Plagiat cu dispensă

La 2,95 probleme de tip plagiat într-o lucrare de doctorat nu se impun sancţiuni – o spune Comisia de Etică a Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca în cazul lui Lucian Bode. A spus-o şi CNATDCU, în cazul tezei Laurei Codruţa Kovesi, unde procentul de plagiat a fost de 4 la sută. Un fel de plagiat cu dispensă.

 

Comisia de Etică a Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca spune că, în cazul tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode – a pasajelor analizate, cele reclamate ca fiind plagiate, nu a lucrării în integralitatea ei –, coordonate de prof. univ. Adrian Ivan, actual rector al Academiei Naționale de Informații a SRI, “fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă 2.95 % din conţinutul tezei”. Adăugând însă că “nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenţionat sau mai degrabă a derivat din necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text, citare acoperitoare etc.).” Din punctul meu de vedere, acesta este un sofism. Nerespectarea regulilor de citare este sinonimă cu plagiatul, iar un doctorand nu poate invoca scuza necunoaşterii regulilor de citare, cu care studenţii sunt familiarizaţi încă din anul I al studiilor de licenţă. Şi, totuşi, în opinia Comisiei de Etică a UBB, Lucian Bode deşi a plagiat, nu a făcut-o într-o asemenea măsură încât să se impună o sancţiune împotriva lui, în afara unui avertisment scris pentru remedierea problemelor găsite.

Situaţia plagiatului din teza lui Lucian Bode îmi aminteşte de cea din teza de doctorat a fostului procuror-eşf al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în cazul căreia CNATDCU, deşi identificase probleme de citare în 4% din teză, a decis că nu a plagiat şi că retragerea titlului ar fi o sancţiune excesivă. Ceea ce diferă va fi, probabil, unitatea de măsură cu care se judecă public cele două situaţii – culpabile, ambele, prin încălcarea normelor de citare. Cei care au dovedit clemenţă în cazul Laurei Codruţa Kovesi îi cer acum, foarte vocal, demisia domnului Bode. Şi invers.

Mai există însă un aspect care, în opinia mea, ar trebui dezbătut public în cazul tuturor doctoratelor dovedite ca plagiate, cu atât mai mult în cazul celor cu un procent mare de plagiat: rolul profesorilor prin filtrul cărora trece teza înainte de acordarea titlului – de la coordonator la membrii comisiilor de susţinere. Repet ceea ce am mai scris: numărul mare de doctori dovediţi plagiatori – iar ceea ce apare în presă este, fără dubii, departe de a reprezenta tabloul complet – vorbeşte despre o dimensiune îngrijorătoare la care a ajuns impostura academică în România. Surprinzător şi revoltător este că profesorilor care au coordonat teze de doctorat dovedite a fi plagiate nu li s-a întâmplat nimic – cu două-trei excepţii din zona universităţilor militare, în cazul cărora motivele par să ţină de neînţelegeri din interiorul sistemului. Asta deşi Legea Educaţiei prevede că, în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, adică a dovedirii unui plagiat, Ministerul Educaţiei poate decide, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, retragerea calităţii de conducător de doctorat. Or, faptul că un plagiat nu este descoperit în timp util nici de profesorul coordonator, nici de profesorii membri ai comisiei de susţinere indică fie superficialitate şi neprofesionalism din partea lor, fie, mai grav, complicitate cu doctorandul impostor şi, eventual, chiar acte de corupţie. Şi cât timp nu se vor lua măsuri şi împotriva conducătorilor de teze de doctorat dovedite plagiate, impostura ca fenomen va persista în mediul academic.

Măcar în privinţa formei lucrării de doctorat să existe exigenţă, să existe garanţia corectitudinii ei. Că altfel, pe fond, procentul tezelor originale, care aduc o contribuţie la domeniul de cercetare care le include, numărul tezelor care ar merita a fi admise şi recompensate prin oferirea titlului de doctor este, probabil, foarte scăzut. Aproximativ 67.000 de doctori avea România în urmă cu şase ani, conform unor statistici apărute în presă. Nu medici, ci posesori ai celui mai înalt titlu academic, titlu obţinut, teoretic, la finalul unor nu puţini ani de cercetare aprofundată şi în baza unei teze de doctorat originale. Probabil, între timp, numărul doctorilor bate spre 80.000. În ce domeniu se poate spune că se resimte acest teoretic plus de excelenţă academică?…

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.