“Condiţia umană”, marele roman al aventurii existenţiale numită Revoluţie
Condiţia umană a apărut în “Biblioteca petnru toţi” în 1965. Arhitectul, artizanul, părintele acelei minunate construcţii spirituale a fost filosoful Mihai Sora. Nu-i vom fi niciodată îndeajuns de recunoscători acestui admirabil intelectual critic pentru ceea ce ne-a dăruit.
Traducător şi autor al prefeţei era Ion Mihăileanu, pe atunci adjunctul lui George Ivaşcu la Contemporanul. Scria, citez din memorie, despre “simfonia eroică a operei lui André Malraux”.
Romanul, distins cu premiul Goncourt în 1933, a fost rapid tradus în româneşte şi a apărut cu prefaţa lui Eugen Lovinescu. Era printre cărţile favorite ale lui Miron Radu Paraschivescu. Era o carte definitorie şi decisivă a stângii antifasciste. Dar era mai mult decât atât. Era şi rămâne marele roman al aventurii existenţiale numită Revoluţie. Generaţii l-au citit astfel. Generaţii vor continua să afle în el cheia angajamentului în favoarea unei cauze transcendente.
L-am citit la 14 ani. L-am recitit de multe ori de-a lungul anilor. Malraux este unul din personajele cursului meu despre comunism şi fascism. Ca să apară în BPT în 1965 însemna că intrase în planul editorial conceput în 1964, adică în ultimul an al domniei lui Gheorghiu-Dej. N-am nicio îndoială că atât Ion Gheorghe Maurer, cât şi ideologul en titre Leonte Răutu citiseră cartea încă din deceniul al patrulea. Probabil, în franceză.
În 1964, Malraux era unul dintre apropiaţii Preşedintelui Charles de Gaulle. Era ministrul Culturii. Între el şi General era o relaţie de profund respect. În vara lui 1964 premierul Maurer vizitase oficial Parisul şi se întreţinuse cordial cu şeful statului francez. Era o premieră în “lagărul socialist”. Franţa era din nou un magnet politic, economic şi intelectual. Tot în 1964 se juca piesa Rinocerii, în regia lui Lucian Giurchescu şi cu Beligan în rolul lui Bérenger.
Fac parte dintr-o generaţie care păstrează l’image de marque de la culture française.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









