Anul 2025 sau despre Preşedintele Republicii

Anul 2025 a fost cel al despărţirii de Klaus Iohannis. Dar deceniul său ratat lasă în urmă  moştenirea care este însăşi fotografia României politice de acum. De la dezordinea bugetară la  instabilitatea politică, de la erodarea încrederii la elanul mesianic, de la criza statului de drept la fragmentarea comunităţii de cetăţeni, toate acestea sunt legatul pe care îl lasă celor de  azi fostul şef de stat. Impasul de acum este efectul alegerilor fatidice din cursul mandatelor sale. Cea mai dramatică involuţie democratică şi instituţională din anii din urmă i se datorează.

La un an de anularea alegerilor prezidenţiale, provocarea fundamentală a României nu este de ordin economic, ci politic. Naţiunea noastră este una ale cărei fundamente simbolice şi juridice  au fost subminate, fatal, în epoca Preşedintelui Iohannis. Dincolo de strategiile economice trebuie să se afle orizontul unui alt viitor. Reclădirea, tenace şi modestă, iată agenda anilor care vin.

Şi este misiunea actualului şef de stat de a onora  angajamentul acestei refondări democratice. Nicuşor Dan trebuie să privească la datoria sa, una care impune un amestec, delicat şi dificil, de fermitate, empatie şi pragmatism. Conversaţia dintre şeful de stat şi naţiune, întreruptă de predecesorul său, trebuie reluată. Tăcerile şi ezitările preşedintelui pot fi începutul  altor crize. Intervenţia sa este vitală, spre a menţine echilibrul  constituţional.

Şi aceasta cu atât mai mult cu cât regimul nostru politic acordă şefului de stat, în pofida prerogativelor sale limitate, poziţia de reprezentant al naţiuini şi de garant al ordinii constituţionale. Preşedintele nu este şi nu poate fi un simplu om politic.  Magistratura pe care o îndeplineşte îl plasează în sfera unor  responsabilităţi ce definesc viitorul nostru colectiv.

Şi este vremea ca Preşedintele Republicii să înţeleagă că momentul aşteptărilor a trecut şi este clipa acţiunii care să îi probeze, public, relevanţa. Tensiunile provocate de deriva de la nivelul puterii judecătoreşti obligă pe şeful de stat la un răspuns care să fie precis şi eficace. Medierea şi  raportarea la CSM sunt două dintre instrumentele pe care le poate folosi Preşedintele Republicii.

Poziţia sa de garant al Constituţiei îi impune să privească spre acest dosar nu doar cu ochii unui  cetăţean, ci cu clarviziunea unui om de stat. Domnia legii depinde de capacitatea şefului de stat de a apăra şi de afirma  alorile pe care se întemeiază legea fundamentală. Nu premierul, ci şeful de stat are datoria de a trasa o strategie menită să redea acestei ramuri a guvernământului misiunea ei originară. Medierea pe care o realizează  trebuie să fie una pe două paliere: între puterile statului şi între stat şi societate.

O asemenea misiune este una dintre încercările care definesc conduita unui şef de stat. Nicuşor Dan navighează între Scila emoţiei legitime a cetăţenilor şi Caribda blocajului instituţional. O asemenea misiune trebuie să implice conversaţia nu doar cu instituţiile, ci şi cu magistraţii şi partidele politice. Vocea şefului de stat trebuie să aibă acea claritate care să dea direcţia. Prezenţa la şedinţele CSM nu este o opţiune, ci o datorie.

Anul 2025 îl somează pe şeful de stat în exerciţiu să accepte, în cele din urmă, rolul său, acela de personalitate în care se întruchipează statul însuşi. Naivitaţile, ezitările, erorile nu mai sunt ale omului, ci sunt cele ale Preşedintelui Republicii. Severitatea cu care este judecat este întrecută doar de povara singurătăţii sale. Şeful de stat nu poate delega nimănui sarcina apărării  Constituţiei. El nu poate încredinţa nimănui altcuiva sarcina de a conduce conversaţia cu cetăţenii acestei ţări.

În clipa în care Preşedintele Repuublicii păşeşte în societatea internaţională, România însăşi este prezentă. Politica externă este pandantul celei de securitate şi de apărare. CSAT este mediul natural în care trebuie să se facă simţită preeminenţa şefului de stat. Promisiunile legate de elaborarea unui  raport referitor la anularea alegerilor de anul trecut nu pot fi uitate. Desemnarea  conducerii serviciilor de informaţii ţine de logica controlului civil.

Anul 2025 este cel în care un nou şef de stat a fost ales. Maturitatea unui mandat prezidenţial depinde de formularea unei viziuni capabile să ofere naţiunii un viitor.  Dincolo de reducerile bugetare se află un alt orizont, cel care include  pacea, războiul, siguranţa naţională, domnia legii, iar acest orizont este cel în care trebuie să se plaseze şi Preşedintele Nicuşor Dan. Ignorarea sa îl va transforma în predecesorul său.

Alegerea prin vot direct nu este un privilegiu, ci o  povară. Legitimitatea dă şefului de stat greutatea alegerilor. Întruchipare a statului, Preşedintele Republicii  trebuie să reprezinte naţiunea care l-a ales. Supravieţuirea libertăţii şi a siguranţei noastre colective, iată agenda  mandatului său.

România are nevoie de un Preşedinte, după cum are nevoie de luciditate  patriotică. Anul 2025 a fost unul al încercărilor, iar crizele sunt departe de a se fi încheiat. Preşedintele Republicii stă în faţa viitorului – drumurile pe care le deschide  vor fi parte din moştenirea parcursului său.

Articol publicat şi în Contributors.