Retractilitate. Vocația singurătății. Simțul onoarei. Orgoliul de a se ști sigură pe scrisul ei și pe alegerile etice pe care le-a făcut. Detașarea și acceptarea stoică a faptelor vieții și a deciziilor destinului. Înțelepciunea de a se adapta la condițiile...
Marea, fundamentala problemă a României e coborârea constantă și vertiginoasă a standardelor. Indiferent de sfera de activitate, se merge pe ideea minimei rezistențe. Dictonul comunist: „Noi ne facem că lucrăm, ei se fac că ne plătesc“ a devenit, în ultimele...
Romancieri, poeți, dramaturgi, critici, editori glăsuiesc de mai multă vreme despre criza lecturii. M-am înscris adeseori și eu la cuvânt, exasperat că până și studenții la Litere sunt complet dezinteresați de cărțile recomandate și – mi se părea mie –...
Din repertoarul politic al ultimilor ani a dispărut cuvântul dreapta. Vocabula nu mai poate fi folosită decât cu sens negativ. Cei puțini care o mai rostesc o fac cu o vizibilă jenă, ca și cum ar mărturisi că suferă de...
Descriam în articolul de săptămâna trecută rezultatul alegerilor locale și parlamentare drept simptomul refuzului societății românești de a se înnoi. În această ecuație nu intră doar clasa politică, ci și populația în ansamblul său. Definirea identitară n-a fost niciodată punctul...
S-a încheiat una din cele mai terne – și totodată sinistre – campanii electorale din istoria postcomunistă a României. Pe unii, rezultatele i-au surprins. Pe alții, i-au lăsat indiferenți. Mă număr printre cei din urmă. Adevărul e că niciodată...
Cu exact douăzeci de ani în urmă, în 2004, Editura Polirom lansa o colecție care s-a impus, cu vremea, drept principalul vehicul al prozei românești contemporane – cu un accent pe condeieri tineri și necunoscuți. Așa au ieșit la rampă...
S-a vorbit adeseori despre radicalismul Istoriei civilizației lui E. Lovinescu. Critica naționalistă, poporanistă, nostalgică după un trecut idealizat și irigat de o amplă mitologie pur imaginară, s-a ridicat împotriva a ceea ce era, în realitate, un deziderat legitim de a...
Istoria civilizației române moderne e o operă de autodepășire. După ani de risipire în cronici literare și în activități de îndrumare culturală, E. Lovinescu a decis să-și consacre timpul sintezelor. În mod programatic, dorea să treacă în plan secund...
La o sută de ani de la apariție (primul volum în 1924, al doilea în 1925), Istoria civilizației române moderne a lui E. Lovinescu e privită în unanimitate (cel puțin în școli și în mediile academice) drept una din marile...
Ultimele creații ale artiștilor par a-și schimba statutul ontologic: ele sunt în mai mică măsură operă de artă, devenind document, cronică, mărturie, jurnal, formă de expresie confesivă. Într-un studiu despre ultima fază a creației lui Beethoven, Theodor W. Adorno...
Hibridul sau, mai bine zis, aggiornamento-ul postmodernist propus de Bastien Vivès și Martin Quenehen cu albumul Océan Noir a dat rezultate, cel puțin din punct de vedere financiar. Ceea ce în 2021 părea să fie o extravaganță, doi ani mai...
De la plecarea – absurdă și fulgerătoare – dintre noi a lui Nicolae Manolescu am percepția concretă a vidului. Înțeleg acum ce înseamnă prezența-absentă (sau absența prezentă), adică abstracțiunea dureroasă care-ți blochează mintea și reduce la insignifiant toate gesturile (puține)...
Ca membru al „comunității academice“, cum pompos se spune, am mai scris despre activitatea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Pe scurt, CNATDCU. Ba chiar, într-un rând, am făcut parte din acea formațiune. Experiența a fost...
Orice manual de științe politice te informează, chiar de la primele pagini, că în construcția societăților normale și solide e nevoie de un element fundamental: predictibilitatea. Termenul trebuie înțeles în toate sensurile și la toate nivelurile. Altminteri, riști să calci...
De fiecare dată când moare o mare personalitate, se prăbușește un stăvilar. În 23 martie 2024 s-a petrecut o astfel de catastrofă. Zgomotul ei ne asurzește, iar ecourile se vor auzi multă vreme. Da, s-a prăbușit un baraj, probabil ultimul mare...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
