„Fiat Justitia”, dar până la „Bechtel”

După mai bine de trei ani de la deschiderea dosarului „Bechtel” –  timp în care a fost trenată cercetarea, iar cauza, pasată de la un Parchet la altul –, acestui caz i-a fost pusă cruce.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti au decis, la începutul acestei săptămâni, clasarea dosarului care viza dispariţia contractului original semnat de Statul român cu Bechtel; un contract încheiat de Guvernul Năstase, în 2003, fără licitaţie, care a fost secretizat fără ca vreun oficial guvernamental să justifice pertinent decizia de secretizare. Clasarea a fost dispusă, acum, deoarece pentru o parte dintre infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale. Aceste infracţiuni puteau, însă, fi investigate, în aceşti trei ani şi câteva luni, dar dosarul nu a ajuns nici măcar la faza de începere a urmării penale pe numele cuiva.

August 2013. După ce voci din Opoziţie ceruseră public desecretizarea contractului Bechtel – operaţiune ce nu se putea face în lipsa originalului – Dan Şova, pe atunci ministru al Marilor Proiecte, anunţa senin că nu mai e de găsit originalul acestui document. Deşi era uşor dacă nu să i se ia urma, măcar să se ajungă rapid la persoana care a scurt-circuitat traseul actului. Întrucât, potrivit art. 10 din Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, instituţiile care deţin sau utilizează informaţii clasificate sunt obligate să ţină un registru de evidenţă a autorizaţiilor acordate personalului, şi asta, sub semnatură.

Au urmat zile de adâncă tăcere oficială. Ministrul interimar al Transporturilor, Victor Ponta – care îl înlocuia în funcţie Relu Fenechiu, condamnat în primă instanţă la închisoare –, tăcea, în concediu fiind. Nu se deranjase nici vreun secretar de stat din minister să facă declaraţii, deşi era vorba despre dispariţia unui act secret de stat. Parchetul General nu dădea nici el semne că ar fi interesat să se autosesizeze. Reapăruse în lumina reflectoarelor, nu mult după anunţul iniţial, tot Dan Şova declarând ingenuu: “Nu am reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală a contractului semnat”.

A fost necesar ca Parchetul General să fie sesizat pentru a se urni, deşi există şi posibilitatea  autosesizării. Una dintre sesizări fusese făcută de Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, care a şi indicat public locul în care fusese ţinut acest document: “Contractul original Bechtel este la Serviciul Probleme Speciale, etaj 2, camera 58.” Interesant, dar niciun procuror pe la care a trecut acest dosar pare să nu fi identificat nici măcar camera 58, cu atât mai puţin vreo persoană care a lucrat în acest birou.

În toamna aceluiaşi an, în octombrie, Parchetul General făcea primul pas spre tergiversarea anchetei, declinându-şi competenţa – dar refuzând să comunice motivele acestei declinări de competenţă – în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Apoi, dosarul a ajuns la DNA, care l-a dat mai departe, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

August 2015. La doi ani de la dispariţia contractului Bechtel, în Justiţie se bătea pasul pe loc. Am solicitat Parchetului General clarificări în privinţa stadiului anchetei  şi a motivului declinării competenţei. Instituţia a ignorat întrebarea privind stadiul anchetei şi a refuzat să comunice de ce şi-a declinat, în octombrie 2013, competenţa în această anchetă.

Iunie 2016. Dat fiind că ne apropiam de trei ani de la data deschiderii acestui dosar penal, fără să fi fost măcar anunţată public vreo inculpare, am solicitat CSM  să facă verificări, pentru a aduce clarificări legate de motivele trenării acestei cauze. Solicitare la care CSM ne răspundea că obiectul cererii noastre îi excede competenţelor şi că solicitarea a fost transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi nu Parchetul General are în atribuţii verificări sau controale legate de activitatea procurorilor, ci CSM. Pe lângă Plenul acestei instituţii funcţionează Inspecţia Judiciară, inspectorii judiciari având printre atribuţii şi controalele dispuse de Plenul CSM, de secţiile CSM sau de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare. Deci, dacă CSM ar fi vrut să dispună verificări în acest dosar şi să ne comunice rezultatele, ar fi fost posibil. Dar s-a spălat pe mâini.

Iulie 2016. Am adresat aceeeaşi solicitare de informaţii Inspecţiei Judiciare. Ni se comunica faptul că „nu are competenţă în efectuarea actelor de urmărire penală”. Prin urmare, pentru aspectele sesizate, ni se transmitea, ne puteam adresa organelor de urmărire penală competente. Asta, deşi Legea nr. 317/2004, privind CSM, republicată, cu modificările ulterioare,  prevede că inspectorii judiciari au, printre altele, ca atribuţii verificări sau controale dispuse de Plenul CSM, de secţiile CSM sau de însuşi inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, verificări ce pot viza conduita procurorilor sau a judecătorilor.  Or, când într-un dosar penal nu se întâmplă nimic timp de trei ani de zile, ar fi firesc să se întrebe cineva de ce nu se întâmplă nimic. Şi să dispună un control. Faptul că, timp de trei ani, procurorii cărora le-a fost repartizat dosarul fie nu au lucrat la el, fie l-au pasat de la unii la alţii – o dovadă că celeritatea e, uneori, doar termen de manual –, nu a  stârnit interesul celor care puteau face verificări.

Tergiversarea aceasta a trădat ori neprofesionalism, ori strategie de protejare a celor responsabili de semnarea acestui contract păgubos pentru Statul român – pe care l-a a costat în jur de 1,5 miliarde de euro, adică peste 60 la sută din valoarea totală a contractului, deşi executantul, Bechtel, nu făcuse niciun sfert din autostrada Braşov-Cluj-Borş, la care se angajase. Mi-e greu să văd o altă variantă.

Unul dintre principiile de drept este „Fiat Justitia, pereat mundus” ("Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea.") Dar, uneori, până la un punct. Acum, punctul a fost dosarul „Bechtel”.

Articol publicat şi în TIMPOLIS.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News