Din clasicii noștri (Editura Eminescu, 1977) e considerată, îndeobște, Biblia protocronismului românesc. Ea nu e însă, după cum se știe, și prima contribuție a lui Edgar Papu în această chestiune. Alcătuită în mare grabă, din studii unite de ideea-obsesie a...
Marea problemă a protocronismului, în faza incipientă, constă în contestarea singurei poziții cu adevărat demne de admirat din întregul veac al XX-lea românesc: cea a sincronismului lovinescian. O țară care trecuse în doar un deceniu prin trei dictaturi sângeroase avea...
Rândurile de față nu sunt o istorie in nuce a protocronismului românesc. Mă interesează un singur lucru: identificarea modalității în care, în condițiile consolidării în România a puterii neo-staliniste a lui Ceaușescu, grupuri organizate de intelectuali și propagandiști fac din...
Comunismul târziu românesc a fost zguduit, în zona intelectuală, de două enorme scandaluri. Ambele au fost consecințe și capitole dintr-o stranie „revoluție culturală” cu nuanțe levantino-asiatice, lansată de Ceaușescu odată cu „tezele din iulie” 1971. Ambiția dictatorului de a...
O marcă indiscutabilă a succesului o constituie transpunerea unei creații într-o altă limbă sau într-un alt limbaj decât cel original. Nu mă refer, desigur, la pletora de ediții bilingve care au invadat viața literară de la noi. La o...
Între multele și gravele lucruri petrecute în România ultimilor ani se numărăși distrugerea noțiunii de „prietenie literară”. Nu sunt absurd, nu-mi imaginez că artiștii / scriitorii au în genă datoria de a-și iubi semenii. Rivalitățile și inamicițiile au existat de...
Societatea românească e concentrică și nimeni, absolut nimeni, nu are o putere atât de mare încât să țină sub control toate entitățile statale. Am avut deja un președinte care a mărturisit că a fost învins de „structuri”, apoi altul care...
Felul în care niște autori cărora li s-a uscat cerneala în călimară îi tratează pe Nicolae Manolescu și pe Gabriel Chifu e o sinistră contribuție la Istoria Infamiei. Ura lor, deversată de Facebook și pe coridoarele tribunalelor, i-ar face să pălească...
Viața vibrează extraordinar chiar și acolo unde ea pare să fie doar prelungirea anemică a unui fitil de lampă gata să se stingă. De mai multă vreme, chestiunea închisorilor și a celor care le populează ocupă locuri de prim-plan...
De câțiva ani, Gabriel Chifu nu mai propune imagini ambalate literar, ci viziuni. Literatura sa de ultimă oră constituie o hărțuire a istoriei, o abordare agresivă a adevărurilor ultime ale ființei umane. Urmărind creația lui Gabriel Chifu, se observă...
Horia-Roman Patapievici este cel mai frumos dar făcut culturii române după 1990. „Optzecist” ca generație biologică, n-a publicat în vremea comunismului niciun rând. Ceea ce nu înseamnă că n-a scris. Dimpotrivă, manuscrisele datând din anii 1970-1980 umplu câteva rafturi...
Aș îndrăzni să propun un pact: ce-ar fi dacă timp de un an Primăriile din România n-ar mai cheltui niciun leu cu florile? Ca în fiecare primăvară, și anul acesta Primăriile achiziționează din greu plante ornamentale. Bulevardele, parcurile, piețele...
Să nu ne surprindă că autismul în care se înveșmântează lumea creatorilor va fi privit, nu peste multă vreme, drept o uvertură la sinuciderea colectivă demult anunțată. Nu poți, pe de o parte, să pretinzi la nesfârșit statut de excepționalitate...
Ioan Holender este un personaj ce nu trece neobservat. E – în percepţia mea – un amestec de competenţă şi îngâmfare, de bavardaj şi asiduitate, de insolenţă şi destoinicie, de farmec şi contondenţă, de candoare şi agresivitate. Fostul director...
Numeric, piesele înregistrate direct în spectacol şi cele din timpul repetiţiilor se află într-un oarecare echilibru: cinci în prima categorie, patru în a doua. La audiţie, diferenţele sunt insesizabile – cu excepţia aplauzelor şi a dialogurilor cu sala în...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
