Anul 2025 a fost cel al despărţirii de Klaus Iohannis. Dar deceniul său ratat lasă în urmă moştenirea care este însăşi fotografia României politice de acum. De la dezordinea bugetară la instabilitatea politică, de la erodarea încrederii la elanul mesianic,...
În această eră a nostalgiei totalitare suferinţa celor care au fost striviţi de comunism pare să se şteargă din memoria colectivă. Seduşi de entuziasm şi orbiţi de rătăcire contemporanii noştri ignoră un teribil secol XX, căci logica reţelelor sociale îi...
Există destine în care se înscriu destinele unei întregi naţiuni, ca şi cum viaţa oamenilor trecători ar deveni imaginea speranţei şi a tragediilor comunităţii pe care ajung să o întruchipeze. Iar un asemenea destin al curajului şi al tragismului exemplar...
La peste trei decenii de la decembrie 1989 apariţia în româneşte a monumentalei sinteze a lui Dennis Deletant (România sub comunism. Paradox şi degenerare, Humanitas, 2025 – n.r.) este ocazia de a reflecta la tragedia unei naţiuni: prin erudiţie, precizie,...
Îi este dat lui I.D. Sîrbu, asemeni lui Nicolae Steinhardt, să-şi împlinească destinul doar în postumitate: opera sa capătă profilul pe care puţini îl bănuiau, iar destinul său face corp comun cu textul în care s-a topit, până la pierdere...
1 decembrie 1918 este imaginea, memorabilă şi vizionară, a primăverii unei naţiuni: mai mult decât oricare altă clipă din istoria României, ziua de atunci închide în ea promisiunea viitorului pe care trebuie să îl păstrăm în sufletele noastre. Dincolo...
Cei din urmă ani ai jurnalului lui Nicolae Iorga sunt cronica unei prăbuşiri: un sentiment al tragismului, personal şi colectiv, pare să domine. Ceea ce ar fi trebuit să fie apoteoza unei cariere politice, regimul carlist, este intervalul definit de...
La aproape patru ani de la debutul barbarei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei, perspectiva unui acord de încetare a focului este din nou evocată: departe de a fi clar stabilit definitiv, planul elaborat de administraţia americană este privit ca punctul...
Destinul Monicăi Lovinescu înseamnă edificarea tenace a acestei Românii care trăieşte dincolo de graniţele României captive: vocea şi scrisul devin uneltele cu care se clădeşte, împotriva tiraniei şi a complicilor ei, o patrie a luminii şi a speranţei. Căci exilul...
Cruzimea intră în istoria umanităţii ca parte a politicii înseşi: mai mult decât un act gratuit, ea devine instrument de educare şi de represiune. Vărsarea de sânge nu este niciodată gratuită, de vreme ce, dincolo de victimă, se află ideea...
La treizeci de ani de la urcarea sa la cele veşnice, despre Corneliu Coposu singurul timp la care putem scrie despre el este acela al unui prezent deschis spre viitorul patriei noastre: silueta sa nu este aceea a unei statui...
Şi chiar atunci când părea că este discreditată istoric, ambiţia utopică se retrezeşte, parcă spre a ne aminti că nimic nu este mai seducător şi mai mobilizator decât acest proiect al edificării paradisului terestru: egalitatea perfectă şi guvernarea omnipotentă sunt...
Postcomunismul românesc este, deja, un interval istoric mai întins decât epoca României Mari: perioda de după 1989 devine, pe măsură ce înaintăm în timp, epoca responsabilă pentru modelarea unui întreg imaginar politic şi social. Privirea cu care ne întoarcem în...
Timpul ce trece, implacabil, nu poate şterge rănile care se gravează în suflet: pentru cei care rămân în urmă suferinţa devine sensul propriei lor existenţe, iar umbrele sunt tovarăşii care le sunt mai aproape decât le sunt cei vii. După...
Unicitatea regimurilor comuniste a stat în ambiţia lor ultimă, aceea de a institui acel control întreg şi definitiv asupra societăţilor şi conştiinţelor individuale, ca temelie pe care să se înalţe edificiul unei cetăţi şigaloviene a egalităţii perfecte. Departe de...
Iar atunci când închid ochii zilei, spre a putea visa, ceea ce revăd este silueta graţiei care se oglindeşte în fereastra bijuteriei new-yorkeze: este dimineaţă, o dimineaţă de demult şi Audrey Hepburn se distinge pe un cer al inimii care...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
