Comunismul românesc sau tragedia unei naţiuni

Colaj foto: Humanitas

La peste trei decenii de la decembrie 1989 apariţia în româneşte a monumentalei sinteze a lui Dennis Deletant (România sub comunism. Paradox şi degenerare, Humanitas, 2025 – n.r.) este ocazia de a reflecta la tragedia unei naţiuni: prin erudiţie, precizie, sobrietate şi forrmulări memorabile, panorama profesorului Deletant este o carte de învăţătură. În  paginile ei cei de azi pot regăsi profilul unui timp care nu este cu adevărat trecut. Celor ce practică mobilizarea totalitară a nostalgiei cartea lui Dennis  Deletant le opune, cu firescul lucidităţii, claritatea privirii cu care îmbrăţişează anii de dictatură.

Şi poate că de aceea conversaţia pe care o provoacă această analiză excepţională trimite la viitor, de vreme ce, prin mii de destine şi de procese istorice, comunismul face parte din fibra naţiunii noastre şi astăzi. Despărţirea de el implică, înainte de toate, despărţirea de himere şi de patologiile sale. Drumul pe care îl trasează cartea lui Dennis Deletant este un asemenea drum al căutării şi al regăsirii de sine, în rama unui efort de reclădire a comunităţii de cetăţeni.

Cronica comunismului românesc este, iar cartea lui Dennis Deletant o subliniază, mereu şi mereu, o filă din cronica comunismului global. Iar comunismul înseamnă, oriunde se înfăţişează istoric, o ideocraţie ce face apel la egalitate şi la modernizare ca temeiuri ale legitimării sale. Teroarea, intruziunea, crima, ostracizarea, toate sunt justificate prin referirea, obsesivă, la acest viitor care se va naşte din ruinele trecutului strivit de forţele progresului.

Cronica comunismului românesc înseamnă şi cronica naşterii şi prăbuşirii partidului care face posibil acest elan prometeic: partidul unic şi revoluţionar dă glas unui timbru al istoriei. Luptele din sânul său, documentate de Dennis Deletant, sunt inseparabile de transformarea statului însuşi, de vreme ce graniţele dintre stat şi partid sunt abolite, programatic.

Cronica comunismului înseamnă şi cronica vieţii celor care au edificat şi au condus acest mecanism totalitar. Conducătorii de după 1948 sunt întruchiparea unui spirit care nu are echivalent în istoria noastră modernă. Ambiţia lor este de a fi ziditori de lume nouă, iar această ambiţie se cere luată în serios, căci importanţa cuvintelor în comunism nu poate fi niciodată subestimată.

O dată acceptat acest primat al ideii comuniste şi al unităţii de comandă politice traiectoria anilor de după 6 martie 1945 poate fi privită ca împlinirea unei voinţe de edificare cosmogonică. Nimic din acţiunile regimului de democraţie populară şi de democraţie socialistă nu reprezintă un accident. Dincolo de schimbările de curs se află acelaşi ţel, cel de clădire al unei alte Românii.

Cartea lui Dennis Deletenat probează, cu sobrietate, existenţa acestei ambiţii şi trasează etapele  proceselor istorice. Dialectica este înrădăcinată în imaginarul comunist. Marxist-leninişti-stalinişti comuniştii din România sunt încrezători, până la  capăt, în capacitatea lor de a crea acest regim a egalităţii şi al modernizării. Ideile sunt cele care le motivează impulurile criminale şi  prometeice.

Căci există o relaţie dialectică între crimă şi construcţie în destinul comunismului românesc:  dacă primul Dej planifică lichidarea unei întregi lumi, cel din urmă Dej inaugurează un tip de politică ce permite mutilarea tradiţiei, prin apelul la retorica naţionalismului de partid şi de stat.   Nicolae Ceauşescu poate clădi pentru că terenul pe care se ridică opera sa este unul devastat în intervalul de până la 1964. Reeducarea din închisori este extinsă la dimensiunile unei naţiuni. Oroarea postbelică este temelia socialismului multilateral dezvoltat.

O dată cu Nicolae Ceauşescu, promisiunile de modernizare malformată, spre a recurge la formula clasică a lui Martin Malia, sunt îndeplinite. Ceauşismul este apogeul unei mutaţii de adâncime care determină însuşi profilul de mentalitate al unei naţiuni. Ceauşismul produce, prin   etnocraţie, prin corupţie, prin eşec economic, un nou popor. Opera de zidire prometeică este încununată de succes. Crima stalinistă a oferit ceauşismului posibilitatea genezei.

Cartea lui Dennis Deletant este cu atât mai importantă cu cât ea permite înţelegerea acestui patrimoniu instituţional şi anttropologic pe care îl lasă ceeauşismul, ca un trecut care nu vrea să treacă. De la ubicuitatea propagandei etnocratice până la mutilarea comunităţilor, trecând prin  proliferarea delaţiunii şi creşterea poliţiei politice, comunismul târziu este responsabil pentru viitorul mutant pe care  românii îl aleg, în lunile de după decembrie 1989.

Din matricea acestui comunism târziu se ivesc instituţiile şi vocile pe care românii le vor valida, în mai 1990. Fesenismul, noul partid-stat, xenofobia, mistica etnocratică, ascensiunea elitei rapace derivate din nomenclatură, toate acestea participă la continuitatea preferată de cei ce sunt parte din poporul ceauşist. Ura revărsată împotriva Regelui Mihai I, a Doinei Cornea, a lui Corneliu Coposu sau Ion Raţiu este emblema acestei alegeri a compatrioţilor noştri.

Sinteza  lui Dennis Deletant înfruntă, în România de astăzi, un ceauşism renăscut: comunismul târziu trăieşte în reţelele sociale, asemeni unui spectru ce fascinează şi care inspiră. Împotriva acestei politici a nostalgiei totalitare vocea lui Dennis Deletant afirmă un imperativ patriotic al reconstrucţiei democratice. Tragedia comunistă nu poate fi temelia viitorului nostru.

Articol publicat şi în Contributors.

Recomandări de lectură:

• Dennis Deletant: „România este o țară de rețele”
• Dennis Deletant, premiul „Romulus Rusan” pe anul 2023