Articole din categoria Opinii

0

Piramidele de putere și faraonul îngropat în ele

Ce vedem, la ora actuală, în magistratură? Funcționarea impecabilă a unei piramide de putere.   O persoană, secondată de alți câțiva, a pus mâna pe resurse – în speță, numirea și avansarea judecătorilor și a procurorilor – și, folosindu-se de...

1

Prima zi a revoluției

Avem darul unic să le confundăm pe toate. Nu, revoluția de la Timișoara nu a început în 15 decembrie 1989, ci în 16.   Vineri, 15 decembrie, a fost o zi de protest tăcut al câtorva enoriași din biserica reformată...

0

Șansele planului de pace pentru Ucraina

Cea mai mare eroare pe care emisarii lui Trump o pot face este să-și piardă răbdarea, să dea ultimatumuri lui Zelenski și să-i șantajeze pe europeni.   Stilistica președintelui Donald Trump stârnește atât de multe controverse, încât, adesea, analiștii și...

0

Maeștri și ucenici

Plecarea dintre noi a lui Cornel Ungureanu mi-a adus în minte o sumedenie de întâmplări pe care le-am trăit în deceniile cât am lucrat împreună. Dar mi-a prilejuit și reflecții de natură mai generală. De pildă, despre relația dintre maestru...

0

Anul 2025 sau despre Preşedintele Republicii

Anul 2025 a fost cel al despărţirii de Klaus Iohannis. Dar deceniul său ratat lasă în urmă  moştenirea care este însăşi fotografia României politice de acum. De la dezordinea bugetară la  instabilitatea politică, de la erodarea încrederii la elanul mesianic,...

0

Nina Moica sau eroismul

În această eră a nostalgiei totalitare suferinţa celor care au fost striviţi de comunism pare să se şteargă din memoria colectivă. Seduşi de entuziasm şi orbiţi de rătăcire contemporanii noştri ignoră un teribil secol XX, căci logica reţelelor sociale îi...

0

A nu participa la lucrarea Diavolului

Câteva reflecţii de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, care a fost celebrată în 10 decembrie.   Refuz să cred că România este o țară fără alternativă, ocupată pentru eternitate de canalii, otrepe, scelerați şi lichele analfabete. Refuz să cred că...

0

O neagră, incontestabilă revelație

O neagră, incontestabilă revelație: trăim într-o țară în care orice ai face, nu ți se întâmplă nimic. Pentru rigoare, cu cât comiți în ea ceva mai grav, cu atât cresc șansele de a deveni intangibil. Un paradis al „aleșilor” de...

0

Ilie Lazăr sau dârzenia patriotismului

Există destine în care se înscriu destinele unei întregi naţiuni, ca şi cum viaţa oamenilor trecători ar deveni imaginea speranţei şi a tragediilor comunităţii pe care ajung să o întruchipeze. Iar un asemenea destin al curajului şi al tragismului exemplar...

0

Orbirea și prăpastia se cheamă reciproc

Nu este o noutate că profitorii cinici ai oricărui sistem – religios, politic sau economic -, inși instalați comod în el, mimând cu anii activitatea, seriozitatea și fidelitatea, fani ai „căldicelului” și ai stabilității de cimitir, oportuniști care visează doar...

0

Mitul națiunii şi pasiunea utopică

Simțul realității este acea însuşire care ne ajută să păstrăm proporțiile fără a cădea în absolutisme apocaliptice ori în opusul acestora, cinismul relativizant. Chiar nu știu ce este preferabil: să faci din țânțar armăsar ori să faci din armăsar țânțar?...

0

Problema capitală a României l: USR

Au dreptate marii influenceri cot la cot cu PSD: USR e de vină.   Pentru dezastrul financiar lăsat în urmă de PSD și PNL, nu PNL și PSD sunt responsabile. Neapărat USR. Nu curvăsăriile lui Grindeanu, nu nepotismul și clientelismul...

0

Comunismul românesc sau tragedia unei naţiuni

La peste trei decenii de la decembrie 1989 apariţia în româneşte a monumentalei sinteze a lui Dennis Deletant (România sub comunism. Paradox şi degenerare, Humanitas, 2025 – n.r.) este ocazia de a reflecta la tragedia unei naţiuni: prin erudiţie, precizie,...

0

Provincia pedagogică

Herderian prin structură și opțiuni, Cornel Ungureanu (1943-2025) a visat mereu să instituie în jurul său o provincie pedagogică. Adică un spațiu ideal, aproape utopic, în care individul să se formeze în mod armonios. Credea cu tărie în făurirea unei...

0

Nevoia de adevăr

Constantin Ticu Dumitrescu a fost şi rămâne un exemplu de rezistență morală şi de curaj civic. Neînduplecat luptător pentru adevăr, președintele AFDPR, membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, a trecut în lumea celor drepți pe 5...