Luxul indiferenței

Am încheiat articolul de săptămâna trecută evocând neobișnuita condiție pusă de Leonard Woolf viitoarei sale soții. Și anume, să nu abandoneze, sub niciun pretext, cariera în lumea literelor. Nu exista însă un pericol real ca Virginia să renunțe la scris. Era deja o profesionistă, publicase în jur de șaptezeci de eseuri și lucra la un roman. Avea o imagine clară a vieții literare și beneficia de cele mai bune conexiuni în mediul cultural londonez.

 

Singura ei problemă era să găsească parteneri capabili să se ridice la înălțimea exigențelor culturale pe care și le stabilise. Leonard Woolf era, cu siguranță, unul din cei puțini în compania cărora se simțea în largul ei. Drept dovadă, nu s-a sfiit să-i arate fragmente din romanul aflat în șantier, The Voyage Out.

Virginia Stephen se înfățișa, dincolo de orice dubiu, drept un caz dificil. Dar Leonard se antrenase suficient, în anii petrecuți în Ceylon, încât să facă față celor mai cumplite provocări.

Inițial, tânărul tocmai ieșit de pe băncile universității nu fusese conștient de poziția lui de stăpân și de nedreptățile pe care le făcea prin simpla prezență în administrația colonială. S-a dezmeticit însă destul de repede și a devenit „dintr-un imperialist de succes un anti-imperialist“ (Ondaatje, 2005: XI). Ulterior, avea să practice o critică acerbă a politicii expansive britanice, pe măsură ce înțelegea cultura și civilizația celor pe care era mandatat să-i conducă.

Romanul din 1913, The Village in the Jungle, conține numeroase elemente religioase, care dovedesc admirația crescândă față de budism, pe care l-a aprofundat îndeosebi pe latura lui filosofică.

Leonard Woolf trebuie să fi observat fără dificultate la Virginia ceea ce, imediat după 1910, devenise forma ei de manifestare în societate: retractilă și comunicativă, de-o extremă sensibilitate și de-o acuitate a obser – vației care i-a uimit întotdeauna pe contemporani. „Era iute de minte, jucăușă și deșteaptă“, după o formulă a lui Ira Nadel (2016: 85).

Indiferent de prăbușirile psihice anterioare și ulterioare, acestea aveau să rămână trăsăturile de caracter care i-au dominat viața. Franchețea ei vecină cu brutalitatea nu l-a cruțat nici pe Leonard. Puțini bărbați ar fi persistat în intenția de a se însura după mărturisirile tăioase ale Virginiei. Și totuși, Leonard n-a dezarmat, deși, cu nicio lună înainte de a-i accepta, finalmente, cererea în căsătorie, Virginia îi scria într-un mod ce era pe jumătate avertisment, pe jumătate amenințare lucruri pe care puține femei le-au comunicat vreodată viitorilor soți.

Scrisoarea din 1 mai 1912 e un document psihologic și moral de o forță ieșită din comun. Ca ton, ea nu diferă de eseurile abrazive pe care le publica în „Times Literary Supplement“, iar ca esență conține o înspăimântătoare doză de raționalitate, pe care sinceritatea și bunacredință nu fac decât să le acutizeze. Știa cu precizie ce înseamnă pentru Leonard căsătoria cu ea. În primul rând, renunțarea la o carieră solidă, la un salariu consistent (650 de lire pe an, adică echivalentul de azi a 93000 de lire sterline), dar și privarea de plăcerile la care se așteaptă un bărbat din partea femeii cu care dorea să-și împartă viața. Cerebralitatea, directețea și lipsa de inhibiții sunt notele definitorii ale unei femei care nu se cruța pe sine și cu atât mai puțin era dispusă să-i cruțe pe alții. Epistola debutează cu o scrutare lipsită de orice urmă de indulgență a stării de fapt – sau, mai precis, a evenimentelor confuze percepute din turnul ei de observație: „Mi se pare că îți provoc multă suferință – cea mai mare parte fără nicio intenție – și prin urmare trebuie să fiu cât se poate de sinceră cu tine, deoarece mi se pare jumătate din timp că ești într-o ceață pe care eu n-o văd deloc. Nu pot, bineînțeles, să explic ce simt – acestea sunt câteva din lucrurile care mă izbesc. Avantajele evidente ale căsătoriei îmi stau înainte. Îmi spun: O să fii foarte fericită cu el; iar el o să-ți ofere tovărășie, copii și o viață plină. Iar apoi îmi spun: pentru Dumnezeu, nu o să mă gândesc la căsnicie ca la o profesie.“ (Woolf, 1975L: 496)

Până la un punct, e vorba de ezitările firești ale femeii căreia perspectiva schimbării radicale îi stârnește reacții contradictorii. Instinctiv, deși își recunoaște instabilitatea emoțională, încearcă să transfere responsabilitatea asupra celui care le-a provocat. Acesta i se pare o întrupare a alterității inconfortabile: „Uneori, mă înfurie vigoarea dorinței tale. Contează, probabil, și faptul că ești evreu. Pari atât de străin. Și apoi, eu sunt îngrozitor de instabilă. Trec fără niciun motiv, într-o secundă, de la cald la rece; cred totuși că sunt influențată de efortul fizic și de epuizare. Tot ce pot spune e că, în ciuda sentimentelor care se bulucesc unul în altul întreaga zi atunci când sunt cu tine, există unul care e permanent și în creștere. Vrei să știi, bineînțeles, dacă acest sentiment mă va face să mă mărit cu tine. Cum să spun? Probabil că da, pentru că nu există niciun motiv să n-o fac. Dar nu știu ce o să aducă viitorul. Mi-e pe jumătate frică de mine. Simt uneori că nimeni n-a putut și nu va putea împărtăși ceva. E acel lucru care te face să spui să sunt un deal sau o stâncă. O spun iarăși: vreau totul – dragoste, copii, aventură, intimitate, muncă.“ (Woolf, 1975L: 496)

Cuvintele de mai sus înșală și derutează. Sunt doar pastila menită să îndulcească partea cea mai dură a scrisorii, cea în care viitoarea mireasă retează de la rădăcină orice șansă la o viață amoroasă deplină. Ceea ce propune ea – lucru care se va îndeplini – e o conviețuire în care partea sexuală să fie redusă la minim, dacă nu chiar anulată. Cineva ar putea specula că e vorba de ispita femeii care se știe dorită de a flirta, de a spori tensiunea, de a stârni și mai mult dorința bărbatului. În realitate, Virginia oferea o radiografie seacă a unei stări de fapt care, în mod normal, nu ar fi trebuit să ducă la căsătorie, ci la ruptură: „Deci, pornesc de la faptul că sunt pe jumătate îndrăgostită de tine, de la a vrea să fii cu mine întotdeauna și să știi totul despre mine, până la extrema sălbăticiei și a indiferenței. Uneori, cred că, dacă m-aș mărita cu tine, aș putea avea totul – și apoi – apare între noi latura sexuală. Așa cum ți-am spus cu brutalitate mai zilele trecute, nu simt nicio atracție fizică față de tine. Sunt momente – ca atunci când m-ai sărutat acum câteva zile – când nu simt mai mult decât o piatră. Și totuși, felul în care ai grijă de mine mă copleșește. E atât de adevărat și atât de straniu. De ce faci asta? Ce sunt eu, la urma urmelor, decât o creatură plăcută și atrăgătoare? Dar tocmai pentru că ție îți pasă atât de mult trebuie să mă preocupe înainte de a mă mărita cu tine. Simt că trebuie să-ți dau totul; și dacă n-am să pot, căsătoria o să fie ceva lipsit de importanță și pentru tine, și pentru mine“ (Woolf, 1975L: 496).

Parcurgând rândurile de mai sus, constați că adevărata enigmă e Leonard, nu Virginia. Probabil că n-a fost nevoie să-i citească epistola pentru a-și da seama că îl așteaptă nu Paradisul, ci un nesfârșit drum al Calvarului. Cum de a acceptat să intre într-o astfel de căsnicie, dat fiind importanța pentru el a sexului, așa cum rezultă din relatările din Ceylon despre viața aventuroasă dusă acolo? Ce anume îl împingea spre o existență cvasimonahală, alături de o femeie care, pe de o parte, era extrem de exigentă, pe de alta, totalmente incapabilă să se adapteze vieții de familie normale? Răspunsul e unul singur: pentru că o iubea. Pentru că simțea pentru ea un atașament irezistibil și pentru că ajunsese la o admirație totală față de inteligența și farmecul ei inepuizabile. Prețul pe care-l avea de plătit era neînsemnat față de beneficiile unei conviețuiri ce se anunța cu totul ieșită din comun.

Căsătoria cu Leonard Woolf încheie etapa dependenței Virginiei de părinți, de frați, de prieteni. Mariajul constituie un punct de răscruce inclusiv în relația cu Clive Bell, Lytton Strachey, Roger Fry și ceilalți prieteni din Grupul Bloomsbury. Pe latură socială, chiar mondenă, sunt ani plini de efervescență.

În plan personal, vor fi intervale de zbucium, într-o luptă niciodată domoală între intimitatea căminului la care visase și impulsurile de independență și răzvrătire. Asimetriile au început chiar din ziua nunții. Din partea lui Leonard n-a participat nimeni, nici măcar mama lui, rămasă văduvă. N-au lipsit, în schimb, frații vitregi ai miresei. Gerald și George Duckworth, mătușa Mary Fisher, Duncan Grant, Saxon Sydney-Turner, arhitectul Frederick Eychells și, bineînțeles, Clive Bell și Vanessa, care s-au ocupat de întregul ceremonial.

Un episod cu iz senzațional, scufundarea vasului Titanic, a fost interpretat de exegeți ca fiind și unul de rezonanță cu felul Virginiei de a concepe scrisul. Era ca și cum odată cu dispariția în adâncuri a faimosului vapor ar fi pierit în valuri și un anumit fel de a gândi literatura. Deziluzionată de multe lucruri ce se petreceau în jurul ei, iritată de superficialitatea și instabilitatea relațiilor de care dădeau dovadă apropiații ei (tocmai aflase de legătura amoroasă dintre Vanessa și Roger Fry), simțea nevoia să se opună nu doar cu vorba, ci și cu fapta. Căsătoria reprezenta, din acest punct de vedere, o declarație fermă, o decizie de a înota viguros împotriva curentului. Frivolității iresponsabile a celor din jur le opunea o seriozitate plină de morgă, prin care-și afirma dreptul de a fi diferită și luxul indiferenței față de tensiunile sexuale din mediul în care trăia.

Nu întâmplător, în călătoria de nuntă – când i se laudă lui Lytton Strachey că a citit trei romane în două zile –, Virginia a devorat (în franceză) Crimă și pedeapsă, de Dostoievski, pe care l-a proclamat deîndată cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor. Lectura o face să se gândească la moarte și la sinucidere, legate de stingerea în lume a speranței. Romancierul rus îi vorbea într-un limbaj, cel al disperării și al spaimei, care îi era binecunoscut. Iar căsătoria, acest război de fiecare zi, era doar sinteza livrescă a unui proces în care suferința și ispășirea își schimbau necontenit rolurile.

 

Articol publicat şi în România Literară.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.