Pandemia la români: sentimentul marasmului şi al isteriei
Prelungirea stării de alertă cu încă o lună nu face decât să indice, încă o dată, impasul în care statul român este instalat, graţie propriei sale incapacităţi administrative de acţiune.
Starea excepţională devine, pe măsură ce noile măsuri sunt adoptate, noua normalitate juridică a guvernării de la noi. Copleşită de vacarm, de isterie, de teorii ale conspiraţiei, dezbaterea publică din România se află în punctul cel mai de jos al ultimilor ani. Decenţa argumentelor nu mai are nicio relevanţă în acest context al vociferării generalizate.
Marasmul se întâlneşte, fatal,cu exaltarea, iar ceea ce se naşte este un insuportabil sentiment al sufocării şi al saturării. Discursul mediatic, fidel aceleiaşi necrofilii senzaţionaliste, este cutia de rezonanţă în care se reflectă logica înspăimântării şi a fricii: audienţa televiziunilor este captivă în acest univers modelat de iresponsabilitatea celor care au ambiţia de a fi educatori şi îndrumători ai naţiunii.
Viitorul pare a fi suspendat, în aceste momente. Apropierea unui nou ciclu electoral nu pare să stimuleze imaginaţia intelectuală a elitei noastre politice. Dimpotrivă, ceea se prefigurează este apelul la aceeaşi demagogie ce ocrotit, istoric, temeliile cariate ale statului nostru. Eterni şi surzători, politicienii români sunt pregătiţi să ducă mai departe marasmul în care suntem captivi.
Guvernarea locală nu pare să mai însemne nimic în climatul stării de alertă. Ce se mai poate întâmpla în patria noastră şi care mai poate fi sensul cursului nostru de dezvoltare? Bucureştiul sufocat de o administrare ineptă este imaginea acestui blocaj. Cât despre direcţia de evoluţie a statului însuşi, aici certitudinea de care dispunem este aceea a stagnării şi a involuţiei. Şi nimic nu ilustrează mai dramatic încremenirea şi regresul decât regimul de funcţionare şi de performanţă al justiţiei. Tot ceea ce Liviu Dragnea şi complicii săi au organizat ca sistem a rămas intact . Domesticirea magistraturii este realizată, cu concursul celor care văd în inacţiune garanţia propriilor lor privilegii. Domnia legii şi egalitatea constituţională sunt, în România de astăzi, vidate de conţinut: anii de proteste nu au servit, în cele din urmă, la nimic. Pandemia şi laşităţile au aşternut tăcerea peste dosarul delicat al statului de drept.
Starea de alertă se poate eterniza în România fără ca nimic cu adevărat semnificativ să se schimbe în structura de adâncime a unui stat fosilizat. Interviurile, conferinţele de presă, planurile de acţiune maschează, grotesc, absenţa instrumentelor şi a viziunii. Dincolo de riscul sanitar se află realitatea, durabilă şi aparent imposibil de schimbat, a eşecului statului român de a asigura misiunile sale fundamentale.
Căci nu doar sistemele medicale şi de asistenţă socială sunt cuprinse de metastază, ci o întreagă reţea de instituţii. Marasmul peste care pluteşte vacarmul isteric este condiţia României de azi. Parcă abolit, viitorul se confundă cu mediocritatea ineptă a prezentului etern pe care îl trăim.
Articol apărut şi pe MarginaliaEtc.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
