Hegel spunea cândva că problema istoriei este istoria problemei. Istoria intelectuală nu poate fi separată de abordările sociologice și psihologice. Mai ales în câmpul studiilor despre comunism, biografiile, interviurile și memoriile contează tot atât de mult cât documentele oficiale, fie...
Sunt, în genere, de acord cu autorii care vorbesc despre ceaușism ca despre ceva mai mult decât o versiune de dictatură personalistă în stilul unor Idi Amin Dada, Rafael Trujillo ori Jean-Bédel Bokassa. Au existat, desigur, elemente comune, precum...
În universul mental al lui Iosif Vissarionovici Stalin, evreii erau asociați cu menșevicii, dar, și mai sedițios, cu opoziția intrapartinică dirijată în anii 1920 de Lev Troțki, Lev Kamenev și Grigori Zinoviev. În vreme ce Stalin apăra interesele aparatului...
Izbucnirile xenofobe ale Conducătorului, romanțarea trecutului arhaic al României, identificarea cu miticele căpetenii traco-dace și despoticii voievozi feudali, fascinația pentru corporatismul organic și reabilitarea simbolurilor etnice și militariste au avut origini cu mult mai profunde decât psihologia personală a lui...
Succesul lui Nicolae Ceaușescu în interiorul elitei comuniste românești și victoria sa asupra unor rivali puternici în luptele care au urmat decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe 19 martie 1965, a fost în mare măsură prefigurat, predeterminat și facilitat de istoria...
„Poetica epurării” a reglementat spațiul ideologic în cadrul corpului social și politic al organizării politice de tip sovietic, redefinindu-i pe „aleșii” comunității și reîntărind rolul mesianic al acestora. Pe cale de consecință, istoria sacră a mișcării a fost rescrisă în...
În memoriile sale, Ion Iliescu – președinte al României între 1990-1996 și 2000-2004 și fost membru al elitei de partid sub Nicolae Ceaușescu –admitea că, spre finalul dictaturii, Partidul Comunist Român încetase să mai performeze vreunul dintre rolurile sale tradiționale...
Evoluția democrației în Europa de Est post-leninistă a arătat că largi pături sociale au abhorat ideologia comunistă fără a detesta însă garanțiile statului socialist privitoare la securitate și stabilitate. În trecut, pentru cetățenii lumii comuniste, mitul societății fără clase...
Aș spune că există două traiectorii expuse în Manifestul Partidului Comunist, care anticipează elaborările ulterioare din teoria marxistă matură. Pe de-o parte, există un accent pe auto-dezvoltarea conștiinței de clasă, care se pretează la o politică mai mult sau...
Așa cum a spus-o Franz Borkenau, comunismul, „o utopie bazată pe credința în omnipotența «avangardei», nu poate trăi fără țapi ispășitori, iar procedurile aplicate în identificarea acestora, inventarea lor devin doar mai crude și nesăbuite” (World Communism). De fapt,...
Partidele comuniste locale, angajate în tentative frenetice de a imita modelul stalinist, au transplantat și uneori amplificat cele mai respingătoare trăsături ale sistemului totalitar sovietic. Scopul proceselor-spectacol a fost acela de a crea un consens național împrejurul elitei comuniste conducătoare...
Anestezia morală a populației a fost cel mai important aliat al puterii comuniste post-totalitare și ar trebui să ne grăbim să adăugăm că este aliatul oricărei structuri birocratice alienante. În Europa Centrală și de Est, reinventarea politicului pe acorduri...
Ca opiu al intelectualilor, marxismul este aproape dispărut. Acest amurg al ideologiei de stânga, cel puțin prin implicațiile sale, reprezintă un grandios fin de partie. (…) Declinul radicalismului utopic nu înseamnă însă și decesul unei apetențe de durată pentru ingineria...
Naționaliștii slovaci care votaseră împotriva președinției lui Václav Havel nu au respins un individ, pur și simplu, ci o alegere morală, metafizică. Ei au demonstrat că ființele umane sunt predispuse la comportamente iraționale din motive simple precum mândrie, egoism sau...
Revanșa celor care nu s-au opus vreodată comunismului împotriva celor care l-au provocat adesea a fost un sindrom caracteristic întregii regiuni est-europene. Disidenții est și central-europeni au fost admirați și chiar adorați doar câtă vreme au fost victime. Odată ieșiți...
Într-un anumit sens, situația de la începutul anilor ’90, la fel ca perioada care a urmat crizei din 2008, a adus aminte de sindromul Weimar al disperării culturale analizat atât de strălucit de către Erich Fromm și Fritz Stern: o...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
