Postcomunismul românesc este, deja, un interval istoric mai întins decât epoca României Mari: perioda de după 1989 devine, pe măsură ce înaintăm în timp, epoca responsabilă pentru modelarea unui întreg imaginar politic şi social. Privirea cu care ne întoarcem în...
Timpul ce trece, implacabil, nu poate şterge rănile care se gravează în suflet: pentru cei care rămân în urmă suferinţa devine sensul propriei lor existenţe, iar umbrele sunt tovarăşii care le sunt mai aproape decât le sunt cei vii. După...
Unicitatea regimurilor comuniste a stat în ambiţia lor ultimă, aceea de a institui acel control întreg şi definitiv asupra societăţilor şi conştiinţelor individuale, ca temelie pe care să se înalţe edificiul unei cetăţi şigaloviene a egalităţii perfecte. Departe de...
Iar atunci când închid ochii zilei, spre a putea visa, ceea ce revăd este silueta graţiei care se oglindeşte în fereastra bijuteriei new-yorkeze: este dimineaţă, o dimineaţă de demult şi Audrey Hepburn se distinge pe un cer al inimii care...
La mai mult de o lună de la întânirea din Alaska, politica Rusiei este cât se poate de clară: regimul de la Moscova rămâne fidel războiului şi priveşte forţa militară ca pe singura cale de a-şi atinge obiectivele enunţate. Lichidarea...
Intelectualul autentic este, în linie progresistă, doar cel care se investeşte în marile cauze ale omenirii: meseria sa este lupta cu nedreptatea, iar ţinta ultimă a acţiunilor sale este naşterea unei lumi eliberate de inegalitate şi de explotatare. Intelectualul este,...
Un alt imperiu al răului alege să înfrunte lumea liberă şi ordinea ei: Republica Populară Chineză. La decenii după memorabila formulare a lui Ronald Reagan, totalitarismul ni se arată în noul său chip, cel de autocrație digitală şi militaristă. Imaginea...
Destinul lui Neagu Djuvara cuprinde un caleidoscop de destine, ca şi cum viaţa sa ar fi fost o succesiune de vieţi. Dincolo de longevitatea goetheeană a existenţei sale, ceea ce uimeşte este intensitatea trăirii: asemeni paşoptiştilor, Neagu Djuvara străbate istoria...
Departe de a se a fi apropiat, perspectiva păcii ȋn Ucraina pare să se fi ȋndepărtat şi mai mult. Zilelor de solidaritate atlantică şi de mobilizare diplomatică le-a urmat reacţia rusă – una clasică deja, de eschivare, de amânare, de...
23 august 1939 este ziua care ilustrează, tragic şi sângeros, tragedia europeană. Pactul de la Moscova, încheiat între cele două state totalitare şi revizioniste, este capătul de drum al unei politici ce debutează în 1922, prin acordul de la Rapallo....
Ziua de ieri este adevăratul ȋnceput al bătăliei pentru pace ȋn Ucraina. O dată cu seria de ȋntâlniri de la “Casa Albă”, obiectivul asumat de Occident este din ce ȋn ce mai clar: proiectarea unui viitor care să permită victimei...
Întâlnirea din Alaska între Preşedintele Trump şi Vladimir Putin a confirmat, dincolo de eticheta oficială, inexistenţa unui acord ȋn marginea conflictului din Ucraina. Poziţia de inflexibilitate a Rusiei se menţine şi, o dată cu ea, hotărârea de a atinge, prin...
Războiul de agresiune din Ucraina a accelerat transformarea totalitară a Rusiei: regimul de la Moscova este un angrenaj criminal destinat unui singur obiectiv, terorizarea populaţiei civile prin lansarea de atacuri barbare ce înseamnă tot atâte crime de război. Economia...
Trecerea Atlanticului înseamnă, pentru Nabokov, nu doar despărţirea de Europa, ci şi sfârşitul unei vieţi: autorul care scrie în limba rusă devine, o dată cu noua sa existenţă, profesorul rătăcitor şi mai apoi iconoclastul părinte al Lolitei. Ceea ce rămâne...
Secolul XX a fost, înainte de toate, secolul totalitar. Ingineria utopică s-a servit de crimă şi de planificare spre a imagina un viitor din care trecutul să fie eliminat. Crimele şi barbaria totalitare nu sunt un accident de parcurs şi...
Nostalgia este cel din urmă cer pe care îl poate zări literatura: dincolo de cuvintele şi de pauzele textului se află doar acest orizont pe care îl putem numi destin. Iar drumul spre destin este însăşi cărarea nostalgiei, de vreme...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
