Close-up: westernurile lui Sergio Leone


Sergio Leone este un Hugo Pratt al cinematografiei: westernurile sale reinventate sunt un amestec de cruzime, mister, melancolie şi aventură. O dată cu Sergio Leone, Vestul încetează să mai fie un teritoriu al certitudinilor morale: eroii săi locuiesc un purgatoriu din care salvarea prin mântuire este rareori posibilă.

 

Arta lui Sergio Leone dialoghează, polemic şi tandru, cu cei care, de la John Ford la Sam Peckinpah, au definit şi redefinit canonul acestui gen. Filmele sale sunt o meditaţie în marginea unei tradiţii şi un exerciţiu insurgent de explorare a noi teritorii. Întâlnirea cu muzica lui Ennio Morricone este un semn al destinului: asemeni lui Barry Lyndon al lui Kubrick, ficţiunile sale sunt una cu linia melodică ce le învăluie şi au concreteţea neliniştitoare a unor simfonii dăltuite în imagine.

Westernurile lui Sergio Leone propun un mit care se hrăneşte din mitul vestului american. Siluetele care se ivesc în filmele sale navighează printre crime şi devastare şi evită gesturile grandilocvente. Geniul lui Leone, vizibil încă din A fistful of dollars acordă actorilor o aură pe care nici un alt regizor nu le-o poate conferi: Clint Eastwood intră în nemurire în clipa în care intră în blestematul oraş de frontieră. Omul fără nume, omul venit de niciunde, omul care trăieşte în margine, omul care se topeşte în zare, iată legenda pe care Leone o zideşte, în trilogia sa.

Cât despre Lee van Cleef, cu bizara sa fixitate de pasăre de pradă, el este, în filmele lui Leone, imaginea unui duh care bântuie aceste ţinuturi inospitaliere, un înger al morţii care se serveşte de arma sa cu rafinament coregrafic.

Arta lui Leone creşte în intensitate şi în complexitate narativă şi picturală pe măsură ce creaţiile sale capătă trup. Deja, prin The good , the bad and the ugly, un prag al cadopoperei este trecut. Drumul celor trei prin America războiului civil către ţintirimul duelului de final este un traseu iniţiatic. Perfecţiunea se suprapune peste acea doză de ironie crudă ce îl defineşte pe Leone: între Clint Eastwood şi Eli Wallach relaţia de ură simbiotică o evocă pe aceea ţesută între Corto Maltese şi Rasputin.

Prin Once upon the time in the West, Leone atinge registrul de gravitate epopeică al lui Peckinpah din The wild bumch. Ca şi la Jean-Pierre Melville, există şi la Leone un cerc roşu în care destinele se adună, împinse de creator pe acest drum predeterminat. Actorii explorează un strat de profunzime vizionară şi de complexitate a emoţiei unic prin intensitatea sa. Henry Fonda, ucigaşul cu ochi magnetici, Jason Robards, un outlaw crud şi visător, Charles Bronson, răzbunătorul acompaniat de muzicuţa sa, Claudia Cardinale, femeia ce învaţă, departe de trecut, temeiurile unei alte vieţi. Vestul ce adăposteşte cercul lor roşu este un vest pe cale de a muri: înaintarea căii ferate este semnul altui viitor, unul din care bandiţii şi pistolarii solitari dispar, spre a fi înlocuiţi de oraşe, de bănci şi de comerţ.

“Westernurile spaghetti” lui Sergio Leone se cer citite şi recitite, spre a îngădui peisajelor, muzicii şi chipurilor să între în intimitatea viselor noastre. Vestul lui Sergio Leone, sincretic, simfonic, însângerat, devine parte din materia însăşi a imaginaţiei noastre.

 

Articol apărut şi pe LaPunkt.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.