Regimul Dragnea nu este un accident istoric

Liviu Dragnea poate fi înlocuit. Dar ceea ce merge mai departe este moştenirea istoriei de care suntem incapabili să ne despărţim. Regimul Dragnea nu este un accident istoric, ci consecinţa acestei continuităţi monstruoase.

Regimul Dragnea nu este un accident istoric. Decenii întregi de comunism şi de fesenism au conspirat la naşterea acestui mutant hrănit de propria sa lăcomie imundă. Regimul Dragnea este oglinda în care se poate contempla o parte din propria noastră naţiune: fobiile, umorile, fantasmele şi delirul său sunt cele pe care le împărtăşesc atâţia dintre compatrioţii noştri. Regimul Dragnea este, asemeni regimurilor feseniste care l-au precedat, efectul direct al unei opţiuni politice – în favoarea stagnării, a demagogiei, a confortului pe care îl oferă statul nostru debil şi complice. Regimul Dragnea este staţia terminus a unei evoluţii care debutează cu iunie 1990: este drumul de la Mineriade la ziua de 10 august 2018.

Regimul Dragnea este cu mult mai mult decât Liviu Dragnea însuşi. Incontestabil, Liviu Dragnea aduce, în acest tablou al moravurilor contemporane, propria sa doză de rapacitate ciocoiască. Dar acest regim este, instituţional vorbind, învestit cu o vitalitate care trece dincolo de persoana sa. Acest regim este cel care l-a creat. Liviu Dragnea este un politician fesenist, iar acest lucru merită reamintit celor care au pierdut memoria istoriei recente. Iar ca fesenist Liviu Dragnea duce mai departe moştenirea unui partid- stat, întemeiat pe cleptocraţie, pe complicitate şi pe oportunism. În numele acestui fesenism, Liviu Dragnea tratează România ca pe moşia sa de porci: stilul lui Adrian Năstase, cel de dinaintea sa, era mai onctuous, dar viziunea distinsului colecţionar de obiecte de artă nu era cu nimic diferită.

Regimul Dragnea îi poate supravieţui lui Liviu Dragnea, la fel cum ceauşismul i-a supravieţuit Preşedintelui RSR. Opozanţii săi de astăzi din PSD sunt educaţi la aceeaşi şcoală de dominaţie patrimonialistă. Fiecare dintre cei care visează să îl decapiteze pe Liviu Dragnea este, în judeţul pe care îl administrează, un stăpânitor de suflete moarte, domnind peste iobagi. Liviu Dragnea poate pleca, dar angrenajul este intact. Fesenismul se poate adapta, temporar, dar nu poate abandona ereditatea sa demagogică. La fel ca şi urmaşii lui Stalin, potenţialii conjuraţi fesenişti sunt marcaţi de complicitatea morală care îi uneşte. Succesiunea se organizează în interiorul unui edificiu ce posedă o longevitate remarcabilă.

Regimul Dragnea este regimul partidului-stat, al stagnării, al marasmului şi al parazitării resurselor bugetare. Un asemenea regim durează nu prin forţa unui conducător, ci prin rezistenţa structurii de adâncime care îl susţine, instituţional şi antropologic. Aroganţa, grobianismul, rapacitatea sunt înscrise în formula sa moleculară. România fesenistă este cea care se recunoaşte în aceste valori.

La Centenar, asaltul împotriva nucleelor de decenţă, de la magistratură la educaţie, este semnul acestei ambiţii feseniste de a marca victoria finală a României lor. Liviu Dragnea poate fi înlocuit. Dar ceea ce merge mai departe este moştenirea istoriei de care suntem incapabili să ne despărţim. Detaşarea de ceauşismul fesenist este autentica miză: dincolo de Liviu Dragnea se află profilul lumii din care acesta a venit. Această lume îşi conservă, la trei decenii de la 1989, întreaga ei ei putere de a macula şi de a menţine încremenirea complicităţilor. Regimul Dragnea nu este un accident istoric, ci consecinţa acestei continuităţi monstruoase.

Articol apărut şi în MarginaliaEtc.