După 1989 sau de ce ideile contează

Postcomunismul românesc este, deja, un interval istoric mai întins decât epoca României Mari: perioda de după 1989 devine, pe măsură ce înaintăm în timp, epoca responsabilă pentru  modelarea unui întreg imaginar politic şi social. Privirea cu care ne întoarcem în trecutul recent devine cea cu care scrutăm materia încă nenăscută a viitorului.

Anii de după 1989 sunt departe de a fi egali cu sine: ei cuprind, în cronica lor, o succesiune de traume, dar şi un triumf  istoric neaşteptat, acela al integrării euro-atlantice. Postcomunismnul este un roman ale cărui personaje îşi joacă rolurile pe o scenă dominată de speranţe şi de iluzii.

Liberal de tradiţie aroniană, discipol al lui Pierre Manent, filosof politic şi  istoric al ideilor, prozator de idei memorabil, Cristian Preda imaginează, prin monumentala sa panoramă a ideologiei postcomuniste (volumul Ideologii şi ideologi în România contemporană, apărut la Humanitas, în 2025 – n.r.) o fotografie nuanţată şi fidelă a acestor decenii în care se inventează nu doar democraţia constituţională, ci şi o întreagă viziune despre om şi societate. Iar cartea lui Cristian Preda, una ce îmbină sobrietatea analitică cu vivisecţia polemică, reconstituie un parcurs postdecembrist nu mai puţin complicat şi fascinant decât acela interbelic.

Liberal al moderaţiei critice, Cristian Preda este şi un post maiorescian, în măsura în care rigoarea sa se defineşte polemic, ca o alternativă la delirul radical şi la pasiunea totalitară. Întemeiată pe o documentare exhustivă, refuzând simplificările caricaturale, sinteza lui Cristian Preda este proba supremă a capacităţii spiritului critic de a hrăni arhitectura unei proze de idei, seducătoare şi profunde.

Panorama lui Cristian Preda pune în faţa noastră o întrebare dramatică: în ce măsură reflecţia despre stat, om şi societate a modelat guvernarea de la noi în toţi aceşti ani? Sunt ideile cele care mişcă cu adevărat politica contemporană?

La această interogaţie cartea lui Cristian Preda oferă începutul unui răspuns. Textele cercetate de Cristian Preda sunt, în proporţie covârşitoare, textele unor intelectuali: impactul lor asupra  traseului societăţii noastre este unul mai degrabă limitat. Chiar şi atunci când textele sunt elaborate de cei care îl înconjoară pe cel mai longeviv şef de stat, Ion Iliescu, neocomunismul doctrinar definit de paginile lor este eclipsat de mistica unui regim întemeiat pe continuitatea  unei elite.

Evitând capcana opoziţiei progresism-conservatorism, Cristian Preda urmează itinerariul unei reflecţii plurale şi fragmentate, una ce are prea puţin în comun cu dinamica ideologiei partidelor dominante. Hegemonia PSD, succesor al FSN, nu este influenţată de dezvoltarea unei viziuni social-democrate. Dimpotrivă: evacuarea ideilor în favoarea unei demagogii proteice este alegerea lipsită de orice ambiguitate.

Nu mai puţin dramatică este şi involuţia intelectuală a familiei politice liberale. Nu există nici o afinitate între discursul PNL, saturat de locuri comune, pe de o parte, şi gândirea celor care se revendică de la liberalism, pe de altă parte. Liberalii şi libertarienii români nu au un vehicol care să le poarte ideile. Etatismul este dominant şi inexpugnabil. Cu excepţia vocii lui Valeriu Stoica, ideile nu sunt capabile să între în dinamica politicii liberale.

Cât despre creştin-democraţie şi conservatorism, cartografiate şi ele în panorama lui Cristian Preda, ele sunt imaginea unor proiecte intelectuale şi unei absenţe politice. Spaţiul eliberat prin acest gol de reprezentare este ocupat de cei care, în numele tradiţiei şi al credinţei, ridică soclul pe care se înalţă religia politică a radicalismului etnocratic. Drumul care se închide o dată cu Corneliu Coposu este emblema acestui eşec postcomunist. Patriotismul, prudenţa şi ethosul iudeo-creştin se refugiază în textele doctrinare, refuzate de o politică gregară şi fanatică.

Panorama monumentală a lui Cristian Preda se deschide spre un prezent al impasului românesc.  Revigorarea ceauşismului, altoit pe trunchiul dreptei radicale interbelice, este expresia unei revolte ce ajunge să îmbrăţişeze totalitarismul, după o jumătate de secol de derivă dictatorială. Viaţa postumă a lui Nicolae Ceauşescu este viaţa unei fantasme ce bântuie o societate fracturată. Salvatorul demonic care este Călin Georgescu creşte din acest sol al resentimentului şi al anxietăţii. Alternativa unei politici la scară umană, anti-utopică, personalistă şi pragmatică, este, în acest final de an 2025, o proiecţie himerică.

Ideile contează, iar rătăcirea fanatismului se nutreşte din delirul intelectual, iată lecţia maioresciană a cărţii lui Cristian Preda. În cele din urmă, reîntoarcerea la demnitatea umană şi la decenţa civismului poate fi calea pe care putem păşi, spre a ieşi din purgatoriul locuit de elanuri mesianice.

Articol publicat şi în Contributors.