Mașina de ucis

Putin își are asigurat locul în galeria marilor tirani sângeroși. De când a pășit pe porțile politicii înalte, drumul lui a fost presărat cu cadavre. Urmând unui Ielțîn decrepit, alcoolic, incoerent, amorf și ambiguu din punct de vedere politic, Putin n-a avut nicio ezitare să folosească, după caz, otrava, șișul, pistolul, mitraliera, tancul, tunul sau racheta. În urma lui zac mormane de morți, fie că sunt adversari politici ruși, ceceni sau, acum, ucraineni.

 

Adevărată mașină de ucis, el s-a bucurat de o stranie imunitate atât în țară, cât, mai ales, în străinătate. Suficient de abil pentru a-și împacheta crimele în acte patriotice, le-a redat rușilor sentimentul atotputerniciei, promițându-le că va face din ei ceea ce și-au închipuit întotdeauna că sunt: cei mai inteligenți, cei mai puternici, cei mai frumoși. Pe scurt, invincibilii invincibililor.

Nu există pentru ruși jignire mai mare decât să afirmi că sunt, și ei, niște oameni oarecare, nici mai buni, nici mai răi decât alții. Nu vor accepta niciodată, în ruptul capului, că nu au cei mai mari savanți, cei mai grozavi soldați, cei mai mari politicieni și că nu ei au dat cei mai mari scriitori, compozitori, dirijori, soprane, și tenori. Capacitatea lor de autoiluzionare e uluitoare, iar replicile violente, pe măsură. Aroganți, consideră că totul li se cuvine și că civilizația e un preș de care-și șterg cioboatele când și cum vor. Așa au fost de când lumea, așa sunt și azi și, din păcate, așa vor fi până când îi va înghiți istoria.

N-am să menționez decât cu titlu de amănunt sumedenia de întâmplări relatate de prieteni ai mei care și-au petrecut vara aceasta concediul în străinătate. Se pare că locul unde turiștii ruși se simt cel mai bine e Turcia. Mitocănia lor e acceptată fără crâcnire de gazde, care, slugarnice, văd în ei o clientelă grasă. N-a existat nicio împrejurare în care bărbații ruși să dea întâietate unei femei la intrarea sau ieșirea dintr-o clădire. Nu respectă nicio regulă și nu se supun niciunei interdicții. Am văzut, cu ochii mei, într-un fast-food de pe marginea autostrăzii, în Italia, două astfel de specimene. Erau niște haidamaci îmbrăcați în tricouri negre pline de imagini în culori țipătoare și inscripții agresive (desigur, în engleză, ca să înțeleagă oricine cât de mari și tari sunt ei). Vorbeau cu glas tunător, de parc-ar fi fost singuri pe planetă. N-au așteptat la rând, ca toți ceilalți, ci s-au dus direct la tejghea unde, parcă hipnotizate, fetele care serveau s-au pus imediat la dispoziția lor. Figuri patibulare, s-au așezat la o masă în mijlocul încăperii. Cum chelnerițele nu apucaseră să facă curățenie, au dat de-o parte cu coatele, cu o mișcare brutală, tăvile pline de resturi, de pahare cu lichide pe jumătate băute și s-au pornit pe înfulecat. Cum îi aveam în bătaia privirii, n-a trebuit să fac vreun efort să-i observ până la capăt. Au clefăit zgomotos, au înfulecat cu o viteză de rachetă hipersonică, au dat pe gât uriașele pahare cu Coca Cola, au râgâit zgomotos, s-au ridicat de la masă și au ieșit rotind în jur priviri menite să intimideze pe oricine ar fi vrut să le reproșeze comportamentul de primitivi. În urma lor a rămas un morman de oase, de cartofi, de tăvi vraiște. Caliban pleca satisfăcut, cu burdihanul plin și gata să urce în bolidul ce lucea amenințător, și el, la doi pași, în parcare.

Evident, rușii nu au exclusivitatea comportamentului bădărănesc. Brute există în toate națiile și în toate așezările umane. Dar în acea mică și multietnică așezare gândită ca loc de odihnă și recreere, ei și numai ei se comportau ca niște barbari. Sociologic, astfel de scene nu au valoare de adevăr. Uman, însă, ele confirmă și amplifică tot ce știai despre acest popor care, de când există el, n-a adus decât dezastre, suferință, teroare, ură. Dacă cineva are exemple pozitive privind relațiile Rusiei cu alte țări, l-aș ruga să mi le aducă la cunoștință. Știam cu toții cum sunt rușii, dar am continuat să tolerăm agresivitatea lor înnăscută, mârlănia sfidătoare, disprețul afișat față de valorile societăților evoluate și, mai ales, obișnuința lor de a rezolva orice diferend cu măciuca sau cu bomba nucleară. Toate aceste însușiri sunt clare ca lumina zilei în cazul lui Putin. Condițiile în care a câștigat întâiul mandat de președinte au fost însă neobișnuite. După hărmălaia și dezordinea din timpul lui Ielțîn, campania lui Putin s-a desfășurat într-o atmosferă mai degrabă discretă. Perfect organizată, ea a părut o simplă formalitate în așteptarea unui deznodământ știut dinainte.

După victorie și până la preluarea efectivă a puterii, Putin aproape că a dispărut de pe scena publică. În stilul pe care avea să-l promoveze ulterior în întreaga lui carieră, a preferat aranjamentele de culise, asigurându-se de sprijinul diverselor instituții și personaje, în loc să facă turul televiziunilor ori să dea interviuri presei scrise.

Cu totul relevantă e scena numirii viitorului prim-ministru, Mihail Kasianov – cel declarat, culme a cinismului, chiar în aceste zile de justiția lui Putin drept „agent străin“. Fostul premier e acuzat că „s-a opus operațiunii militare speciale din Ucraina“ și că este „membru al Comitetului Antirăzboi din Rusia, o asociație ale cărei activități discreditează politica externă și internă rusă“. Masha Gessen insistă, în cartea ei din 2012, The Man Without a Face. The Unlikely Rise of Vladimir Putin, pe elementele premonitorii privind acțiunile ulterioare ale lui Putin. Era un modus operandi, în care se întâlnesc limbajul mahalagiului și brutalitatea mafiotului: „Putin și-a ales primul ministru, un bărbat cu o statură impozantă, cu o voce de bas răsunătoare, a cărui înfățișare plăcută de actor de la Hollywood și zâmbetul larg îi ascundeau ambițiile politice. Mihail Kasianov părea să aibă birocrația în sânge: provenea din cadrele administrației sovietice și a făcut o tranziție lină muncind în diverse ministere sub mandatele lui Ielțîn, devenind recent ministru al Finanțelor. «M-a chemat în 2 ianuarie“, la numai trei zile după ce Ielțîn își prezentase demisia, mi-a povestit Kasianov. «A pus pe masă condițiile numirii mele. Mi-a spus: ‘Atâta vreme cât nu-ți bagi râtul în cotețul meu, ne înțelegem’. Kasianov, care nu era deloc obișnuit cu limbajul străzii, a fost șocat de felul de a vorbi al lui Putin mai mult decât de substanța a ceea ce spunea. Constituția țării dădea primului ministru puteri ample asupra instituțiilor în uniforme. Putin îl avertiza că trebuie să renunțe la aceste prerogative dacă voia să fie prim-ministru“.

Putin intenționa, așadar, încă din zorii instalării în funcție, să adune în mâinile lui întreaga putere din stat. În primele două luni de la înscăunare a luat o serie de măsuri care arătau, dincolo de orice dubiu, că avea să promoveze o politică de forță, revanșardă, ce viza, cu o obstinație maniacală, întărirea forței militare a Rusiei. El anunța cât se poate de sonor că nu se va da înapoi de la nimic pentru a-și atinge scopul: readucerea Rusiei la dimensiunea, puterea, influența și autoritatea pe care le avusese în perioada ei de glorie Uniunea Sovietică.

E uluitoare cecitatea cancelariilor occidentale în fața schimbărilor agresive petrecute în ritm alert și cu o diabolică pre cizie. După ce și-a plătit datoria față de Ielțîn, dând un decret prin care îi asigura imunitatea în fața oricărei încercări de a fi adus în fața justiției, și-a asigurat cadrul necesar acțiunilor în forță. Vechea doctrină militară prevedea că Rusia nu va declanșa prima un atac nuclear. Putin a eliminat acest punct esențial, arogându-și, în plus, dreptul de a folosi armele nucleare „dacă alte mijloace de a rezolva conflictul au fost epuizate ori s-au dovedit ineficace.“

Cine mai are îndoieli că Putin ar putea folosi bombele atomice împotriva Ucrainei înseamnă că ignoră ceea ce dictatorul de la Moscova a așternut negru pe alb pe hârtie, încă din primul moment în care a înhățat puterea. Prin formularea aleasă și menționarea ineficacității, și-a arogat dreptul de a acționa discreționar în situații pe care el și numai el le definea ca necesare pentru a apăsa butonul nuclear. Cu toate acestea, Occidentul a tăcut mâlc.

O măsură complementară a fost obligarea rezerviștilor de a participa la pregătirea militară continuă. În limbaj birocratic, „rezervist“ era orice cetățean apt să poarte armă. Putin revenea la un sistem care fusese neoficial abolit după înfrângerea Rusiei în Afganistan. E de subliniat că două din punctele decretului au fost secretizate. În condițiile războiului din Cecenia, ele se refereau cu siguranță la posibilitatea ca rezerviștii să fie trimiși în câmpurile de operație. În aceeași linie se înscrie și documentul care le conferea unui număr de patruzeci de miniștri și oficiali guvernamentali dreptul de a decide că anumite documente erau secrete. În afara violării Constituției, această măsură indica decizia noului țar de a acționa discreționar, fără niciun fel de transparență privind deciziile guvernamentale. Un semnal puternic a fost și reintroducerea pregătirii militare obligatorii în școlile publice și private. Elevii dobândeau acces la arme de foc, fiind învățați cum să mânuiască, să curețe, să demonteze și să monteze la loc un kalașnikov. Activitățile militare pentru elevi fuseseră anulate de Gorbaciov, pe vremea perestroikăi, dar Putin le-a considerat esențiale pentru viziunea lui accentuat militaristă.

De altfel, mai mult de jumătate, adică șase din unsprezece, din decretele emise de dictator, în primele lui două luni de domnie, vizau domeniul militar. Într-o țară complet ruinată, cheltuielile armatei au crescut cu cincizeci la sută – ceea ce numai pentru niște orbi nu putea fi semnalul că Putin punea bazele unei politici expansioniste, bazate pe primatul forței. Oricât ai fi de îngăduitor, nu poți, totuși, explica altfel orbirea decidenților politici din Vest decât ca pe o renunțare voluntară și criminală de a mai apăra valorile fundamentale ale societății pe care o reprezentau. O întreagă generație de politicieni a sucombat lamentabil în fața unui huligan plin de ură și resentiment. Iar consecințele sunt cele pe care le trăim astăzi.

 

Articol publicat şi în România Literară.

 

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.