România, bântuită de “duhul” fascist
Începând aproximativ din 2020, România este bântuită de “duhul” fascist. Poate că din 2018, de la referendumul pentru familie. Nu a fost şi nu este ceva spontan.
Pandemia a agravat stări de anxietate, derută şi neputinţă. Vaccinofobii au recurs la propaganda misticoidă. În februarie 2022 s-a născut o nesfântă alianţă între AUR şi diversele cuiburi neolegionare. Fără să le pese de logică, militanții putinofili cultivau şi continuă să cultive simboluri şi sloganuri legionare.
Putin pretinde că „operaţiunea militară specială” ar urmări „denazificarea” Ucrainei. Oamenii lui Putin din România sunt versiunea locală a fascismului baroc. Nu mă mir. Putin plăteşte huligani care să atace aşezăminte evreieşti în capitale europene. tacticile KGB arhicunoscute. Trump şi trumpismul contribuie la radicalizarea Noului Obscurantism. Extremismul încearcă să distrugă Centrul.
„Suveraniștii” Simion, Târziu, Neamţu, Dungaciu, Peiu aşteptau să fie “activaţi”. A fost detonată bomba psihotronică Georgescu. Făcuseră şi un guvern alternativ. Unii, prin Academia Română, pregătiseră şampania pentru sărbătorirea înfrângerii “sorosismului sincronist”. Ba chiar pregăteau o nouă vizită a lui Dughin în România, ca oaspete al Academiei (SRI). Nu le-a ieşit pasienţa kaghebistă.
Cozile de topor trebuie să răspundă pentru otrăvirea climatului public. Vindecarea are nevoie de aplicarea legii. Apărarea democraţiei este un imperativ civic. PSD a creat practic monstrul AUR. Acţionează în tandem pentru şubrezirea democraţiei constituţionale. Politic, social, economic şi psihologic, PSD este personificarea iresponsabilităţii.
Scriam într-o pagină de jurnal, pe Facebbook, în 6 decembrie 2024 „Cocktail Georgescu: Dincolo de conjecturi, dar ca ipoteză de lucru, cum ar fi spus Al. Paleologu, cred că există în România o subcultură antidemocratică în care se contopesc mituri, prejudecăți, superstiții, fobii şi nevroze ale dreptei radicale cu cele ale stângii tiersmondiste şi revoluționar ecologiste. Rousseau, Spengler, Carl Schmitt, Nae Ionescu, Evola şi un pic de Che Guevara, ba chiar şi chiar Unabomber. Este subcultura bazată pe mitul «dictaturii de dezvoltare» şi al necesității «strângerii rândurilor» în jurul Marelui Cârmaci, Călăuza omnipotentă şi omniscientă. În această cosmo-teologie negativă, Occidentul este atroce, vorace şi rapace. I se reproşează materialismul cras, instinctul acumulativ şi i se contrapune nebuloasa comunitate originară (Urgemeinschaft). O fraternitate sacrificială. Rusofilia se hrăneşte din tiranofilie şi invers. «Noi suntem români» e incantaţia magică. În afară de cei care nu sunt. Cărora li se interzice să fie. Cei care gândesc altfel decât oamenii în uniformă. Cei care nu renunţa la autonomia mentală.”
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
1. Eșecul structural al analizei: Confuzia dintre esență și aparență
O critică filozofică serioasă nu se poate opri la suprafața moralizatoare a discursului, ci trebuie să analizeze esența structurilor sociale. Din această perspectivă, marea slăbiciune a analizei propuse de Vladimir Tismăneanu rezidă într-o flagrantă indigență speculativă. Alianța sa cu Traian Băsescu nu a fost o simplă eroare de parcurs, ci rezultatul incapacității de a distinge între aparența discursivă (anticomunismul de paradă, asumat oportunist de la tribuna prezidențială) și esența reală a puterii (continuitatea subterană a rețelelor Securității și reconfigurarea lor în noul capitalism oligarhic). Atunci când analizezi totalitarismul doar prin spectacolul narațiunii și al biografiilor, devii orb în fața dinamicii reale a istoriei și sfârșești prin a fi sedus de un simulacru de reformă.
2. Degradarea funcției etice a culturii și transformarea ei în retorică
Intelectualul are datoria fundamentală de a păstra o distanță critică autonomă față de aparatul de stat pentru a putea lumina contradicțiile unei epoci. În acest caz, asistăm la o capitulare a discernământului în favoarea utilitarismului politic imediat. Eseul politic și analiza istorică, instrumente care ar fi trebuit să servească adevărului și înțelegerii nuanțate a traumei colective, au fost degradate și transformate în simple instrumente de polemică partizană și de validare a unui clan. A pune girul moral al autorității academice pe un personaj profund duplicitar înseamnă a abdica de la demnitatea gândirii libere. Este o eroare nu doar politică, ci și de gust estetic: cultura devine o fațadă respectabilă folosită pentru a acoperi cinismul exercițiului puterii.
3. Evaziunea din fața totalității istorice și alienarea academică
O înțelegere autentică a trecutului refuză decupajele convenabile și îmbrățișează totalitatea istorică, cu toate ambiguitățile ei. Ruptura operată aici este însă profund artificială: trecutul comunist este condamnat în mod abstract și intransigent, în timp ce un prezent la fel de toxic, clădit pe complicități și nenumărate compromisuri concrete, este legitimat cu entuziasm. Când contradicțiile acestei poziții au devenit explozive, iar realitatea faptelor a spulberat iluzia (prin demascarea definitivă a protectorului politic ca fost colaborator al poliției secrete), soluția aleasă a fost retragerea protectoare în spațiul steril al mediului universitar american. Această formă de alienare intelectuală permite contemplarea istoriei de la o distanță sigură, ca pe un obiect de studiu teoretic, eliberat de orice responsabilitate existențială față de societatea pe care ai contribuit să o manipulezi.
Gemini is AI and can make mistakes, including about people. Your privacy & Gemini
De ce nu combateți cu propriile argumente, făcând propria analiza, nu scrisă cu inteligența artificială?