Articole semnate Mircea Mihăieş

0

Odiseu la Rio

În iarna lui 2016, pe când mă apropiam de sfârşitul scrierii lui Ulysses, 732. Romanul romanului, mi-am dat seama că-i lipsesc două lucruri fundamentale. Primul: o ieşire – dacă se putea – nebunească dintr-o istorie exegetică mult prea serioasă. Al...

0

Brontozaurii iluminaţi

Cum apare nebunia în lume? Nu cred să existe întrebare mai potrivită pentru a pătrunde în labirintul de calcule, ambiţii, întâmplări, nevroze, nostalgii, psihoze, năluciri, trufii, sminteli, utopii, insolenţe, vulgarităţi, obscenităţi, brutalităţi, absurdităţi, cinism şi grotesc în care a dospit...

0

Blues la Gărâna

Ilie Stepan este un alchimist descins în lumea postmodernă a muzicii. De câţiva ani, aspectul fizic accentuează trăsăturile care fac din el, vizual, un descendent din stirpea patronată de Hermes Trismegistus şi ilustrată, mai aproape de noi, de Frater Albertus...

0

Răpirea Sabinei

Faptul că Julia Kristeva a fost sau nu turnătoare aproape că-şi pierde însemnătatea. Prin multe dintre scrierile directe, publicate la edituri de mare prestigiu internaţional, cuvântul ei s-a aflat în slujba regimurilor care dobândesc şi exercită puterea cu violenţă şi...

2

Ionul dogmatic

Ion Caramitru şi-a asumat în lumea culturală de azi, cu infinită graţie, rolul de prelungire a baghetei magice a lui Prospero. Şi tot ca minunatul personaj, continuă tradiţia miracolelor înfăptuite pe scenă.   La ce bun poezia în vremuri de...

0

Un ONG ignorat: „poliţia secretă”

Dacă în urmă cu câţiva ani, lunatici de speţa Slavoj Žižek erau păsări exotice, astăzi direcţia leninistă pe care o ilustrează – cu tot ce înseamnă ea: resentiment, terorism politic, ură de clasă, metode radicale de exterminare a inamicilor reali...

0

Nimfele încătuşate

Nu ne mai aflăm în faza dezbaterilor şi a schimbului de idei: talibanii „progresismului” sunt ferm hotărâţi să-şi impună dogmele folosind botniţa şi cătuşele.   Am, de mai multă vreme, o relaţie culturală amicală cu nimfele. Pe când scriam cartea...

0

„Kitsch-ul preventiv”

Artistul sonor e o specie profund iritabilă. S-a văzut din reacţiile vehemente, mârlăneşti, care-au întâmpinat articolele dedicate de mine acestei noi specii. Iritabili sunt însă nu doar ei, ci şi suporterii lor, mai mult sau mai puţin pricepuţi la literatură....

0

Philip Marlowe, dincoace de metafizică

Pe când pregăteam ediţia în engleză a volumului meu Metafizica detectivului Marlowe, apărut în 2008, în România, la Polirom şi, sub titlul The Metaphysics of Detective Marlowe, în 2013, în Statele Unite (la Editura Rowman & Littlefield/ Lexington Books) am...

0

Artistul sonor. Indicatoare spre neant

Din cauza spiritului belferesc instaurat în România la toate nivelurile, euforia libertăţii i-a făcut pe unii să creadă că genialitatea autoproclamată sau laudele deşănţate între comilitoni chiar înseamnă recunoaştere. Şi, evident, valoare.   Ca universitar, eşti supus periodic ordaliilor numite...

1

Artistul sonor. Komartin şi tava

Să nu vă imaginaţi cumva că am simţit vreo satisfacţie demontând elucubraţiile komartiniene. Prada e prea uşoară. Textele sunt atât de slabe, de şubrede, de iremediabil debile, rahitice, haotice, inexpresive încât, încercând să le găsesc un sens, am avut senzaţia...

0

Artistul sonor

Prin clasa a VI-a, la cenaclul școlii, am fost martorul unor „exerciții lirice” de nivelul celor considerate azi „noua poezie”. Evident, limbajul de acum e mai „îndrăzneț” (ca să nu spun „porcos”), dar structura e la fel de sfrijită.  ...

0

Nesagrada familia

Ce înseamnă astăzi independența, într-o lume în care suntem ombilical legați unii de alții? O lume în care atacul cu cuțitul dintr-un cartier rău famat al Parisului face ravagii la bursa de la Oslo sau Lisabona.   Nu știu foarte...

1

Ce ne mai rămâne? Onoarea!

Demersul meu vizează refuzul nivelării prin minciună. Prea ne-a fost populată existența de profeți sub straiele cărora se ascundea coada de drac a duplicității și manipulării.   În numărul trecut al României literare, rasatul poet Adrian Popescu, omul jovial prin...

1

Stol de fluturi trași pe roată

Explicațiile care însoțesc motivele de condamnare a intelectualilor incomozi indică nivelul de subdezvoltare culturală și etică al societății românești.   Pe site-ul Dilema Veche am descoperit o listă a celor mai detestați intelectuali din România. Ideea că o țară nu-și...

0

Pierdut în Protocronia (5)

Deosebit de important – și insuficient reliefat de majoritatea celor care au studiat fenomenul – e locul unde au fost publicate primele articole ale lui Edgar Papu: revista „Secolul 20”. Publicația reprezenta, în aparență, un bastion al gândirii antitotalitare, o...