O expoziție cu trei CV-uri

Foto: Veronica Kirchner

O expoziție cu trei CV-uri: al Liei, al lui Dan, al lor împreună: Lia & Dan Perjovschi 

În timp ce vedeam retrospectiva – care celebrează 40 de ani de activitate artistică – însoțită de Lia, cu explicațiile și punerea în context a lucrărilor, am conștientizat un lucru extraordinar: Lia și Dan mai au ceva: nu știu multe cupluri de artiști cu o astfel de activitate îndelungată.

Transcriu aici textul introductiv al retrospectivei, text semnat de Dan. Spune totul, spune bine despre doi artiști pentru care arta este viața însăși.
Mergeți într-un tur ghidat de Lia și/sau Dan sau făcut împreună. Vă asigur că veți câștiga o experiență unică.

Foto: Veronica Kirchner

„Ne-am născut la Sibiu în același an.

Ne-am cunoscut la 10 ani. Ne-am căsătorit la 22.

Revoluția ne-a prins la 28.

Expoziția asta celebrează peste 40 de ani de carieră artistică.

La finalul anilor ’80, în plină dictatură, făceam mail art și acțiuni care nu știam că se numesc performance. N-am făcut niciodată ce a vrut regimul.

Acum facem de toate. Suntem hibrizi și atipici. Suntem analogi cu ChatGPT.

Am fost pe stradă la Revoluție și la (mai) toate protestele pentru o societate democratică de după.

Eu desenez actualitatea politică și socială direct pe pereții instituțiilor de artă din toată lumea. Lia creează platforme/ instituții-instalații complexe de cunoaștere și educație: Muzeul Cunoașterii, kit-ul de supraviețuire, arhiva de artă contemporană, centrul de analiză a artei.

Eu sunt jurnalist. Lia, cercetătoare. Eu cu ziarele, Lia cu cărțile.

Lia face și activează arhive. Eu acumulez colecții minore.

Lia e it-j (information & text jockey). Eu mă infiltrez ca apa, eu desenez pe tricouri, cărți, ziduri, ferestre, social media, coloane, conuri, etc.

Lia fotografiază și downloadează. Eu public.

De peste 40 de ani încercăm să ne implicăm și să sprijinim inițiative sincere, serioase din Eforie în Târgu Mureș, din Slănic Moldova în Roșia Montană, din Marsilia în Stuttgart, din Heraklion în Jakobstadt, Jakarta la Cuny, de la Sibiu la Academia de vară din Salzburg prin Reșița și Petrila, Herculane și Hosman.

Când lucrurile au început să meargă aiurea, ne-am retras în dizidență (de la dizzy – amețit în engleză). Sau le-am boicotat cu totul. Nu am pus niciodată piciorul în MNAC-ul din Palatul Parlamentului.

Nu facem (art) safari.

Am făcut tot ce am putut în contextul dat. Pentru 20 de ani ne-am folosit atelierul ca spațiu de dezbatere și empowerment, cât ne-au ținut puterile, nervii și banii câștigați în expoziții afară.

În 2012, pentru impactul la nivel european al activității noastre, am primit premiul Fundației Culturale Europene ECF Amsterdam. În exact același an am fost evacuați din atelierul folosit exact pentru acea activitate.

Suntem ok. Continuăm la Sibiu și în restul lumii.“