Prezentul etern al erei digitale


În era digitală nu mai există decât prezentul etern alcătuit din suma informă a unor zile interşanjabile. Prezentul etern al erei digitale este modelat de mecanismul pe care reţelele sociale îl creează, instituind un spaţiu al hedonismului şi al controlului. Prezentul etern al erei digitale se luminează pe ecranele tactile ale telefoanelor şi are ca unic orizont efemeritatea postărilor şi a like-urilor ce le însoţesc.

 

În acest prezent etern orice simţ de orientare cronologică a dispărut, iar tot ceea ce mai contează este privirea de acum şi de aici. Perspectiva şi nuanţa sunt abolite, de vreme ce trecutul este absorbit în pasta prezentului, prin succesive recitiri şi amputări. Cât despre viitor, el este prelungirea, utopică şi perfectă, a prezentului în care suntem prizonieri.

Tehnologia nu eliberează, ci încătuşează, permiţând înregimentarea ascunsă sub faldurile glamour ale egalitaţii sociale şi ale progresului. Tehnologia gestionează acest prezent etern, în limitele căruia comunicările, gesturile, asocierile, datele, obişnuinţele sunt, toate, stocate şi monitorizate.

Ca în orice distopie care se respectă, distopia prezentului etern este animată de scopul care se poate fi ghicit de cei care refuză îndoctrinarea. Iar ţelul prezentului etern este acela de a remodela însăşi natura umană, încadrând-o în limitele atent trasate de cei care, în evul digital, edifică spaţiul public însuşi. Conformismul, supunerea entuziastă, orbirea hedonistă sunt semnele acestei maladii care îi contaminează pe contemporanii noştri. Adevărata pandemie a vremurilor noastre este tropăitul de rinoceri senini pe care îl putem discerne în jurul nostru. Pentru locuitorii prezentului etern, gândirea unică este singura modalitate pe care o pot imagina. Cei ce contrazic dogma încetează să mai existe.

Nimic original în această ambiţie a erei digitale. Înainte de reţelele sociale şi de paternalismul intruziv al statelor noastre secolul XX a încercat, gratie totalitarismului, să atingă acelaşi obiectiv al condiţionării pavloviene. Pagina de internet care se rescrie perpetuu nu este decât varianta adaptată la timpurile noastre a intrării din “Marea enciclopedie sovietică”. Ştergerea / amputarea trecutului este parte din gramatica familiară a tiraniilor ideologice.

Prezentul etern este un pat procustian, interzicând diversitatea, pluralismul şi scepticismul. Ceea ce triumfă este o cultură a unanimităţii agresive, asemeni torentului de aplauze ce curgea, cândva, din megafoanele dictaturilor. Spiritul critic este suspect, de vreme ce el acceptă existenţa unui trecut şi a unui viitor ce urmează a fi descoperit, prin liber-arbitru. Libertatea de exprimare a prezentului etern este castrată şi domesticită, în numele unui eugenism intelectual destinat să purifice umanitatea.

Ieşirea din prezentul etern al erei digitale presupune regăsirea unui sentiment al individualismului, dar şi al afinităţilor elective. Unanimitatea gălăgioasă şi gregară poate fi înlocuită de respiraţia libertăţii, a artei, a dragostei, a credinţei, a prieteniei. Omul este cu mult mai mult decât un cont pe o reţea socială. El este, aşa cum nota Burke cândva, parte din lanţul de generaţii care nu se poate întrerupe. Cultivarea a ceea ce ne uneşte, organic, este alternativa la înregimentarea prezentului etern.

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.