„Pericle”, de Shakespeare, pus în scenă la Teatrul Maghiar

„Pericle”, repetiţii. Foto: Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara va avea, săptămâna aceasta, premiera spectacolului Pericle, de William Shakespeare. Echipa artistică este condusă de Philip Parr, directorul artistic al Festivalului Internațional Shakespeare din York, Marea Britanie, un bun cunoscător al operei lui Shakespeare.

 

Regizorul Philip Parr și dramaturgul Dálnoky Réka propun o citire actualizată a piesei Pericle, prinț al Tironului, publicată de William Shakespeare în 1609, care va include și teme actuale precum migrația și  traficul de persoane. Piesa a avut un parcurs neobișnuit, cu un succes fulminant la primele montări din epocă, deși nu a fost scrisă integral de William Shakespeare.

Primele reprezentații vor avea loc în 8 și 9 martie, de la ora 19, apoi în 13 martie, de la aceeaşi oră, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara. Spectacolul va fi supratitrat în română și engleză.

La repetiţii au participat atât Philip Parr, cât şi Jane Streeton, profesor de tehnică vocală la Royal Academy of Dramatic Art, Royal Shakespeare Company și Juilliard. Colaborarea cu Jane Streeton pentru Pericle aduce o nouă abordare pentru actorii tineri, care vor avea și partituri muzicale de interpretat, spun  reprezentanţii Teatrului Maghiar.

Jane Streeton, co-autoarea cărții Cum cântăm pe scenă: ghid pentru actori, este solistă de operă și este invitată constant să lucreze cu actori în teatru și film. Compozițiile pentru spectacolul Pericle au fost scrise de Cári Tibor, în momentul de față cel mai activ compozitor de muzică de teatru din România. Coregrafia spectacolului este concepută de Anca Stoica. Decorul și costumele sunt create de Brian D. Hanlon, scenograf britanic și lector la Institutul de Arte Performative din Liverpool. Hanlon a colaborat pentru spectacole de teatru în Marea Britanie și străinătate (inclusiv un spectacol stradal pentru Festivalul Internațional Shakespeare, din Craiova), dar și pentru evenimente stradale precum Manchester Day Parade sau Liverpool Pride, pentru care a realizat marionete și instalații de mari dimensiuni.

Din distribuție fac parte: Aszalos Géza, Bandi András Zsolt, Balló Helga, Borbély B. Emília, Czüvek Loránd, Erdős Bálint, Éder Enikő, Hegyi Kincső, Jancsó Előd, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lajter Márkó Ernesztó, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Molnos András Csaba, Tar Mónika, Vajda Boróka și Vadász Bernadett.

Biletele pentru premieră au fost puse în vânzare, putând fi cumpărate fie de la casieria teatrului, de luni până vineri, între orele 13 – 19, fie online, de pe pagina web a Teatrului Maghiar.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.