Două eseuri despre Paradis şi o încheiere reprezintă calea pe care Horia- Roman Patapievici o imaginează ca o ieşire din labirintul populat de toamna eternă. Pentru moderni, nefericirea şi singurătatea par elementele definitorii ale condiţiei lor. Zidiţi în solitudine ca...
Temeritatea lui Iuliu Maniu, aprigul patriotism al lui Ionel Brătianu, devoţiunea Reginei Maria, curajul creştin al lui Iuliu Hossu, toate aceste efigii vor decora, la Centenar, palatul imposturii naţionale. Poate că nici un alt cuvânt nu a fost mai...
Aşteptând o altă omenire este cartea unei lucidităţi rănite. Proza lui Gabriel Liiceanu se încarcă aici de gravitatea celui care contemplă, cu încordare, imaginea din oglindă a unei lumi ce nu se poate încadra în categorii sigure şi liniştitoare. ...
Pentru regimul Dragnea, în condiţiile golirii de prerogative a instituţiei şefului de stat, Preşedintele Republicii nu mai este decât un notar ce consemnează deciziile biroului politic al PSD. Nimic din ceea ce a întreprins, distrugător şi tenace, regimul Dragnea...
Nu ne aflăm în faţa unui accident al democraţiei, ci a unui proiect de ţară. Obiectivul implică despărţirea de Uniunea Europeană, dacă nu formal, măcar de facto, prin asumarea de politici care sunt incompatibile cu valorile ei. În cele...
Alexandru Vişinescu este, în moarte, ca şi în viaţă, chipul comunismului românesc. Căci aceasta a fost imaginea, autentică şi nefardată de emoţie nostalgică, a regimului care a îmbrăcat România în cămaşa sa de forţă, vreme de jumătate de veac. Brutalitatea...
Liviu Dragnea este, în acest context de distrugere programatică, arhitectul unei alte Românii. Staţia terminus a drumului acestei noi Românii este autocraţia din spaţiul eurasiatic. Regimul Dragnea reuşeşte să înfăptuiască ceea ce părea de neimaginat: înlăturarea, brutală şi...
Utopia, indiferent de travestiul ei ideologic, nu este şi nu poate fi viitorul comunităţii de oameni liberi. Ordinea ei de penitenciar poate genera doar conformismul îndoctrinării. În secolul XX, utopiile se îmbracă în haina de gală a tiraniei şi...
Înainte de a fi abstracţia pe care o invocă, sforăitor, demagogii, patria din inima noastră este o colecţie de mici patrii. Ea este însumarea de nostalgie şi de emoţie, însumarea de dor şi de nelinişte care ne leagă de locurile...
De la comunişti, feseniştii au deprins o artă pe care nu au încetat să o rafineze, în cele trei decenii de după 1989: duplicitatea devine standardul la care se raportează întreaga politică externă şi internă. Din duplicitate, ca ipocrizie...
Regimul Dragnea pare să evolueze, cu fiecare zi şi cu fiecare gest, în direcţia autocraţiei. Pentru regimul Dragnea, critica este o crimă de lez-naţiune, în vreme ce manifestaţiile publice sunt preludii ale loviturilor de stat. Circulaţia ideilor are un...
Victoria lui Liviu Dragnea poate fi una de scurtă durată, dar parcursul acestui regim va continua şi după eliminarea sa. Şi aceasta pentru că profilul politic al domnului Dragnea este identic cu profilul genetic al PSD însuşi. PSD a...
Pentru a supravieţui ca formă de exploatare a statului şi a societăţii, regimul Dragnea este obligat să îl elimine, politic, pe Liviu Dragnea însuşi. Asemeni lui Nicolae Ceauşescu, Liviu Dragnea este obstacolul care previne reinventarea înşelătoare a partidului-stat. De îndepărtarea...
Liviu Dragnea poate fi înlocuit. Dar ceea ce merge mai departe este moştenirea istoriei de care suntem incapabili să ne despărţim. Regimul Dragnea nu este un accident istoric, ci consecinţa acestei continuităţi monstruoase. Regimul Dragnea nu este un accident...
România este captivă în marasmul moral şi instituţional al involuţiei instituţionale. Ce rămâne, la Centenar, din această imagine scindată a profilului României? Înainte de toate, obligaţia asumării lucidităţii patriotice ca alternativă la exaltarea demagogică. Postcomunismul este materia din care...
Regimul Dragnea este asemeni unei metastaze care a corupt corpul naţiunii şi a compromis arhitectura statului. Ceea ce ar fi de neimaginat în orice altă societate este, în România de acum, normalitate. La aproape o lună de la tragedia...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
