Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată

Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.

Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd. Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.

Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.

Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.

Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează.

***

În urma apariției în presă a unei informații care asociază această postare cu anumite persoane concrete, care ar fi vizate critic de mesajul meu, fac precizarea că acesta vizează coabitarea cu atrocități care ne-au îngrozit pe toți doar a acelor persoane care vor fi identificate ca vinovate de către autoritățile abilitate. Nu a unor persoane care nu au nicio legătură cu un caz șocant și care se pot simți lezate acum de un abuz de nedreaptă asociere.

Post scriptum

Apreciez fără rest toate reacțiile dictate de bunul-simț și revolta onestă a atâtor oameni îngroziți de atrocitățile sadice consumate în cele câteva cămine de bătrâni, în care s-ar fi putut afla o rudă a fiecăruia dintre noi. Apreciez și mulțumesc tuturor celor care au perceput inclusiv în cheie critică micul apendice la mesajul meu de ieri pe o temă care, dacă ne-ar fi lăsat indiferenți, ne-ar fi trădat lipsa cronică de umanitate elementară.

Mă simt dator cu explicarea acelui post-scriptum, asumându-mi scăderile personale reale, inclusiv pe cea care a putut fi interpretată în context ca o abdicare de la mesajul inițial. Am adăugat acea explicație, întrucât poziționările mele strict personale pe Facebook sunt preluate uneori de presa dornică de subiecte ațâțătoare, cu rating cât mai fierbinte posibil, ca texte emise oficial. Ceea ce nu coincide cu realitatea, deci devine nedrept.

Fiecare dintre noi este și o persoană privată, nu doar publică și e firesc să ținem la această delimitare. Fiecare dintre noi este o persoană din carne, oase și suflet care simte, se revoltă și reacționează conform conștiinței sale. Doar din această rațiune am considerat necesară adăugarea unui apendice care să excludă onest instituția Bisericii din care facem aproape toți parte, dar în numele căreia nu putem vorbi non-stop. Aceasta se pronunță prin comunicate oficiale emise de Biroul de Presă, nu prin mesaje private la care are dreptul chiar și cineva care ocupă o trecătoare funcție. Formule bombastice iresponsabile precum „BOR atacă dur…” sau frecventa „Bănescu s-a dezlănțuit…” sunt mostre stridente de degradare prin exces și dezonorante pentru oricine a auzit câte ceva despre deontologia profesională, atât de necesară în presă, dar ignorată fără niciun scrupul și deplin.

Mulțumesc tuturor pentru posibila înțelegere a acestei nuanțe omenești, poate prea omenești.

Dincolo de toate, lecția zguduitoare a cruzimii și a banalizării  monstruozității mascate în filantropie nu trebuie niciodată uitată. Memoria noastră etică, onestitatea dublată fie și de un strop de bunătate reală, ne pot salva pe fiecare, oricât de jos am cădea uneori.