Close-up : Orson Welles

Orson Welles, 1941. Foto: CBS Radio

Histrionic, egocentric , genial, inovator, vizionar, Orson Welles a străbătut veacul trecut asemenea unei comete a cărei urmă nu se poate şterge de pe firmament. În tot ceea ce a realizat, Welles a întruchipat nemăsura de erou romantic: capodoperele sale sunt la fel de însemnate ca şi proiectele pe care nu le va înfăptui niciodată.

De la teatru la cinematograf, trecând prin teatrul radiofonic, Welles a fost ubicuu, măcinat de un demon al creaţiei şi în luptă cu un sistem de organizare şi de producţie care l-a detestat şi i-a mutilat operele, reducându-l, adeseori, la statutul de paria. De aici, tăietura destinului care face din Welles, actorul şi regizorul, unul din acele personaje ce depăşesc cadrele raţiunii , spre a se măsura doar cu legenda.

Că geniul său nu putea fi cuprins sau domesticit, o dovedeşte nu doar precocitatea sa,b ci şi talentul de insurgent şi de rebel. Imaginaţia lui Welles înspăimântă America în adaptarea după H. G. Wells: radioul devine vehicolul care permite viziunii sale să răscoalească şi să trezească spaime. Nici o altă montare nu va mai egala această terifiantă reuşită.

Iar atunci când puterea sa de creaţie şi de inovaţie este neîngrădită de filistinism, opera care se naşte are atributele unui reper fără de care istoria inventării cinematografului este imposibil de documentat. Citizen Kane este acest tot în care Welles se regăseşte, cu toată claviatura sa stilistică. Extravaganţa gotică se întâlneşte cu acuitatea privirii. Montajul, decupajul, scriitura sunt radical diferite de tot ceea ce era înaintea sa. Welles atinge, prin Citizen Kane, un prag al acuităţii hipnotice: imposibil de egalat, imposibil de imitat.

Cariera lui Welles, definită atât de uluitor prin acest film-mit, va fi dominată de titanica confruntare cu geniul său şi cu adversităţile. The magnificent Ambersons, cronica trecerii, a schimbării şi a timpului, este mutilată la montajul oficial. Căutările lui Welles încep să fie din ce în ce mai frenetice, ca şi cum nerăbdarea sa ar fi egalată doar de energia cu care îşi duce lupta, cu disperare. Un du-te vino între Statele Unite şi Europa, iată tiparul vieţii acestui călător genial. Welles reuşeşte, ca prin miracol, să edifice opera în care se poate distinge linia capodoperelor. Puţinătatea mijloacelor de care dispune nu îl descurajează, de parcă Welles ar fi locuit de un demon insaţiabil al creaţiei.

Seria de ecranizări după Shakespeare este cea în care polivalenţa sa se manifestă, plenar, explorând de la pasiunea tragică din Othello sau coborârea în nebunie din Macbeth până la cântecul cel din urmă al lui Chimes of midnight, acolo unde Welles dăruieşte lui Falstaff măreţia de bufon tragic. În The trial,scriitura severă a lui Welles porneşte de la Kafka spre a filma un coşmar modern: un labirint de birouri, luminat de un soare ambiguu al absurdului.

La aproape două decenii de la Citizen Kane, Touch of evil ilustrează această artă întunecată şi a lui Welles. Poetica filmului noir este topită în meditaţia care nu poate epuiza taina răului însuşi. Actor şi regizor, Welles este aici, din nou, demiurgul.

Mitul lui Welles creşte, în posteritatea sa, hrănit de ambiţia celui care a visat să fie totul. În Orson Welles, cinematograful a fost dăruit cu un profet al rigorii şi al imaginaţiei. Catedrala stranie edificată de el durează, ca un monument enigmatic şi polifonic.

Articol apărut şi pe LaPunkt.ro.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News