Putinismul ca ideocrație totalitară
Așa cum Hitler era atras de simbolistica neo-păgână, Putin este fascinat de ideile unui profet al fascismului rus precum Ivan Ilin (1883-1954). În acest creuzet al eurasianismului presupus purificator palpită emoții, fobii, mituri şi pulsiuni care definesc “revolta împotriva lumii moderne”, strigătul de luptă al noilor vrăjitori.
Leviatanul numit URSS s-a născut în decembrie 1922 prin tratatul semnat de reprezentanții auto-desemnați ai Federației Ruse, Ucrainei, Bielorusiei (Belarus) şi Transcaucaziei. A fost un imperiu totalitar dominat de o ideologie mesianic revoluționară care atribuia Rusiei Sovietice un rol providenţial. Cultul liderului (Lenin, Stalin etc.) era un element definitoriu pentru religia politică a sovietismului. Încă din anii ’30, Stalin a îmbrăţişat viziunea autocratic imperialistă proprie ideologiei expansioniste a țarismului. Putinismul împărtășește cu bolşevismul şi cu ţarismul febra profetică a milenarismului. Nu orice fel de bolşevism, ci acela de sorginte jdanovistă, al postulării priorităţii ruse în orice domeniu, de la radioul lui Popov la astrofizica lui Ţiolkovski.
Putinismul este un construct obţinut prin bricolaj, cu fragmente şi secvențe importate din alte experiențe şi scenarii. Când se proiecta în Ivan cel Groaznic, Koba nu exagera decât parţial. Nostalgiile ţariste ale lui Putin sunt de fapt expresia unei insecurităţi mistuitoare. Instinctele sale reale sunt kaghebiste. Este obsedat de dușmani, vizibili şi invizibili. Mereu la pândă, trăieşte în minciună şi groază. Un univers scindat, o existență schizoidă. Nu este un strateg, ci un executant lipsit de capacitate vizionară. De-aici şi gafele știute ori mai puțin știute. “Ideea rusă” este pentru Putin o armă politică. Un mit mobilizator, electrizant, galvanizant. Mitul societății fără clase s-a destrămat. La fel, şi acela al revoluției mondiale. Ceea ce n-a dispărut este adversitatea viscerală pentru valorile raţionalismului cartezian, pentru umanismul burghez, pentru drepturile omului şi cetățeanului.
Un autor francez originar din România a scris o biografie extrem de relevantă a lui Putin. Mă refer la Jean Pârvulescu (Parvulesco). Născut în 1929, a încetat din viața în 2010. A trecut ilegal frontiera în 1948, a ajuns în Vest trecând prin Iugoslavia titoistă. Ocazional actor (a jucat într-un film de Godard), m-am ocupat de Parvulesco intens în ultima vreme. Cartea despre Putin nu e o biografie, ci un manifest. Autorul prefeței este Aleksandr Dughin, unul dintre pontifii putinismului. Parvulesco era un excentric, în anii ’50 în cercurile exilului românesc, aflăm de la Monica Lovinescu în cartea de amintiri La apa Vavilonului, i se spunea “Prinţul”. Fiul său, Stanislas Parvulesco, este pretendent la tronul fictivului Regat al Patagoniei. Halucinaţii istoriosofice şi pseudo-filosofice? Dar legăturile trimit mai departe. Parvulesco i-a deschis calea lui Dughin spre ezoterismul fascistoid al lui Julius Evola şi spre misticismul anti-modern al lui Rene Guenon. Evola a fost un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu. Scriu aceste lucruri pentru a lumina resorturile invizibile ale ocultismului putinist. Pentru că, așa cum Hitler era atras de simbolistica neo-păgână, Putin este fascinat de ideile unui profet al fascismului rus precum Ivan Ilin (1883-1954). În acest creuzet al eurasianismului presupus purificator palpită emoții, fobii, mituri şi pulsiuni care definesc “revolta împotriva lumii moderne”, strigătul de luptă al noilor vrăjitori.
Articol publicat şi pe Contributors.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
