Reforma statului pare, în România de astăzi, un proiect mai îndepărtat ca niciodată deşi, deloc paradoxal, politicienii evocă, în mod solemn şi ritual, necesitatea regândirii modului în care comunitatea de cetăţeni este guvernată. Dar, dincolo de locurile comune enunţate...
Steve McQueen nu a cunoscut bătrâneţea. Asemeni unor James Dean sau Gérard Philipe, el a trecut din tinereţea sa în legendă. Chipul lui este, pentru totdeauna, prins în această nemurire vitală a imaginilor pe care le lasă în urmă. ...
La două decenii de la finalul Marelui Război, tiraniile europene semnează pactul menit să pună capăt ordinii întemeiate pe sistemul de la Versailles. Efuziunea care domneşte la Moscova şi la Berlin în 1939 nu este una jucată: cele două imperii...
De la detaliile vestimentare (acel de neuitat impermeabil de care nu se poate despărţi) până la arta de a raţiona, sclipitor şi deconcertant, Peter Falk a făcut din dublul său ficţional,locotenentul Columbo, un mit modern. Identitatea sa se alcătuieşte...
În aceeaşi zi în care Marcel Ciolacu anunţa depunerea moţiunii de cenzură, Gabriela Firea îşi dezvăluia, cu aplomb demagogic, imaginea viitorului rezervat Bucureştiului. Capitala kitsch îşi are, de ieri, lista de consilieri menită să îi garanteze continuitatea în vulgaritate, incompetenţă...
Destinul lui Virgil Ierunca este acela al generaţiei căreia îi aparţine: o generaţie strivită între blocurile tectonice ale unei istorii populată de tirani şi de sicofanţii lor. Opţiunile înfăţişate au fost cât se poate de tranşante: acomodarea prin capitulare, închisoarea,...
Sergio Leone este un Hugo Pratt al cinematografiei: westernurile sale reinventate sunt un amestec de cruzime, mister, melancolie şi aventură. O dată cu Sergio Leone, Vestul încetează să mai fie un teritoriu al certitudinilor morale: eroii săi locuiesc un purgatoriu...
Televiziunea din România a devenit, în pandemie, o încrucişare monstruoasă între un minister al adevărului orwellian şi o tribună a senzaţionalismului vulgar. Pandemia este, în România, ca şi aiurea, o cutie de rezonanţă în care se poate desluşi mugetul...
The Irishman este testamentul unei arte cinematografice: cadrele de final ale peliculei lui Martin Scorsese marchează îndepărtarea, definitivă, de o vârstă şi de un stil. The Irishman este textul vizual în care Scorsese adună obsesiile unei întregi cariere. Recapitularea de...
Histrionic, egocentric , genial, inovator, vizionar, Orson Welles a străbătut veacul trecut asemenea unei comete a cărei urmă nu se poate şterge de pe firmament. În tot ceea ce a realizat, Welles a întruchipat nemăsura de erou romantic: capodoperele sale...
Că Guvernul României acuză cetăţenii acestei ţări pentru eşecul propriilor sale politici destinate să limiteze efectele pandemiei nu este suprinzător: în definitiv, în România asumarea erorilor comise reprezintă un tip de conduită inimaginabilă şi inacceptabilă. Decalajul dintre România şi...
Îndrăgostirea de Truffaut este îndrăgostirea de cinematograful însuşi şi de puterea sa miraculoasă: în energia sa se amestecă graţia, melancolia, privirea vizionară şi arta de a spune poveşti care durează. Critic de film şi renovator al filmului, Truffaut înseamnă, ca...
Prelungirea stării de alertă cu încă o lună nu face decât să indice, încă o dată, impasul în care statul român este instalat, graţie propriei sale incapacităţi administrative de acţiune. Starea excepţională devine, pe măsură ce noile măsuri sunt...
Perfecţiunea abisală a lui Hitchock conferă filmelor sale intensitatea neliniştitoare a unor coşmaruri din care trezirea este imposibilă. Interviurile cu François Truffaut, cele din care se nasc monumentalul volum monografic, sunt testamentul pe care Alfred Hitchcock îl lasă celor de...
În plină pandemie, în preajma probabilei extinderi a stării de alertă, (extindere care ar face ca intervalul pe care îl traversăm acum să fie cel mai lung interval postbelic de limitare a exerciţiului libertăţilor constituţionale) DIICOT decide, cu înţelepciune oportună...
Nefardată şi neretuşată, imaginea statului român este aceea a unui stat eşuat. Luciditatea ne impune, ca naţiune, datoria de a reacţiona, căutând drumul care să ne ofere posibilitatea unui viitor. De aproape patru luni de zile, cetăţenii acestei ţări...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
