Articole din categoria Opinii

1

Post-comunismul paria al lui Ion Iliescu

Din comunismul paria al lui Dej și Ceaușescu s-a născut post-comunismul paria al lui Ion Iliescu, întemeiat pe amnezie, pe siluirea istoriei și pe minciună.    Viziunea politică a nedezmințitului politruc Ion Iliescu este una întemeiată pe vendetă, minciună și...

0

O scurtă decriptare a celui mai recent sondaj IMAS

Ne putem pregăti de un scrutin pentru prezidenţiale extrem de strâns, ca de obicei, cu observația că cel puțin deocamdată masa e mai înclinată în defavoarea candidatului PSD sau susținut de PSD decât oricând în acest mileniu, cu excepția anului...

1

Monseniorul Vladimir Ghika și teroarea Istoriei

Într-un veac în care forțele ateismului totalitar au batjocorit tot ceea ce ține de noblețea spiritului, supliciul lui Vladimir Ghika aparține acelui capitol de umanitate care se numește onoare.   Mircea Eliade a scris despre teroarea Istoriei. Karl Popper, despre...

0

Amurgul patriarhului cominternist

Cariera lui Petre Borilă este dovada că regimul comunist a fost unul ostil oricărei valori reale și că s-a bazat în acțiunile sale pe fanatismul nețărmurit al unor personaje mediocre sau chiar sub-mediocre intelectual și anesteziate din punct de vedere...

0

Rwanda, după un sfert de secol

După un sfert de secol de la consumarea sa, genocidul din Rwanda rămâne una dintre bornele definind barbaria în veacul trecut. Imposibil de topit în istorii cu happy-end, tragedia din Rwanda este capătul de drum al unui parcurs ce se...

0

Deplasarea spre roșu

Uniunea Sovietică a capotat în mod lamentabil. În fața realizărilor concrete ale Occidentului, inclusiv pe plan militar, minciuna ideologică s-a prăbușit ca un castel de nisip. Și prăbușită ar fi rămas, dacă acțiunea politică a doi președinți americani, mai întâi,...

0

Cum sesizăm ieșirea?

Avem o lâncezeală plângăcioasă despre „soarta neamului” care devine un mod de a fi, de a supraviețui. Suntem „blestemați” de soartă, avem dușmani și nu putem depăși obstacole și apăsări dintre cele mai complicate. Oare?   La nivel instituțional, structural...

0

În umbra lui Dej

De ce ar fi fost cominterniștii Borilă, Roman și Răutu ori fostul spion al Moscovei, Emil Bodnăraș, mai puțin filo-sovietici decât Ana Pauker ori Iosif Chișinevschi?   Petre Borilă a revenit în țară ca locțiitor politic în divizia „Tudor Vladimirescu”,...

0

Ascensiunea domnului Nicolicea

Ascensiunea domnului Nicolicea este indiciul metastazei care a cuprins România politică. Decăderea la care asistăm este una fără precedent.   Există evoluţii instituţionale care definesc starea unei naţiuni şi starea unui stat la fel de precis ca o fişă de...

0

Europa Liberă din nou aici

Foto: Radio Europa Liberă România Europa Liberă a plonjat direct în era digitală, optând pentru un format adaptat noilor tehnologii, unde textul scris, imaginea fotografică și video, podcastul și arhivele audio interferează online.   În 2008, când redacția românească a...

1

Brexit sau Lilliput?

Cred că englezii nu sunt deloc conștienți că imperiul pe care-l conduceau nu mai există. Inevitabila aroganță a celui care stăpânește lumea s-a metamorfozat într-o negare paranoică a realității.   Prieteni care știu că-mi câștig existența pe seama briților (mai...

4

Linşajul imund-penal-securist

Nu e întâmplător că petarda „Aiud” a fost aruncată după ce Augustin Lazăr a anunţat că şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Parchetul General; gaşca politico-penală e scoasă din minţi de ideea încă unui mandat al său. Aşa...

0

Istoria scorurilor PSD și ale predecesorilor săi

Nu pot decât să-mi imaginez stupefacția viitoarei conduceri a PSD când, odată luând hățurile, va conștientiza în mod acut că ani și ani de zile partidul n-a avut nicio direcție, viziune sau plan, și că totul trebuie regândit aproape de...

0

Statul de drept şi statul comunist

Scuzele publice oferite de Procurorul General al Republicii, Augustin Lazăr, victimelor procuraturii comuniste sunt gestul prin care o despărţire de trecut, fie ea şi parţială, începe să aibă loc, înlocuind refuzul de până acum de confruntare cu trecutul comunist. Dincolo...

0

Moartea ultimului editor

Am evocat lucrurile de mai jos cu gândul la starea deprimantă a edițiilor științifice ale autorilor noștri importanți. Câte o luminiță mai pâlpâie, pe ici-colo. Prim-planul, atât cât e, aparține, din păcate, edițiilor, multe dintre ele discutabile, girate de ubicuul...