În memoriile sale, Ion Iliescu – președinte al României între 1990-1996 și 2000-2004 și fost membru al elitei de partid sub Nicolae Ceaușescu –admitea că, spre finalul dictaturii, Partidul Comunist Român încetase să mai performeze vreunul dintre rolurile sale tradiționale...
Evoluția democrației în Europa de Est post-leninistă a arătat că largi pături sociale au abhorat ideologia comunistă fără a detesta însă garanțiile statului socialist privitoare la securitate și stabilitate. În trecut, pentru cetățenii lumii comuniste, mitul societății fără clase...
Aș spune că există două traiectorii expuse în Manifestul Partidului Comunist, care anticipează elaborările ulterioare din teoria marxistă matură. Pe de-o parte, există un accent pe auto-dezvoltarea conștiinței de clasă, care se pretează la o politică mai mult sau...
Așa cum a spus-o Franz Borkenau, comunismul, „o utopie bazată pe credința în omnipotența «avangardei», nu poate trăi fără țapi ispășitori, iar procedurile aplicate în identificarea acestora, inventarea lor devin doar mai crude și nesăbuite” (World Communism). De fapt,...
Partidele comuniste locale, angajate în tentative frenetice de a imita modelul stalinist, au transplantat și uneori amplificat cele mai respingătoare trăsături ale sistemului totalitar sovietic. Scopul proceselor-spectacol a fost acela de a crea un consens național împrejurul elitei comuniste conducătoare...
Anestezia morală a populației a fost cel mai important aliat al puterii comuniste post-totalitare și ar trebui să ne grăbim să adăugăm că este aliatul oricărei structuri birocratice alienante. În Europa Centrală și de Est, reinventarea politicului pe acorduri...
Ca opiu al intelectualilor, marxismul este aproape dispărut. Acest amurg al ideologiei de stânga, cel puțin prin implicațiile sale, reprezintă un grandios fin de partie. (…) Declinul radicalismului utopic nu înseamnă însă și decesul unei apetențe de durată pentru ingineria...
Naționaliștii slovaci care votaseră împotriva președinției lui Václav Havel nu au respins un individ, pur și simplu, ci o alegere morală, metafizică. Ei au demonstrat că ființele umane sunt predispuse la comportamente iraționale din motive simple precum mândrie, egoism sau...
Revanșa celor care nu s-au opus vreodată comunismului împotriva celor care l-au provocat adesea a fost un sindrom caracteristic întregii regiuni est-europene. Disidenții est și central-europeni au fost admirați și chiar adorați doar câtă vreme au fost victime. Odată ieșiți...
Într-un anumit sens, situația de la începutul anilor ’90, la fel ca perioada care a urmat crizei din 2008, a adus aminte de sindromul Weimar al disperării culturale analizat atât de strălucit de către Erich Fromm și Fritz Stern: o...
Demisia lui Václav Havel din iulie 1992 a închis un capitol – probabil cel mai eroic – din drama eliberării Europei de Est de sub dominația comunistă. A arătat că despărțirea de leninism nu duce în mod necesar la o...
În mintea lui Stalin, epurările erau instrumente de consolidare politică și construcție a autorității, o trambulină pentru nou-veniți și conformiști. Ei urmau să asigure baza umană pentru un control eficient asupra societății. Robert C. Tucker, unul dintre biografii de...
Pe 16 iunie 1989, la Budapesta, avea loc o ceremonie solemnă. Vreme de mai bine de treizeci de ani, Imre Nagy (1896-1958) și alți martiri ai revoluției din 1956 fuseseră demonizați de propaganda regimului Kádár drept instigatori ai conspirației contrarevoluționare....
Aș vrea să dezvolt aici o observație foarte importantă făcută de Claude Lefort și Richard Pipes: leninismul a reprezentat o mutație în practica social-democrației, nu doar o continuare a moștenirilor „iluminist”-democratice ale socialismului. La fel de semnificativ, tocmai pentru...
Cred că este nevoie de o istorie instituțională a prăbușirii comunismului în Europa de Est, în general, și în România, în particular. Poate că aceasta ar fi o agendă potrivită pentru Institutul Revoluției odată scăpat de Ion Iliescu, Gelu Voican...
Impactul magic al puterii în stalinismul clasic ar fi fost de neconceput în absența ideologiei. Ele s-au hrănit reciproc; puterea își trage capacitatea de fascinație din potențialul seducător al ideologiei. Omul este proclamat ca omnipotent, iar ideologia supraveghează identificarea omului...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
