Secolul XX a fost, înainte de toate, secolul totalitar. Ingineria utopică s-a servit de crimă şi de planificare spre a imagina un viitor din care trecutul să fie eliminat. Crimele şi barbaria totalitare nu sunt un accident de parcurs şi...
Nostalgia este cel din urmă cer pe care îl poate zări literatura: dincolo de cuvintele şi de pauzele textului se află doar acest orizont pe care îl putem numi destin. Iar drumul spre destin este însăşi cărarea nostalgiei, de vreme...
Spectaculoasele lovituri aeriene ordonate de Preşedintele Trump împotriva Iranului au reafirmat, dramatic, valoarea simbolică şi militară a descurajării. Atacul american este o trecere a Rubiconului şi un semnal transmis celor pregătiţi să conteste ordinea internaţională: perspectiva unui Iran nuclear este...
Profesorul Nabokov este, în Statele Unite, un peregrin a cărui singură patrie este literatura. Transcrierile cursurilor pe care le predă la Wellesley sau la Cornell sunt imaginea unei contopiri cu textul: fiinţa scriitorului este pusă între paranteze, în favoarea minuţioasei...
Există, în cazul lui Mircea Cărtărescu, o tenacitate unică a jurnalului, ca şi cum inima acestui text ce creşte, vreme de decenii, ar fi locul himeric dinspre care iradiază întreaga sa literatură. Căci jurnalul lui Mircea Cărtărescu nu este un...
Există în arta lui Cehov un nucleu de vitalitate melancolică care nu se la lasă dominat de locurile comune ale platitudinii sau ale profetismului. Cehov nu poate fi nici scritorul care amuză (de vreme ce ironia sa nu are nimic...
Istoria este în mişcare, spre a cita formula memorabilă a lui Raymond Aron. Atacul Israelului împotriva ţintelor nucleare din Iran este o trecere a Rubiconului: de acum înainte, regimul teocratic şi totalitar de la Teheran este confruntat cu singurul instrument...
Îndepărtatul an 1919 este cel al renaşterii lui Vladimir Nabokov: despărţirea de Rusia este clipa în care toate certitudinile unei vieţi încetează să mai existe. De acum înainte, până la moarte, Nabokov va fi un exilat, iar patria sa pierdută...
Ciuma nu ar fi putut exista în absenţa uceniciei Rezistenţei. Pentru Camus, Rezistenţa a însemnat, înainte de toate, prilejul de a privi în intimitatea umanului. Tot ceea ce pacea ascunde este dezvăluit în clipele în care oamenii sunt chemaţi să...
Depunerea jurământului de către Preşedintele Nicuşor Dan încheie cea mai dramatică dintre crizele politice din România de după 2007. O dată cu validarea alegerii sale, republica se poate angaja, timid, pe un drum al reconstrucţiei. Deceniul lui Klaus Iohannis...
Iuliu Maniu nu a fost un salvator mesianic, iar tenacitatea curajului său a fost dublată de politeţea intransigentă a unui gentleman ce refuză invectiva. În secolul rătăcirilor, Iuliu Maniu a ilustrat, până în clipa sacrificiului său, o idee despre politica...
Despre scriitor nu se poate vorbi decât folosind un prezent al relecturii: moartea autorului însuşi este, în ordinea literaturii, un detaliu înscris în devenirea imaginaţiei sale. Actul scrisului este, prin chiar revolta împotriva trecerii şi a timpului, o înfruntare a...
Imaginea unui Nicolae Iorga inamic implacabil al fascismului este produsul deceniilor de propagandă istoriografică comunistă: recuperarea sa, atentă şi selectivă, a implicat, înainte de toate, stabilirea poziţiei sale de intelectual adversar al legionarismului şi al regimurilor de dreaptă radicală din...
Moştenirea deceniului Klaus Iohannis este impasul democratic de acum. România pe care o lasă ca legat succesorului său Klaus Iohannis este un stat ale cărui economie şi politică externă au devenit expresia însăşi a slăbiciunii noastre ca naţiune. Stabilitatea în...
Teribil şi atroce a fost destinul lui Ion D. Sîrbu: umilit, întemniţat, exilat interior în infernul Craiovei, scriitorul nu a avut parte, în viaţă fiind, nici de onorurile şi nici de gloria rezervată atâtora dintre contemporanii săi. Fiul de miner...
Masacrul din Duminica Floriilor este semnul terifiant al unei continuităţi. Pentru Rusia lui Vladimir Putin teroarea este unica manifestare a politicii externe, iar crimele de război sunt imaginea, teribilă, a propriei viziuni despre relaţiile dintre naţiuni. Mai mult decât...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
