Statul de drept şi statul comunist


Scuzele publice oferite de Procurorul General al Republicii, Augustin Lazăr, victimelor procuraturii comuniste sunt gestul prin care o despărţire de trecut, fie ea şi parţială, începe să aibă loc, înlocuind refuzul de până acum de confruntare cu trecutul comunist. Dincolo de limitele ei, dincolo de o anumită timiditate criticabilă care o defineşte, declaraţia de astăzi este semnul unui curaj absent atâtea decenii.

 

Căci statul comunist nu a fost un stat de drept, ci exact contrariul său. Statul comunist a fost, din 6 martie 1945 până în 22 decembrie 1989, unul ilegitim şi criminal. Misiunea sa nu nu a fost alta decât aceea de a perpetua dominaţia unui partid care s-a confundat cu statul şi care a uzurpat, prin organisme de faţadă, suveranitatea naţională. Temeliile sale au fost, de-a lungul deceniilor sale de existenţă, aceleaşi. Ostilitatea sa faţă de apărătorii libertăţii a fost una implacabilă.

În acest edificiu ale cărui temelii sunt aşezate de regimul Groza, Justiţia a fost investită cu misiunea de a proteja acest monopol partinic. Niciodată independentă, niciodată imparţială, niciodată neutră, ea a fost o justiţie de clasă, subordonată, constituţional, Partidului unic. Dreptul public a reprezentat, în logica comunistă, un instrument de lichidare al duşmanului şi de consolidare a puterii totalitare, iar nu garant al libertăţilor.

Constituţiile de după 1948 au eliminat, deliberat şi brutal, referinţele la separaţia dintre puteri şi imparţialitatea magistraţilor. De la 1948 la 1965, legile fundamementale sub imperiul cărora a funcţionat Procuratura, au codificat un sistem de valori ce tăgăduia statul de drept. Legalitatea comunistă nu era legalitate, ci doar o formă de reafirmare a dominaţiei ideocratice.

Ca şi în naţional-socialism sau stalinism, comunismul românesc a abolit, pe cale normativă, principiile dreptului însuşi. Legile RPR şi RSR, mai cu seamă în materie penală, erau destinate să reprime şi să descurajeze. Procuratura RSR a fost un angrenaj înscris în acest sistem organizat cu minuţiozitate: fidelitatea faţă de regim era, pentru pentru eşalonul de la conducerea sa, , un element esenţial al identităţii profesionale.

Declaraţia de astăzi ne reaminteşte datoria de a afirma acest adevăr elementar: statul comunist nu a fost un stat de drept. Totalitarismul a alungat, cu brutalitate, dreptul din cetate. Ceea ce a rămas a fost un edificiu legal modelat de tiranie şi destinat să o ocrotească, ca pavăză juridică. Mutilarea dreptului a fost parte din ingineria totalitară. Reconstrucţia sa este parte din traseul, delicat, al regăsirii căilor libertăţii.

 

Articol apărut şi pe MarginaliaEtc.

 


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.