Comunismul şi tentaţia ideologiei: un bilanţ provizoriu

Reflecţiile despre comunism încheie, simbolic, monumentala istorie mondială a comunismului. Pentru Thierry Wolton, ca şi pentru direcţia intelectuală de la care se revendică, crima de stat şi barbaria nu sunt un accident, ci consecinţa legică a dominaţiei ideologiei. Înainte de a fi o ordine a terorii şi a sărăciei, comunismul a fost o idee, iar intrarea în lume a acestei idei este tema investigaţiei arheologice a lui Wolton.

 

La capătul unui efort titanic de scriere a cronicii comuniste, Wolton revine spre a dezvălui miezul utopic din care se hrăneşte tirania. Relaţia dintre idei, intelectuali şi practică politică este centrală în acest roman ce acoperă modernitatea. Frazele aşternute pe hârtie sunt transformate în sentinţe colective de condamnare la moarte.

Thierry Wolton are dreptate să aşeze la temelia edificiului comunist pasiunea egalităţii. Dincolo de sofisme dialectice, dincolo de paranteze hegeliene, comunismul a sedus şi a înregimentat prin capacitatea sa unică de a întruchipa un regim al egalităţii şi al nivelării. Referinţa la Tocqueville este obligatorie şi profetică. Între egalitate şi libertate, instinctul colectiv se va îndrepta spre egalitatea în sclavie.

Seducţia egalităţii absolute, tentaţia egalizării sociale sunt inseparabile de vocaţia resentimentului. Mai mult decât simpla invidie, resentimentul permite raţionalizarea urii şi canalizarea ei. Miza nu mai este simplul act al deposedării, ci eliminarea, definitivă, a clasei din care face parte cel detestat. Ura este îndreptată nu împotriva unui individ, ci împotriva ordinii care îl face posibil: proprietatea privată şi clasa sunt noţiunile ce intră în dinamica marxistă, spre a explica nefericirea umană şi spre a indica o cale de ieşire din acest impas istoric.

Revoluţia intelectuală marxistă, cea care o pregăteşte pe cea leninistă, este cotitura fără de care acest efort global al resentimentului nu ar fi atins energia unică din 1917. Lupta de clasă este reperul în funcţie de care se judecă întreaga conduită umană. Determinismul este implacabil. Vinovăţia nu este niciodată individuală, ea este colectivă şi obiectivă, ca atribut al clasei de care aparţii. Cât despre proprietatea privată, ea este responsabilă pentru proliferarea răului inegalităţii. Doar distrugerea ei completă poate elibera umanitatea din cătuşele ei. Raţionalismul scientist al lui Marx este o promisiune teologică a egalităţii. Politica marxistă este una a adevărului, o religie laică a certitudinilor. Mersul istoriei nu poate fi oprit.

Revoluţia leninistă, ce rafinează tradiţia radicalismului rus, conferă ideii comuniste universalitatea ei practică. Leninismul este o abordare organizată în jurul egalităţii realizate de partid prin intermediul statului. Simplitatea formulei seduce, o dată cu anul 1917. Puterea poate fi cucerită de un grup de revoluţionari, în vreme ce statul devine instrumentul de atingere al ţintei utopice.

Leninismul acordă resentimentului egalitar capacitatea de propagare universală. Mesianismul comunist se nutreşte din ambiţia intelectuală de remodelare a lumii. Lupta de clasă este, prin mecanismul de stat, o planificare a terorii. Crima de stat este noutatea regimului leninist şi contribuţia sa decisivă la elanul global comunist. Egalitatea poate fi atinsă, cu condiţia ca duşmanii şi instrumentele lor să fie neutralizate. Comunismul ce promitea dispariţia statului pune temeliile celei mai înfricoşătoare tiranii. Egalitatea proclamată conduce la domnia dialectică a inegalităţii. Toate variantele de comunism istoric pornesc din acelaşi punct, spre a eşua în acelaşi port al dezolării şi al barbariei.

Viaţa de apoi a comunismului, cea despre care scrie Thierry Wolton, este viaţa de apoi a utopiei. Doliul care urmează lui 1989 este imaginea, netrucată, a ataşamentului intelectual pentru fantasma egalitară. În pofida a toate şi a tot, comunismul merge mai departe ca spectru, spre a relua formula lui Derrida. El bântuie un imaginar marcat de atingerea utopiei. Politica concretă este blamată ca trădare, căci unica ţintă este realizarea celei mai drepte dintre lumi.

Progresismul, ca nouă ideologie a luptei de clasă, este parte din această posteritate comunistă. Reţelele sociale sunt tribunalele revoluţionare ale erei digitale. Execuţiile duşmanilor poporului sunt conduse cu aceeaşi mânie ca în vremea socialismului real. Forţa de iradiere a ideologiei este intactă, de vreme de himera egalităţii şi-a conservat potenţialul de seducţie. Justiţia socială este avatarul contemporan al visului egalitar. Radicalii de astăzi gândesc precum leniniştii de ieri.

Reflecţia despre comunism nu este una despre trecutul mort la 1991, căci pasiunea comunistă este dusă mai departe de elanul activiştilor intelectuali. Agresivitatea ideologică contemporană descinde din această linie de gândire. Revenirea utopiei este un semn al vremurilor pe care le trăim: egalitatea în sclavie este visul niciodată abandonat.

 

Articol publicat şi pe LaPunkt.

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.