Mimarea celui ce nu ești

Cum te poți recomanda credibil și eligibil în orice context când, în realitate, nimic din ceea ce te-ar putea califica nu te recomandă?

Ce te-ar putea totuși recomanda, dar absența sa deplină nu o poate face?

Cunoașterea limbii materne dincolo de nivelul comunicării elementare în familie, la piață, la munte, la mare și în orice împrejurare asemănătoare.

Asimilarea codului bunelor maniere care te-ar ajuta enorm în stoparea acceselor repetate de obscenitate publică.

Metabolizarea, nu trâmbițarea credinței la al cărei „abecedar” nu ai avut încă acces.

Familiarizarea cu istoria națională, europeană, inclusiv a Uniunii Europene, care nu e o „înaltă poartă” spre care privești dezorientat, cu ochi umezi, aparent blajini, ca spre una „nouă”.

Capacitatea de a înțelege lucruri mai complexe decât cele ce animă o galerie (nu de artă, desigur), un discurs delabrat despre lucruri străine de logică sau o lungă partidă vânătorească de cai verzi pe pereți.

Adecvarea lucidă la realitate, la ierarhia sacră a valorilor pe care se presupune că ar trebui să le respecți, nu la ierarhia structurilor mai mult sau mai puțin secrete care te-au îmbrăcat pe întuneric cu o haină mai mare cu câteva numere, deși la lumina zilei pari îmbrăcat într-un costum de circ sau într-o cămașă de forță.

Buna (re)cunoaștere a limitelor care te definesc mai mult decât depășirea lor.

Claritatea și coerența mentală & morală.

Toate acestea ar putea contribui real la binele public promis și clamat în orice context care solicită eligibilitatea și creditarea sa. Nu însă și mimarea lor în ample numere de prestidigitație cu efect halucinatoriu de durată scurtă sau medie.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News