in jos si cu picioarele precum la can-can… Nu mai vorbim despre faptul ca a participat activ, decizional, la genocidul medical* , toate deciziile sale in , si pe parcursul pandemiei, au fost dezastruoase, culminand cu aprobarea si participarea la congresul peneleului, doar pentru a-l lovi pe locotenentul neascultator(orban) si a-l proteja pe cel lingusitor(catzu-cel- nebun), de la acel moment -pentru cateva luni consecutive- numarul de decese prin Covid, a fost urias…Din pacate, LCK nu a implicat office-ul ei in acesta problema, desi eu(si poate altii) au sesizat-o, problema fiind chiar de genocid, comis cu buna-stiinta…(imprasierea bolii, de la centru spre toate judetele, congresul respectiv avand o audienta „pe viu”, cu trimisi din toata tara)….(* practic, daca China minte de ZECE ORI( mai putini), in privinta numarului de decese prin Covid, tot are mai putine victime decat noi(Romania), care -gratzie marelui „salvator”!!!- are apropape 70 mii decese(oficial), iar China (mintind de 10 X, nu are nici 60 mii, concret, China -cu o populatie de aproape 1, 5 MILIARDE!!!- are doar pe langa 6 MII morti, iar Romania-cel mult 18 MILIOANE, in tara- are acea cifra record…)

  13. LevSt. spune:

    Un oficial european face praf țara noastră într-o vizită la Iași. „Este considerată oaia neagră a Europei. Am venit aici să văd care este situaţia” (Catalina Sirbu-Sambata, 09 Iulie 2022, ora 16:30) Thomas Waitz a venit la …”___–___Iata inca o autoritate supranationala, care nu vrea sa se mai stapaneasca si sa spuna adevarul, anume ca daca (sa zicem, in Moldova) porcului i se spune dansul, inseamna ca nu mai este porc, asa si in acest caz, pe care foarte agresiv (generic) le semnalam de mult, anume ca o multime de diplomati straini, stau la post in Romania pentru ca sunt obligati, altfel stiind -si fiind paradovedit- ca au de’a face doar cu porci (partea romana), intamplator cu anatomo-fizionomie umana, ar fi fugit de mult de Romania, pentru ca avand -acceptand-contacte cu porcimea romana, se simt ei tavaliti in trocul mioritic…Asa si in acest caz, nu mai debatem ca varful dezastrului ecologic romanesc, a fost -si este- situat in ultimii 8-7 ani, tocmai pentru ca tara este condusa de un porc a carui agresivitate este manifestata-dibaci- prin legi care scutesc de raspundere criminalii*, insa -este clar- singur, nici cea mai diabolica persoana nu poate face atat rau, intotdeauna se gasesc -ca ajutoare de genul „neutrului /obiectiv/compasionat si „total” neinteresat !!!”, care fac si pe dracu’ -in-patru, pentru a colecta argintii aruncati in scuipatoare(* cel mai ilustrativ exempu, degeneratul gabrile oprea, care din megalomanie** si-a ucis soldatul de paza, nu a facut nicio zi puscarie, si in continuare-pe banii „statului”, adica pe banii celor care muncesc- se plimba prin Chile, etc., reprezentand Romania…///** individul – in actiunea sa total ilegala,( de la bun inceput= abuz de prerogativele functiei, pentru scop personal) voia sa-i arate curvistinii cu care era in masina, ce macho-si machismo- este el, „neanfricatul” reprezentant al castei parazitilor, protejati de claws hohanis…)

  14. LevSt. spune:

    Eduard Hellvig – eroul luptei cu securismul(Dorin Dobrincu)”…În 2015, președintele Klaus Iohannis l-a pus pe Eduard Hellvig, mai vechea sa cunoștință, în fruntea SRI. Era un om de nădejde, verificat. Pesemne s-or fi întâlnit nu doar în preajma lui Crin Antonescu, ci și în curtea lui Dan Voiculescu.

    Probabil încă de atunci combăteau împreună Securitatea și pregăteau semințele definiției savante a securismului…”___–-___compresiva si foarte ilustrativa referirea la expresia „cumetrie*” data de , aceste ultime cateva propozitii, ale articolului…( mai mult decat probabil, reprezinta chintesenta relatiilor de la conducerea tarii, la centru si in teritoriu)

  15. LevSt. spune:

    -cont.-„se non è vero, è ben trovato”____––____ asa zice proverbul stramosesc, insa aici, articolul este si BENTROVATO – si mai importanta- este si VERO…

  16. LevSt. spune:

    Premierul Ciucă, beneficiarul unei pensii de la Armată de 215.000 de lei pe an, anunță că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale
    (21 iulie 2022)

    „… Potrivit Economedia, Comisia Europeană a cerut oficial României să includă și pensiile militare în reforma sistemului de pensii, care se va baza pe principiul contributivității….”___–____pana si CE a notat imensa anomalie sociala din Romania, insa MONSTRUL GUSAT este chiar mai periculos dacat arata, el stie ca este parazitul total dar vrea sa impuna omenirii ca NU este asa, in realitate -si stie si el- daca am da timpul inapoi si s-ar respecta CORECTA regula a contribuitivitatii, el nici nu ar exista, pentru ca ma-sa l-ar fi avortat in primele luni, datorita malnutritiei cantitative, tac-so, evident, trebuie sa fi fost putoarea satului, asa ca nu ar fi muncit nici macar pentru propria intretinere…Populatia Romaniei este supusa unui risc inca nemai vazut, anume militarizarea tarii si inghitzirea tuturor resurselor de aceasta imensa clasa(armata), de babuini-satrapi…O adevarata revolutie, este absolut necesara , pe plaiurile danubo-carpatice…

  17. LevSt. spune:

    Klaus Iohannis, desființat de think-thank-ul britanic Oxford Analytica. „Președintele erodează democrația pluralistă din România”(…)___–-____chiar daca claws hohanis este „cel mai roman dintre romani”, tot putem zice QED!///
    Iar referitor la declaratia lui ciucalau-gushica-dulce si combinatia lui claws cu pesedeul, se poate face o „profetie”, (mai ales stiind ca) cei doi sunt crescuti la tzatza bolsevica, si dorinta lor apriga este de a scoate Romania din UE si NATO si a o reantoarce la sanul URSS-ului…

  18. LevSt. spune:

    Emilia Șercan despre procesul foștilor șefi ai Academiei de Poliție care au amenințat-o cu moartea: „Am fost hărțuită în permanență de ei și în instanță.”… rectorul si prorectorul, 3 ani cu suspendare, pentru santaj…”___–___La o asemenea „pedeapsa”, tara ar trebui sa fiarba, iar seful statului si avocatul poporului sa intervina prompt si energic, o asemenea „pedeapsa” poate fi valida pentru un paznic de noapte oriunde, insa pentru grade si functii asa inalte din politie, oriunde in lume, pedepsele nu ar fi nici macar sub 5 ani, CU EXECUTARE, plus degradari totale si anularea dreptului lo pensia „de serviciu”…Insa claws hohanis fiind el un mafit si bandit, „nu se baga !”…Iar de javra cealalata obeza la creier, ce sa mai amintim…

  19. LevSt. spune:

    „Vara , ca hotii…”(Virgil Burla) „… pe legile justitiei… Informatii in bataie de joc…”___–-___acesta este status quo-ul „justitiei ” romane, iar cei care ar trebui sa supervizeze toate aceste procese, „NU se baga”, ca nu ar fi democratic!
    Marea Britanie după Boris(Cristian Campeanu).”…când în urma unei investigații a poliției metropolitane aceasta a început să înmâneze amenzi membrilor cabinetului…”/”…” doi miniștri grei, al finanțelor și al sănătății, și-au anunțat demisiile. A doua zi, miercuri, alți 50 de funcționari guvernamentali de la diferite nivele au demisionat… Pur și simplu nu mai există parlamentari conservatori care să vrea să umple pozițiile rămase vacante…”___–-___nu ca ar fi singurele, dar sunt printre semnele definite ale democratiilor…Poate vedea cineva ca politia Bucurestiului, sa-i fi amendat pe claws, pe orban si catzu, pentru ca au tinut congresul peneleului, cu urmari sanitare devastatoare?! Altfel, (precum in Sobietski si Romanii), EU mai bine sa-si vada de de capetele lor,UK este precum USA, indiferent de cine ajunge la conducere, ramane continuitatea, cu atat mai mult in UK, unde „Piatra din varful Unghiului” este eterna si tine inchegata toata lucrarea, echivalentul Congresului american,care -pana la urma- isi face treaba, indiferent de capriciile unui Trump, care -in final- in marea sa reforma, nu a reusit decat sa-si bagi cativa apropiati la ocna, chiar daca i-a gratiat, ulterior…Democratiile consolidate rezista la orice, iar aliatii apropiati ai USA sunt (chiar daca la distanta)UK, Australia, Japonia, etc., iar imediat, Canada, unde oricine ii gaseste nevastuicii un loc de munca prin zona centrala a celebrei strazi Yonge, face rapid bani si intra in media business…

  20. LevSt. spune:

    Ucrainenii au lansat o petiție ca să îl pună pe Boris Johnson premier.(…)___–___ iata o stire, care daca devine realitate, va avea o importanta COLOSALA pentru omenire, la fel si -in particular- pentru Rusia, insa in defavoarea ei…Idea este geniala, pentru ca BJ este doar un simbol si un subiect fierbinte al zilelor, adevarul si importanta ideii deriva din faptul ca -in acest fel – intre Ukraina si UK s-ar forja o alianta care inca poate creste, si -in acelasi fel- alianta va creste spre USA(via UK), cea ce -automat, va transforma Ukraina in prima vioara din Europa continentala, practic Ukraina( in asa ipostaza), avand teritoriu, populatie si resurse( si -peste toate- POZITIE STRATEGICA), in 20-30 de ani VA DEPASI Franta si chiar Germania, care oricum nu sunt in topul increderii SUA si UK, care vor reconstrui si fortifica Ukraina, la un nivel necunoscut omenirii…Sunt deja peste 15 ani de cand le spun romanilor ca o alianta intima cu Anglia si -de aici- cu USA, ar fi rezolvat toate problemele romanesti, dar alde claws au alte ideii, nu m-ar mira ca, ‘ranit” in orgoliu sau patologic, ca nu va primi functia de sef NATO( probabil ca BJ o va prelua), impeuna cu ciocalaul ajuns pm, sa vireze tara spre est…In sfarsi, Romania pierde mai orice tren, in curand „vagoanele”(regiunile), vor incepe sa deraieze spre Ungaria, Serbia, etc….

  21. LevSt. spune:

    Lovitură grea pentru cei care primesc pensii speciale. Anunțul noului președinte al CCR
    (Autor: Irina Chirtoc-Luni, 05 Septembrie 2022, ora 17:19)

    Marian Enache a subliniat că, în afară de magistrați, deciziile CCR pentru restul pensiilor speciale ”trebuie să fie adecvate şi realităţilor socio-economice.”… Trebuie garantată independenţa judecătorului”, a mai spus preşedintele CCR.___–-____ Toate-s noi , DAR vechi sunt toate”, practic din tot discursul sau , se noteaza fara niciun echivoc, ca nu exista nicio „lovitura”(daramite „grea”!) pentru imensa clasa de paraziti care NU au muncit dar primesc cele mai bune pensii, individul doar bate campii ( si fara gratzie, chiar) in cel mai pur stil al „limbii de lemn”, daca subliniaza ceva, atunci este ca el(si ei , magistratii), orice ar fi, trebuie sa ramana cu pensiile speciale, si (doi) ca este de acord cu „independenta ” judecatorilor, adica cu privilegiu de a-si face de cap si a discrimina dupa plac, inclusiv-mai ales-in a se oferi singur sa execute ordinele politicului, asa cum -este total real- a fost si este si la zi, asa zisa justitie romana… O alta polologhie este despre ” drepturile cetatenesti”, aiureli, criminali dovediti-dar de-ai lor, din sistem- mananca pensii speciale(cazul Ursu), sau ” reprezinta „Romania peste hotare(cazul g. oprea), , iar judecatoarea nitu(?) care a dat „verdictul” in cazul Ursu, , probabil ca si ea este primitoare de pensie speciala, desi ar fi trebuit scoasa din magistratura si depusa la inchisoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.