Ceremonia de absolvire a unei noi promoții de absolvenți UVT (P)

Sursă foto: UVT
Sâmbătă, 16 mai, avut loc sărbătoarea memorabilă a Ceremoniei de absolvire dedicată promoției 2026 a Universității de Vest din Timișoara. Organizată în centrul Timișoarei, în Piața Libertății, scena ceremoniei a susținut un moment simbolic pentru întreaga noastră comunitate, o festivitate a evenimentelor unice.
La ceremonia de deschidere au participat peste 2.000 de studenți ai promoției 2026 a Universității de Vest din Timișoara, dar și reprezentanți din conducerea universității și facultăților componente, lideri ai organizațiilor studențești, manageri departamentali, cercetători și personal administrativ, cât și invitați speciali și parteneri instituționali ai UVT.
Programul evenimentului a cuprins preambulul deschiderii, marcat cu un moment artistic organizat de Facultatea de Educație Fizică și Sport, deschiderea oficială a Ceremoniei de absolvire și mesajul rectorului UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, iar mai apoi intervențiile invitaților, premierea șefilor de promoție și momentul emoționant al aruncării tocilor. Prezent la Timișoara, premierul interimar Ilie Bolojan le-a transmis participanților un mesaj personal, ambele intervenții reprezentând momente pline de sens și inspirație, dedicate absolvenților UVT. Evenimentul a fost prezentat de Matei Chioariu, alumnus UVT și actor la Teatrul Național Timișoara.
Nu au lipsit momentele susținute de artiștii care ne-au încântat pe toată durata ceremoniei, trupa de dans și gimnastică FEFS Artist, coordonată de Cerasela Domokos, cadru didactic FEFS, Bogdan Buică, de la FMT, pentru momentul de percuție, Timeea Csaszar, studentă FMT, pentru musicalul The girl in 14G.
Promoția 2026 a UVT și-a transmis mesajul prin reprezentanții generației de absolvenți, respectiv șefii de promoție, absolventa Tabea-Marianne Bebeșelea, de la Facultatea de Muzică și Teatru, și absolventul Mihai Torok-Oance, de la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie.
În partea a doua a zilei se desfășoară tradiționalele cursuri festive ale celor douăsprezece facultăți din UVT, iar la finalul acestei zile memorabile va urma „Graduation Party by UVT”, cu muzică, vibe și entuziasm.

Marilen Pirtea. Sursă foto: UVT
„Astăzi nu este doar un final de an universitar, finalul unei promoții, ci este închiderea unui capitol și deschiderea simultană a mii de posibilități, a mii de drumuri diverse, așa cum sunteți și fiecare dintre dumneavoastră. Trăim într-o perioadă în care viitorul nu mai vine, ci este chiar aici, bate la ușă cu insistență și, de multe ori, intră fără să mai bată. Schimbarea este cuvântul care ne caracterizează existența. Știm cu toții că diploma de absolvire nu mai este un bilet de garanție a succesului pe viitor, dar este un punct de pornire. Importante sunt cunoștințele voastre, competențele, capacitățile de adaptare, de inovare, chiar flexibilitatea, un cuvânt al viitorului. (…) Nu putem vorbi despre viitor fără să menționăm inteligența artificială. Este, fără exagerare, unul dintre cele mai puternice instrumente create de om. Ne poate ușura munca, ne poate accelera gândirea, ne poate deschide drumuri neașteptate. Dar, ca orice instrument puternic, vine și cu nenumărate riscuri. Cel mai subtil dintre ele? Anchilozarea minții. Dacă delegăm totul algoritmilor, riscăm să devenim simpli executanți ai unor procese pe care nu le mai înțelegem. Nu trebuie să ne supunem mecanic, să ne robotizăm folosind inteligența artificială. Dimpotrivă, trebuie să o înțelegem, să-i deslușim mecanismele. Pentru că, să fim sinceri, e destul de dificil să conduci un bolid Ferrari după ce toată viața ai condus o mașină obișnuită. Dar nu imposibil, cu răbdare, curiozitate și curaj. În completarea acestui tablou, merită spus că lumea în care veți evolua nu va fi doar dinamică, ci și paradoxală. Veți trăi simultan într-o epocă a abundenței de informație și a deficitului de sens, într-o realitate în care totul este accesibil, dar nu întotdeauna și ușor de înțeles. În același timp, veți fi martorii unei societăți în care adevărul va trebui căutat, verificat și apărat mai mult ca oricând. Într-o lume a vitezei, a rețelelor sociale și a opiniilor divergente și derutante, discernământul va deveni o competență esențială, poate chiar o formă de supraviețuire intelectuală. Veți descoperi că succesul nu va fi definit doar prin performanță individuală, ci prin capacitatea de a construi împreună, de a colabora și de a crea comunități profesionale solide într-un spațiu global tot mai fragmentat. Performanțele universității nu se măsoară doar în note sau diplome, ci și în impactul real pe care îl are în lume. (…) Când veți pleca de aici, nu veți duce cu voi doar o diplomă. Veți duce un nume. Un brand. Iar numele UVT trebuie să însemne profesionalism, curaj, adaptabilitate și excelență. De fiecare dată când cineva aude că sunteți absolvenți UVT, acea asociere trebuie să deschidă uși, să creeze oportunități, să inspire încredere. Dar acest lucru nu se întâmplă de la sine. Se construiește prin ceea ce face fiecare dintre voi, zi de zi. Prin alegerile voastre, prin ambiția voastră, prin modul în care vă implicați și performați. (…) Am sentimentul că încă o promoție bine pregătită își deschide aripile. Dragi absolvenți, în această zi festivă, nu putem uita de cei care v-au fost alături. Dragi părinți, ați investit nu doar resurse, ci emoții, speranțe și, uneori, răbdare infinită. Astăzi, succesul lor este și al dumneavoastră. Iar dumneavoastră, dragi colegi cadre didactice, ați fost mai mult decât profesori — ați fost ghizi, mentori și, uneori, antrenori de rezistență în sesiune. Vă mulțumim pentru că ați modelat nu doar minți, ci și caractere. E greu să facem schimbarea, iar un proverb spune că o corabie plutește ușor în port, dar nu a fost creată pentru asta. A fost creată să străbată mările, să descopere noi frontiere, să deschidă lumi. (…)”, a transmis rectorul Marilen Gabriel Pirtea.

Ilie Bolojan. Sursă foto: UVT
Invitatul special al evenimentului, premierul interimar Ilie Bolojan, alumnus UVT, a spus: „Astăzi am revenit la Timișoara, locul unde acum 33 de ani am absolvit Universitatea de Vest și Universitatea Politehnica și unde s-au pus bazele formării mele. Am participat la ceremonia de absolvire a promoției 2026 a UVT, nu doar în calitate de prim-ministru interimar, ci, mai ales, ca fost student care știe ce înseamnă emoția acestui moment. Le-am vorbit absolvenților despre trei lucruri esențiale care m-au ghidat în viață: munca, pasiunea și respectul. Le-am spus că nimic nu se construiește fără efort și perseverență. Performanța nu vine peste noapte, ci se clădește în timp, prin muncă susținută. I-am încurajat să își urmeze pasiunile, pentru că doar atunci când faci ceea ce te reprezintă cu adevărat poți da tot ce ai mai bun. Le-am vorbit și despre respect pentru părinți, pentru profesori, pentru colegi și pentru comunitățile din care fac parte. Fără respect, nu putem construi nimic durabil. M-am bucurat să revăd Timișoara, orașul care mi-a oferit nu doar educație, ci și valori care m-au însoțit toată viața. Felicitări tuturor absolvenților! Mult succes în drumul pe care îl începeți!”

Sursă foto: UVT
Sărbătoarea a fost organizată de UVT cu susținerea partenerilor săi: Banca Comercială Română, Linde Gaz, Bosch Global Business Services, Flex, Unicredit Bank, Forvia – Hella, Atos, Medlife, Kimball, ZF Lifetec, Raiffeisen, Aumovio, Iulius Town, Nokia, Auchan, Coca Cola, Evden, La Fântâna, Ice Dyp.
„Mulțumim pentru discursurile partenerilor din mediul de business: Anca Flueraș, Area Retail Manager BCR, alumnă UVT și primul președinte al Grupului Partenerilor Strategici, și Diana Năstase, HR Director / HR BP – Health Solutions & Design Centers Europe, Flex, alumnă UVT și membră a aceluiași grup”, transmite UVT.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









