8 mai 1921: la centenar sau secolul comunismului românesc

Vreme de jumătate de secol ziua de 8 mai 1921 a fost nemurită în versuri, proză, dramă sau film. 8 mai 1921 devenea, în această istorie a propagandei şi mistificării, momentul în care toate energiile trecutului se adunau, spre a da naştere partidului ce avea să aducă mântuirea întregului popor. Lupta şi sacrificiile ilegaliştilor, curajul lor legendar, abnegaţia patriotică erau exaltate ca parte a blazonului revoluţionar. Comuniştii români revendicau puterea în numele îndrăznelii cu care înfruntaseră pe cei ce împilaseră naţiunea.

Ziua de 8 mai 1921 nu poate fi separată de cronica comunismului global. Secţiunea locală a Internaţionalei participa, prin chiar actul ei fondator, la un efort de remodelare planetar. Comuniştii din România Mare nu erau diferiţi, prin ambiţie mesianică şi fanatism leninist, de contemporanii lor. Pentru ei, octombrie 1917 arătase drumul de urmat. Cucerirea puterii însemna primul pas spre transformarea statului. Regimul întemeiat în Rusia sovietică era imaginea viitorului pe care şi-l doreau a fi cel al României întregi.

Pentru radicalii care au alcătuit acest nucleu de la 8 mai 1921 adevărata patrie era cea a proletariatului internaţional. Identităţile naţionale sau religioase nu mai aveau niciun fel de relevanţă, de vreme ce mesajul comunist avea să modifice, definitiv, alcătuirea omenirii. Armonia dintre popoare devenea realizabilă o dată cu eliminarea exploatării sociale. Statul leninist ilustra această posibilitatea de a reconcilia ceea ce părea imposibil de conciliat.

De la comuniştii sovietici comuniştii români împrumutau nu doar cultul activităţii conspirative, ci şi structura de vehicol revoluţionar şi totalitar. Partidul comunist din România, sub variatele sale denumiri, nu avea să fie, niciodată, un partid oarecare. Scopul totalitar era inseparabil de destinul său. Totalitar, de vreme ce organizarea sa internă, în ilegalitate ca şi la putere, se supunea unui dictat al centralismului democratic. Totalitar, de vreme ce comuniştii se credeau investiţi cu misiunea de a edifica lumea de perfecţiune cristalină a egalităţii sociale. Totalitar, de vreme ce, în numele amoralismului revoluţionar, comuniştii acceptau barbaria şi crima ca instrumente de guvernare şi de transformare utopică.

Ziua de 8 mai 1921 deschide istoria secolului comunist românesc, istorie ce ajunge la capăt o dată cu 22 decembrie 1989. Ceea ce debutează în 1921 se sfârşeşte prin scena execuţiei de la Târgovişte. Simbolic, lichidarea soţilor Ceauşescu oglindea acel tipar al execuţiilor sumare brevetat de stalinism. Sordidul sângeros era parte din scena finală a RSR.

Partidul ivit la 8 mai 1921 organizează regimul ilegitim şi criminal responsabil pentru încătuşarea unei naţiuni. Celor care cultivă nostalgia, de pe baricade stângiste şi progresiste, comunismul li se înfăţişează ca o pagină de epopee. Erorile, fireşti, nu pot afecta majestatea de granit a edificiului. Acestor fanatici ai ideilor memoria victimelor şi inaginea dezolării socialiste nu le poate spune nimic. Orbirea lor îi face imuni la cântecul de sirenă al “reacţiunii”.

Ziua de 8 mai 1921 este cea dintâi pagină din secolul comunismului românesc. Sectar, totalitar, brutal, comunismul autohton nu a tolerat niciodată pluralismul, în pofida decorului de înşelătoare liberalizare al ceauşismului timpuriu. Partidul comunist a rămas fidel crezului marxist, leninist şi stalinist. Libertatea supuşilor săi era subversivă şi inacceptabilă. De la Leonte Răutu la Dumitru Popescu, pontifii ideologici au vegheat la păstrarea purităţii, prin pedepsirea ereticilor. Creativitatea a întregi generaţii de români a fost strivită de acest angrenaj implacabil. Abandonarea terorii nu a însemnat şi renunţarea la dictatul totalitar.

După un secol de la 8 mai 1921 efigia comunismului românesc se precizează sub semnul suferinţei şi al modernizării ratate. Din elanul utopic s-au hrănit crima şi subdezvoltarea. Libertatea a fost nimicită, speranţele alungate de Partid. Oamenii au fost zdrobiţi de marşul triumfător al progresului, în ritm de marş revoluţionar, iar ideea a triumfat, dincolo de concretul existenţelor, dialectic.

Articol apărut și pe LaPunkt.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News