Silueta lui Romy Schneider se desenează, delicat şi melancolic, pe un fundal al fragilităţii visătoare. Un chip pe care timpul nu îl poate atinge supravieţuieşte în toate filmele sale. Ceea se schimbă este gravitatea ce se adună, o dată cu...
Ernest Hemingway a fost unul dintre cei care au dorit ca destinul lor să devină o legendă. Cariera de scriitor nu i-a fost, niciodată, de ajuns. Se afla în el un neastâmpăr narcisist care a hrănit vocaţia aventurii. Într-un secol...
Cacofonia, aglomerarea de sunete informe, acumularea de impostură agresivă, delirul de grandoare şi agresivitatea ignară: iată semnele erei digitale, iată efigiile prezentului nostru. Iar în acest prezent pe cale de a se transforma în viitor, vocile individuale sunt sufocate de...
Vreme de jumătate de secol ziua de 8 mai 1921 a fost nemurită în versuri, proză, dramă sau film. 8 mai 1921 devenea, în această istorie a propagandei şi mistificării, momentul în care toate energiile trecutului se adunau, spre a...
Grădinile sunt mici Arcadii. În marginile lor, stângace şi modeste, timpul nu mai curge năvalnic, ci se aşază în făgaşul de nostalgie şi de dor al comuniunii cu umbrele. Aici moartea însăşi se înscrie în peisajul alcătuit de iarbă, de...
Omul erei digitale este hrănit de o curiozitate insaţiabilă. Tot ceea ce se afă în jurul său există spre a fi consumat şi redistribuit. Reţelele sociale devin o imensă cutie de rezonanţă în care vuietul lumii atinge o intensitate paroxistică....
Doar regimurile despotice, cele care se sprijină pe arbitrariul personal sau pe capriciul birocratic, visează la planificarea fericirii. Doar regimurile despotice, cele care venerează ordinea, ştiinţa, progresul şi perfecţiunea, au ambiţia de a-şi îndruma pe supuşii lor pe acest drum...
Politica prudenţei a fost denunţată în România şi privită cu suspiciune. În locul abordării atente, ce face apel la responsabilitate individuală şi la sentimentul de autonomie inerent oricăruia dintre cetăţeni, statul român a preferat înfricoşarea şi recursul la politici cel...
Nimic nu este ceea ce pare în politica românească, iar moştenirea domnului Dragnea durează, dincolo de soarta penală a celui care i-a fost arhitect. Şi aceasta pentru că Liviu Dragnea nu a fost niciodată o voce izolată, ci a exprimat,...
Prezentul etern al erei digitale este asemeni unui teribil malaxor ce devoră, animat de energie insaţiabilă, amintiri, culori, voci, sentimente. Ca şi cum, în acest univers în care suntem captivi, mai contează doar clipa efemeră a postării de pe Facebook...
După un an, bilanţul pandemiei, din punct de vedere politic, este unul cât se poate de clar şi de neliniştitor: naţiunile democratice traversează cel mai lung interval de suspendare / suprimare a libertăţilor. Siguranţa sanitară a constituit fundamentul pe care...
Clasarea definitivă a dosarului 10 august 2018 este un capăt de drum şi o hârtie de turnesol. Un capăt de drum, de vreme ce, din punct de vedere juridic, nu mai există cale de atac împotriva acestei decizii decât...
Dincolo de surogatul de cunoaştere, dincolo de simplitatea agresivă a reţetei de împlinire personală, nefericirea se încăpăţânează să dureze, parcă spre a contrazice optimismul solar pe care mizează oamenii erei digitale. Cei care se închină progresului cred, cu disperarea...
Era digitală este pe cale să înfăptuiască visul secolului XX: din retortele internetului şi ale reţelelor sociale se alcătuieşte, în faţa ochilor noştri, în priză directă, un om nou, nu mai puţin entuziast, vigilent şi fanatizat decât acel om nou...
Incendiul de la „Matei Balş” nu face decât să dezvăluie, încă o dată, tragic, precaritatea ficţiunii în care alegem să trăim, ca români. În această ficţiune numită România statul are ca datorie protejarea cetăţenilor săi, iar legea este egală...
În era digitală nu mai există decât prezentul etern alcătuit din suma informă a unor zile interşanjabile. Prezentul etern al erei digitale este modelat de mecanismul pe care reţelele sociale îl creează, instituind un spaţiu al hedonismului şi al controlului....
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
