Close-up: Romy Schneider

Silueta lui Romy Schneider se desenează, delicat şi melancolic, pe un fundal al fragilităţii visătoare. Un chip pe care timpul nu îl poate atinge supravieţuieşte în toate filmele sale. Ceea se schimbă este gravitatea ce se adună, o dată cu trecerea anilor. Tânără fermecătoare ca un personaj de basm a debuturilor devine tragediana ce conferă rolurilor profunzimea durerii şi a introspecţiei.

 

Căci începuturile actriţei- adolescente din Sissi, îndrumată autoritar de o mamă al cărei trecut tulbure trimite la epoca propagandei naziste, creează prima legendă a lui Romy Schneider. Este epoca în care Romy este imaginea epocii de seninătate imperială, artificială şi strălucitoare ca un vals de Strauss.

Celebritatea de care se înconjoară acum naşte pentru Romy Schneider prima dintre provocările destinului ei. Cum să eviţi să rămâi prizoniera unei imagini de poster publicitar şi cum să nu fii atrasă în vârtejul de publicitate al unei iubiri mitice, aceea care o leagă de Alain Delon?

Pentru Romy Schneider reinventarea înseamnă eliberarea de clişeele care o înconjoară la debut de carieră. O altă Romy Schneider se iveşte, asemeni unui personaj a cărui complexitate sfidează normele gândirii leneşe.

O dată cu capodopera lui Jacques Deray, La piscine, această nouă Romy Schneider se alcătuieşte sub semnul reveriei, senzualităţii şi al vulnerabilităţii abia ascunse. Intensitatea tensiunii din filmul lui Deray ţine de miracol. Între Maurice Ronet şi Alain Delon Romy Schneider este ceea care păstrează secretele, ca o zeiţă antică.

Iar întâlnirea cu Claude Sautet nu face decât să acorde acestei îndrumări artistice expresia ei memorabilă. În Sautet Romy Schneider găseşte pe cel care luminează, melancolic, un profil ce nu mai poate fi redus la câteva linii simple. Complexitatea polifonică a partiturilor regizate de Sautet în anii şaptezeci îi dăruieşte lui Romy Schneider clipa aurorală a împlinirii. Ea dezvăluie, acum, subtilitatea artei ce consemnează mişcarea de sentimente cu precizie de seismograf. Les choses de la vi, Max et les ferrailleurs, César et Rosalie sunt parte din acest itinerariu al maturităţii capodoperei. Acompaniată de Michel Piccoli şi de Yves Montand, Romy Schneider înaintează în vastul domeniu de nuanţe imaginat de geniul lui Sautet.

Şi poate că nu este întâmplător că unul dintre ultimele roluri înainte de moarte este cel din La passante du Sans- Souci. Sunt adunate, aici, câteva dintre temele care o obsedează şi o bântuie pe Romy Schneider: dragostea, pierderea, moartea, istoria ce revine, ca un coşmar. Tragediana îşi expune, cu autenticitate rănită, intimitatea tulburată a sufletului ei.

Romy Schneider iese din scenă cu graţia cehoviană a unui pescăruş. Memoria artei ei este aceea a subtilităţii şi tonurilor visătoare. Efigia ei are alura unei piese de pian chopinian. Căci sfârşitul pământesc nu poate întrerupe continuitatea discretă a muzicii, ce o însoţeşte dincolo de prag ca o trenă parfumată.

 

Articol apărut și pe LaPunkt.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.