Răpirea Sabinei


Faptul că Julia Kristeva a fost sau nu turnătoare aproape că-şi pierde însemnătatea. Prin multe dintre scrierile directe, publicate la edituri de mare prestigiu internaţional, cuvântul ei s-a aflat în slujba regimurilor care dobândesc şi exercită puterea cu violenţă şi dispreţ faţă de vieţile umane.

 

Pentru Foreign Policy, Julia Kristeva este „unul dintre cei mai importanţi o sută de gânditori ai secolului al XXlea”. Poate vă întrebaţi ce e Foreign Policy. Mai nimic. Una dintre nenumăratele publicaţii-platformă cu agendă de extremă stângă, când nu de-a dreptul pro-rusă. E suficient să accesaţi contul de Internet şi vă veţi convinge cu cine aveţi de-a face. Echipa din Washington promovează în mod agresiv politici pro-Putin, într-un moment în care Occidentului pare să-i fi căzut albeaţa de pe ochi. Chiar acum, când scriu textul de faţă, articolele cele mai vizibile sunt dedicate unei teme îndrăgite de comuniştii din Vest: nimic de rău despre Rusia!

Franz-Stefan Gady (care provine din prea-parfumatul think tank East/West, despre care am să vă povestesc altădată) decretează ţâfnos: „Not All Russia-Friendly Policies Are Nefarious” /„Nu toate politicile prieteneşti faţă de Rusia sunt abominabile” (sau, dacă preferaţi sinonime pentru nefarious: „atroce”, „josnice”, „criminale”, „depravate”, „detestabile”, „îngrozitoare”, „execrabile” etc.).

Al doilea articol de direcţie îi aparţine lui Robert Service, personaj controversat, cu studii în Rusia, care învaţă omenirea „How Not to Pressure Putin” / „Cum să nu pui presiune pe Putin”, sau „De ce nu e bine să pui presiune pe Putin”, iar candidatul comunist american la ultimele alegeri prezidenţiale, Bernie Sanders, decretează: „Congress,not Trump Has the Authority Over War”/ „Congresul, nu Trump are decizia în privinţa războiului”. Cam atât despre Foreign Policy,din care Agenţia Reuters (îi cunoaşteţi prea bine poziţia!), dar şi alte publicaţii din Statele Unite, citează ca din Biblie.

Să revenim însă la Julia Kristeva. În lumea filologilor din România ea nu e un personaj necunoscut. Autoare a peste treizeci de cărţi din domeniul psihanalizei, filozofiei şi feminismului, s-a afirmat în condiţiile virării masive spre stânga a Franţei după mişcările din mai 1968. Căsătorită cu Philipe Sollers, un produs mediatic-ideologic sută la sută el însuşi, Kristeva a străbătut deceniile acumulând lauri, funcţii academice, premii şi bani. A intrat, după 1989, într-un con de umbră cât se poate de firesc: ideologia comunistă, intens propagată în formule pe cât de aberante, pe atât de pline de impact, nu mai avea trecerea de altădată. Nu era invitată cu aceeaşi frecvenţă la emisiuni de televiziune, dar a ştiut să capitalizeze imaginea din anii 1970, desfăşurând o lucrativă carieră academică pe continentul Nord-American. Şi asta în ciuda faptului că engleza ei era, cum singură mărturisea nu demult, „foarte primitivă” („a very primitive one”). Dar când te vor „tovarăşii”, astfel de fleacuri nu contează. Ultima oară când am auzit despre ea îi ilumina întru comunism pe canadieni, iar mai recent a eşuat la Université Paris Diderot. Simultan, predă şi la Columbia University, alt faimos loc de reciclare a marxism-leninismului. A publicat şi câteva romane, complet ilizibile, care cochetau cu detectivismul tăvălit prin sos psihanalitic. Nu a evitat nici oportunismul pieţei de carte „populară”, încercând, ridicol, să concureze non-literatura de tip „codul lui Da Vinci”. Împlinirea a trei sferturi de veac a prins-o mai aproape de cele sfinte: un roman despre creştinismul ortodox, Meurtre àByzance, şi un ghiveci biografic dedicat Sfintei Tereza din Avila. Ca şi pe securiştii şi foştii propagandişti ai statului comunist românesc, care aleseseră după 1990 alteritatea, devenind din atei direct mucenici, mi-o imaginez salutând pios cu „Doamne-ajută!”.

Se pare că Domnul n-a ajutat-o însă. Ca un trăsnet, informaţia că „savanta” de origine bulgară a lucrat pentru poliţia politică de la Sofia a făcut înconjurul lumii. Din ce am citit până acum, probele par indubitabile: există angajament scris, un nume de cod, Sabina, şi nenumărate – cum să le spun, să nu se supere psihanaliştii? – turnătorii. Comisia specială care se ocupă de dezvăluirea celor care au lucrat pentru aparatul represiv din Bulgaria comunistă a identificat-o dincolo de orice dubiu. Ca turnător, Kristeva s-a aflat în subordinea Primei Direcţii a Comitetului Securităţii Statului, care se ocupa de intelectualii din zona mass-media şi arte. Nu s-a dezvăluit deocamdată dacă a şi fost plătită pentru servicii sau eforturile au fost depuse din pură credinţă în valorile comunismului (se pare că misiunea ei era să raporteze mişcările comuniştilor francezi care se îndepărtau de linia Moscovei, precum Roland Leroy.).

Presa occidentală a încercat să facă o paralelă cu scandalul care l-a avut drept erou pe un alt scriitor celebru originar din Europa de Est, Milan Kundera. Situaţiile sunt complet diferite (ceea ce nu înseamnă că autorul Glumei îmi trezeşte mai mult respect). Kundera era acuzat că în perioada adolescenţei/studenţiei ar fi dat informaţii care ar fi condus la arestarea unui coleg. Kristeva a devenit agent al Securităţii bulgare în plină maturitate, în 1971. Locuia deja de şase ani în Franţa şi începuse să fie publicată. Una dintre cărţile ei de larg ecou, Séméiôtiké: recherches pour une sémanalyse, data din 1969. Am parcurs-o şi eu în timpul facultăţii. Chiar cu puţinele mele informaţii de atunci, am simţit frauda, găunoşenia şi intenţia manipulatoare în direcţia „progresismului”.

În ciuda probelor administrate până acum, Kristeva a dat un scurt comunicat în care califică drept „neadevărate şi groteşti” acuzaţiile. După care s-a retras în tăcere, lăsând în seama unui avocat misiunea de a da în judecată publicaţiile care diseminează informaţia. O decizie – nu-i aşa? – în total acord cu principiile societăţii deschise şi ale dreptului de a emite opinii şi comenta asupra informaţiilor de interes public… Dacă acest articol va ajunge sub ochii avocatului d-nei Kristeva, îl anunţăm de pe acum că nu „diseminăm” nimic, ci analizăm ceea ce citim prin ziare (în cazul meu, „Le Monde”, „New York Times”, „The Guardian”, „Irish Times”, „Balkaninsit.com”, „novinite.com” etc.)…

Trebuie menţionat că toate documentele provenite din Bulgaria,  eferitoare la Julia Kristeva şi Securitate, sunt comunicate oficiale, ale unor instituţii ale statului bulgar. Nu e vorba de „informaţii pe surse”, de „scurgeri” ilegale de documente ori de articole defăimătoare în presă. Le Monde precizează că evenimentele au survenit în urma intenţiei Juliei Kristeva de a colabora la un săptămânal cultural din Bulgaria, „Literaturen Vestnik”. Fondată în 1991, publicaţia a avut un rol determinant în reorientarea spre valorile democratice a culturii bulgare. Or, politica revistei presupunea o prealabilă verificare a posibilelor legături cu poliţia politică a tuturor colaboratorilor născuţi înainte de 1976. Aşa s-a ajuns la dosarul vechii militante pro-maoiste, a papesei de la organul propagandistic occidental al revoluţiei „culturale” chineze, „Tel-Quel”. Trimestrialul parizian a avut, în deceniul al optulea al veacului trecut, un rol crucial în menţinerea iluziei comuniste printre intelectualii din Vest. Efectul se simte şi astăzi: mare parte dintre ideologii stângismului franco-american sunt produse la mâna a doua sau a treia ale studiilor „avangardiste” ale unor Philipe Sollers, Jean-Edern Hallier, Marcelin Pleynet, François Wahl etc.

Rupând în 1971 cu Partidul Comunist Francez, corifeii de la „Tel-Quel” au virat spre maoismul virulent-exterminator. O delegaţie condusă de Roland Barthes, din care n-a lipsit Julia Kristeva, a călătorit în 1974 în China. Desigur, pe banii Guvernului lui Mao. Şi tot desigur, la întoarcere au zugrăvit în culori paradiziace o situaţie care pentru orice minte normală era iadul pe pământ.

În acest context, faptul că Julia Kristeva a fost sau nu turnătoare aproape că-şi pierde însemnătatea. Prin multe dintre scrierile directe, publicate la edituri de mare prestigiu internaţional, cuvântul ei s-a aflat în slujba regimurilor care dobândesc şi exercită puterea cu violenţă şi dispreţ faţă de vieţile umane.

În mitologia antichităţii romane, sabinele au fost răpite pentru a-i ajuta pe supuşii lui Romulus să se înmulţească. În cea de azi, Sabina devine un agent al exterminatorilor.

 

Articol publicat şi în România Literară.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.