Apel către Academia Română pentru retragerea diplomei acordate lui Alex Mihai Stoenescu

Alex-Mihai Stoenescu. Foto: Agerpres

Un grup de  30 de profesori universitari, istorici, politologi, cercetători CNSAS, din ţară şi din străinătate, îşi exprimă consternarea că în ciuda caracterului falsificator al scrierilor istoricului Alex Mihai Stoenescu și a trecutului său, Academia Română i-a acordat Diploma „Meritul academic” şi solicită retragerea acesteia.

 

Academia Română a acordat, în 4 decembrie, Diploma „Meritul academic”„pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul istoriei” lui Alex Mihai Stoenescu, istoricul care, ani la rând, și-a pus scrierile în seviciul fostei Securități, atrag atenţia semnatarii apelului: “A promovat în spațiul public ideea că  Securitatea a participat la răsturnarea lui Ceauşescu, a susținut teza că în anii 1980, Departamentul Securității Statului ar fi renunțat la reprimarea revoltelor populare pentru «a deveni exclusiv un serviciu de culegere de informații», l-a prezentat pe Iulian Vlad, fostul Șef al DSS, drept un patriot.”

Semnatarii apelului către Academia Română mai spun că Alex Mihai Stoenescu a fost un colaborator prolific al Securității şi că delațiunile sale au trimis oameni în închisoare: “Foști ziariși ai postului de radio Europa Liberă, foști disidenți, personalități culturale și-au exprimat dezgustul moral față de răul făcut de acest om semenilor săi. Implicarea lui Alex Mihai Stoenescu în acțiuni de poliție politică a fost recunoscută de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în 2010 și confirmată de ÎCCJ în anul 2014.”

Din perspectivă științifică, mai atrag atenţia semnatarii apelului, „opera” istorică a lui Alex Mihai Stoenescu este mistificatoare și mediocră.

Aceştia spun că toate aspectele pe care le invocă sunt binecunoscute şi îşi exprimă consternarea că, în ciuda caracterului falsificator al scrierilor lui Alex Mihai Stoenescu și a trecutului său, Academia Română i-a acordat Diploma “Meritul academic”.

Semnatarii apelului cer Secției de ştiinţe istorice şi arheologie și Prezidiului Academiei Române retragerea Diplomei „Meritul academic” acordată lui Alex Mihai Stoenescu și anunțarea opiniei publice despre hotărâre printr-un comunicat: “Acest act ar reprezenta o minimă reparație adusă prestigiului Academiei Române. Revocarea ar constitui și o datorie față de victimele instituției de represiune, în particular, este o obligație față de victimele fostului informator al Securității, Alex Mihai Stoenescu.”

Semnatarii apelului sunt Radu Bogdan, professor of Philosophy and Cognitive Science, Emeritus, Tulane University, New Orleans, membri de onoare al Academiei Române, Liviu Ornea, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, Adrian Miroiu, profesor universitar de științe politice, fost rector al SNSPA, Gabriel Andreescu, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, membru al Academia Europaea, Bogdan Murgescu, prorector Universitatea din Bucuresti, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București, președinte de onoare al Societăţii de Științe Istorice din România, Dennis Deletant, Doctor Honoris Causa Universitatea din București, profesor universitar, Visiting Professor of Romanian Studies la Georgetown University, Emeritus Professor of Romanian Studies at the UCL School of Slavonic and East European Studies, Mark Kramer, profesor universitar la Harvard University, director Cold War Studies Project at the Davis Center şi editor of Harvard Cold War Studies Book Series and the Journal of Cold War Studies, Lavinia Stan, profesor universitar, director Centre for Post-Communist Studies Department of Political Science, St. Francis Xavier University. Canada, Vladimir Tismăneanu, profesor universitar dr. știinte politice la University of Maryland, SUA, Silviu E. Rogobete, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii de Vest din Timisoara, Honorary Professor, Stellenbosch University, South Africa, Cristian Preda, profesor universitar la Universitatea București, Germina Nagâţ, cercetator CNSAS, Virgiliu Ţârău, profesor universitar la Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Alin Gavreliuc, profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, Daniel Șandru, profesor universitar la  Universitatea „Petre Andrei” Iaşi, președinte executiv IICCMER, Delia Popescu, profesor universitar dr., director legal Studies and Global Affairs, LeMoyne College, Mihaela Miroiu, profesor universitar SNSPA, Lucian Nastasă-Kovács,  profesor universitar la Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Ottmar Trașcă, cercetător ştiinţific principal I, șef sector Istorie Universală și Relații Internaționale, Institutul de Istorie „George Bariţiu“ al Academiei Române , filiala Cluj-Napoca, Matei Gheboianu, conferențiar universitar, decan Facultatea de Istorie a Universității din București, Armand Goșu, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București, associate fellow al DGAP, Berlin, Germania, Brîndușa Palade, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice, SNSPA, Adrian Niculescu, conferențiar universitar la SNSPA, vice-președinte IICCMER, Stefano Bottoni, assistant professor of East European and global history, dr., University of Florence, Ioana Boca, doctor în istorie, director executive al Fundaţiei Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Emanuel Copilaș-Ciocianu, lector universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, Cosmin Budeancă, redactor-șef, Memoria, revista gândirii arestate, Georgiana Țăranu, lector universitar la Facultatea de Istorie și Stiințe Politice, Universitatea “Ovidius”, Mihai Maci, lector universitar la Universitatea din Oradea, şi Andrei Ursu, membru fondator al Fundației Gheorghe Ursu.

 

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.