Horia-Roman Patapievici şi regăsirea Paradisului


Două eseuri despre Paradis şi o încheiere reprezintă calea pe care Horia- Roman Patapievici o imaginează ca o ieşire din labirintul populat de toamna eternă.

Pentru moderni, nefericirea şi singurătatea par elementele definitorii ale condiţiei lor. Zidiţi în solitudine ca în nişte monade, ei nu pot fi decât locuitori ai infernului şi nu pot spera decât la promisiunea purgatoriului. Credinţa nu îi mai poate consola, în vreme ce drumurile lor sunt prinse în acest cerc de fier al prezentului etern.

Cele Două eseuri despre Paradis şi o încheiere sunt calea pe care Horia- Roman Patapievici o imaginează ca o ieşire din acest labirint populat de toamna eternă. Timbrul paginilor de aici este unul paradoxal. Încărcat, pe de o parte, de melancolia privirii care se întoarce spre sine, el este, pe de altă parte, modelat de promisiunea fericirii în care se întâlnesc credinţa, solidaritatea şi frumosul. Cartea sa este, în ceea ce are mai vibrant şi personal, un tratat despre posibilitatea regăsirii Paradisului ca seninătate individuală şi pace comunitară. Scriind în contra curentului nihilismului contemporan, Horia- Roman Patapievici posedă acea unică calitate a plasticităţii emoţionate a ideilor. Textul său, erudit şi pătrunzător, nu este niciodată didactic. El aspiră nu să înveţe, ci să provoace neliniştea ce este primul pas în parcursul regăsirii de sine.

Eseurile despre Paradis sunt, pe cale de consecinţă, iconoclaste şi insurgente în acest peisaj dominat de deconstrucţii şi de studii culturale. Ele fac apel, deliberat şi programatic, la un sol al tradiţiei occidentale, fecundat de moştenirea greco-latină şi de modelat de amprenta iudeo-creştină.

Citeşte şi: Horia Roman Patapievici: „Uităm că lumea în care trăim nu este doar a politicii, care ne deprimă și îngrijorează, ci și lumea în care viața noastră e o permanentă sărbătorire a darurilor lui Dumnezeu”

În egală masură, cartea de acum marchează revenirea la doi dintre scriitorii cu care Horia-Roman Patapievici se află în conversaţie fecundă: Dante şi Ezra Pound. Separaţi de secole, ei sunt bornele între care se plasează un drum al descoperirii de sine. Cei doi ilustrează condiţia epocii în care se situează. Distanţa dintre ei acoperă distanţa dintre evurile culturale şi dintre sensibilităţi.

Întoarcerea la Dante, cel despre a cărui operă Horia- Roman Patapievici a scris un eseu încărcat de aceeaşi erudiţie empatică, este întoarcerea la Paradis şi la propriul său paradis. Recitirea lui Dante este ocazia de a coborî la acel timp care a însemnat întâlnirea cu textele danteşti. Din acest exerciţiu autobiografic se hrăneşte şi pasiunea paradisului: drumul de la descoperire la eseurile danteşti este drumul unei căutări etice şi intelectuale. Iar opţiunea în favoarea celei din urmă părţi a trilogiei danteşti este, în sine,una polemică. Gloria lui Dante este legată, în ochii posterităţii, mai cu seamă de întunericul majestuos şi terifiant al bolgiilor decât de lumina Raiului spre care urcă poetul.

Pornind de la această propunere polemică, cartea lui Horia-Roman Patapievici este ea însăşi un itinerariu de explorare dantesc. Se află, aici, reunite, teologia, istoria, critica literară şi filosofia. Sinteza din aceste pagini este una organică şi paideică. Ea este o treaptă pe care o urci spre a atinge alte trepte, ea este un îndrumar ce acţionează asemeni unui catalizator. Unind cele două ramuri, răsăriteană şi occidentală, a credinţei creştine, cartea despre Paradis este şi o carte despre posibilitatea religiei mărturisite fără emfază de a deveni un agent al vertebrării interioare. Iubirea pe care Horia-Roman Patapievici o convoacă aici este iubirea graţie căreia om, comunitate şi Dumnezeu se unesc, prin medierea lui Christos. Eliberată de zgura mesianică a religiilor politice, credinţa apare, în acest texte, pasionată şi senină, asemeni unei pânze de Claude Lorrain.

Citeşte şi: Splendoarea & eşecul

Educaţia pe care o imaginează cartea de faţă, educaţie pe care o întruchipează, în spaţiul public de la noi, Horia Roman-Patapievici este una a inimii şi a raţiunii, deopotrivă. Seninătatea dureroasă din paginile acestor eseuri este cea la care au acces doar spiritele rare ce, desprinse de mâlul sordid al resentimentelor terestre, redescoperă puterea emoţiei, credinţei şi a iubirii. Cartea despre Paradis este o poartă care se deschide. Dincolo de ea se se află vastul tărâm al tradiţiei, credinţei şi speranţei. Pe acest drum dantesc, Horia-Roman Patapievici este un alt Vergiliu.

Articol apărut şi în MarginaliaEtc.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.