Marele regizor maghiar Zoltán Fábri, omagiat la Timișoara

Zoltán Fábri. Foto: József Hunyady / Fortepan
Regizorul Zoltán Fábri, unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti maghiari, va fi omagiat printr-o retrospectivă organizată de Ceau, Cinema! şi Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar. Evenimentul va avea loc între 22 şi 24 mai, la Cinema Studio din Timişoara.
Sub titlul „Conştiinţe vinovate”, retrospectiva cuprinde trei dintre cele mai importante şi mai de succes filme ale regizorului, realizate în decenii diferite: Profesorul Hannibal / Hannibál tanár úr (1956), Post-sezon / Utószezon (1966) şi A cincea pecete / Az ötödik pecsétn (1976). Filmele vor putea fi văzute în versiuni restaurate de Arhiva de Filme din Ungaria.
Retrospectiva face parte din Ceau, Cineclub!, un proiect de serii lunare de filme, şi este evenimentul de warm-up înaintea ediţiei 13 a Festivalului Ceau, Cinema!, anunță organizatorii,
Programul şi biletele pot fi găsite pe site-urile Ceau, Cinema! şi Cinema Studio.
„Zoltán Fábri este o figură emblematică a cinematografiei maghiare, cu filme premiate la marile festivaluri începând cu anii `50 şi până în prima parte a anilor `80. Cu o filmografie fascinantă, de peste 20 de titluri, bazate în principal pe surse literare, regizorul a fost preocupat în special de trecutul recent al ţării sale. Cele trei titluri pe care le-am selectat pentru retrospectivă sunt opere antitotalitare îndrăzneţe, care vorbesc despre episoade întunecate din istoria Ungariei în secolul XX şi au ca protagonişti oameni cu conştiinţe încărcate, victime ale unor mecanisme politice distructive. Dincolo de ambiţia lor formală incitantă, caracterul antifascist al filmelor le face relevante şi în prezent, când pericolul extremei-drepte e tot mai puternic în lume, inclusiv în Europa”, spune directorul artistic al Ceau, Cineclub!, Ionuţ Mareş.

„Profesorul Hannibal”. Sursă foto: Ceau, Cinema!
În Profesorul Hannibal, un profesor de latină publică un eseu despre generalul cartaginez Hannibal şi este rapid aclamat ca un geniu, dar în realitate a devenit fără să știe un pion al politicienilor de extremă-dreapta. Filmul a făcut parte din competiţia Festivalului de la Karlovy Vary şi a devenit un titlu canonic.

„Post-sezon”. Sursă foto: Ceau, Cinema!
În Post-sezon, un farmacist este chemat la secția de poliție pentru „o problemă anume”. Bătrânul este convins că păcatul său, pe care l-a comis în timpul războiului, a fost dezvăluit. Prietenii săi insistă că au vrut doar să glumească pe seama lui, dar conștiința nu-i mai dă pace. Filmul a fost selectat în competiţia Festivalului de la Veneţia, unde a obţinut Premiul San Giorgio, acordat operelor cinematografice „importante pentru progresul civilizaţiei”.
Selectat la Festivalul de la Berlin şi premiat la Festivalul de la Moscova, A cincea pecete este unul dintre cele mai cunoscute filme ale lui Zoltán Fábri. În Budapesta anului 1944, un ceasornicar, un librar și un tâmplar beau într-un bar alături de proprietar, când li se alătură un străin. Ceasornicarul pune o întrebare ipotetică, întrebare care, însă, le va schimba viața.

„A cincea pecete”. Sursă foto: Ceau, Cinema!
„Prin seria noastră retrospectivă «Mari creatori ai filmului maghiar» nu ne limităm doar la a comemora, ci invităm publicul la o revedere activă: la o întâlnire în care capodoperele cinematografiei maghiare pot vorbi și privitorului contemporan. Este deosebit de important pentru noi că acest demers se realizează grație remarcabilei activități de digitizare a Arhivei Naționale de Film din Ungaria, care ne permite să prezentăm aceste opere în versiuni restaurate, de înaltă calitate. Filmele lui Fábri Zoltán sunt în mod special potrivite pentru un astfel de dialog, prin forța întrebărilor morale, profunzimea portretizării umane și sensibilitatea lor istorică, lucruri care rămân pe deplin actuale. Prin aceste proiecții dorim să demonstrăm că aceste creații nu sunt doar repere ale istoriei filmului, ci opere vii, capabile să stimuleze reflecția și să creeze punți între trecut și prezent”, spune Kósa András László, directorul Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar București.

Zoltán Fábri. Sursă foto: Fortepan
Regizorul de film Zoltán Fábri, născut la Budapesta (1917/1994) a fost o personalitate artistică extrem de complexă, activând cu succes în multe domenii artistice. A fost și regizor de teatru, actor, scenograf, scenarist, pictor, grafician și profesor universitar. Inițial își dorea să devină pictor, astfel că a absolvit Facultatea de Arte în 1938. Dar interesul său s-a îndreptat către actorie, iar în 1941 a absolvit Facultatea de Teatru. Între 1941-1943 a activat ca actor, scenograf și maestru de scenă la Teatrul Național din Budapesta, iar în 1948, timp de o stagiune, a fost regizorul Teatrului Național. În 1949, tot pentru o stagiune, a fost şi directorul Teatrului Úttörő. În 1950 s-a angajat la Studioul de Film Hunnia, unde a fost director artistic până în 1952, iar din acel an a lucrat ca regizor de film. Din 1970 a predat la Facultatea de Teatru și Film din Budapesta. Filmografia sa cuprinde 21 de titluri, dintre care multe au fost selectate sau premiate la mari festivaluri, cum sunt cele de la Cannes, Veneţia, Berlin sau Locarno. Cu două dintre peliculele sale a fost nominalizat şi la Premiile Oscar, la categoria film străin.
Opera lui Zoltán Fábri s-a format la granița dintre epoca filmului clasic și cea modernă, într-un context cinematografic în care tradiția și reînnoirea se completau reciproc. În filmele sale, inspirația literară, dramatismul accentuat, plasticitatea imaginii și puterea expresivă a spațiului filmic se înrudesc cu tradițiile stilistice expresioniste și realismul liric, în timp ce dramaturgia memorialistică și structura narativă sunt influența modernismului anilor `50 și `60.
Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Ceau, Cinema!, precum şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale festivalului.
Retrospectiva Zoltán Fábri va putea fi văzută şi la Cinema Arta din Cluj-Napoca (mai-iunie), precum şi la Bucureşti, la Cinema Elvire Popesco (iunie).
Retrospectiva continuă parteneriatul de tradiţie dintre Ceau, Cinema! şi Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti prin care sunt celebraţi cineaşti din Ungaria. Până acum au mai fost omagiaţi Miklós Jancsó, István Szabó, Judit Elek, Károly Makk, János Tóth.
Evenimentul, organizat de Ceau, Cinema! și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, având ca parteneri Cinema Studio, Arhiva de Filme din Ungaria, Asociaţia ErGo, este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









