În jurul Europei Centrale: romane, voci şi memorie

Dicţionarul romanului central-european în secolul XX, coordonat de Adriana Babeţi şi îngrijit de Oana Fotache, este încununarea unui efort de trei decenii: unul dintre cele mai impresionante monumente ale gândirii critice şi comparatiste din spaţiul românesc, el este imaginea însăşi a unei rare perseverenţe intelectuale şi a unei extraordinare devoţiuni umane.

Un labirint al umbrelor

Şi poate că un asemenea proiect, aşa cum notează Adriana Babeţi în vastul studiul introductiv ce deschide dicţionarul, nu s-ar fi putut naşte şi dezvolta în absenţa acelui spaţiu unic de mentalitate şi de creativitate al Banatului şi al Timişoarei. Cercetările dedicate celei de-a treia Europe sunt modul în care se manifestă o vocaţie de interogaţie şi de construcţie specifice Banatului; ca nici un alt loc din România, Banatul este depozitarul unei memorii colective ce trimite la această matrice de complexitate etnică culturală şi lingvistic definind Europa Centrală.

Asaltată, asediată, martirizată, Timişoara şi-a păstrat, în teribilul secol XX, identitatea ei alcătuită din reunirea armonică şi organică de identităţi. În Timişoara marginea şi centrul se întâlnesc, iar creativitatea bănăţeană este emblema acestei vocaţii central-europene a polifoniei fecunde.

Pornind dinspre Timişoara către vastele domenii ale Europei Centrale, dicţionarul romanului este un labirint populat de texte, de spectre şi de glasuri. Mai mult ca alte spaţii geografice, Europa Centrală se construieşte ca un teritoriu al fantomelor şi al traumelor. Tensiunea dintre deschiderea cosmopolită şi replierea etnocentrică defineşte dinamica unei Europe de mijloc ce trăieşte obsedată de propria ei fragilitate.

Prinsă între plăcile tectonice ale utopiei, crimei de stat, antisemitismului, fascismului şi comunismului, Europa Centrală respiră, înainte de toate, prin aceşti plămâni ai creativităţii sale intelectuale. Europa Centrală, compozită şi fantasmatică, este un imens pat germinativ din care se iveşte modernitatea. Crizele şi neliniştile care o bântuie sunt cele din care se va hrăni secolul XX. Europa centrală este marcată de acest văz vizionar şi tragic: vocile ei sunt glasurile de cassandră ce anunţă apocalipsa.

Europa Centrală este casa în care trăieşte spectrul unei comunităţi care se confundă cu însuşi destinul acestui pământ tulburat, pământ al frontierelor şi al marginii de lume: evreii sunt cei în care acest geniu al locului se întrupează cu vitalitatea şi cu energia sa. Lichidată de Holocaust, evreitatea central-europeană este cea fără de care nimic din acest miracol al modernităţii nu ar fi fost posibil. În Austria, în Ungaria, în Cehia, în Bucovina, evreii sunt prezenţa în jurul căreia se organizează o febrilitate intelectuală din care se ivesc emblemele veacului trecut.

Dilemele identitare ale evreităţii central-europene trec în roman şi îi conferă acestuia vibraţia de seismograf atentă la dinamica istoriei. Între disperare şi nostalgie imperială habsburgică, între psihanaliză şi elan utopic, între inovaţie şi micro-armonie arcadică, alunecând între limbi şi tradiţii, evreii sunt, poate, cea mai central-europeană voce: timbrul ei se distinge,memorabil, iar capodoperele care se nasc din matricea ei culturală sunt inventariate în acest monumental dicţionar. Idişul, limba pierdută, este microcosmosul de cuvinte în care se adună acest tragism creator central-european.

Sursă foto: Facebook / A fost odată o Europa Centrală

Limbi şi destine

Europa Centrală este, aşa cum indică şi pătrunzătorul studiul al Adrianei Babeţi, un spaţiu geografic definit prin etos, prin traume şi prin locurile de memorie ale istoriei înşeşi. Iar dicţionarul de acum este ocazia de a contempla această polifonie etnică şi lingvistică. Literaturile română, poloneză, austriacă, triestină, maghiară, cehă, croată, sârbă trăiesc şi comunică în acest domeniu al umbrelor. În dialog cu marile modele occidentale, marcate uneori de un complex al periferiei, ele devin, prin inovaţie şi temeritate estetică, imaginea canonului modernităţii înseşi. Revanşa marginii înseamnă cucerirea unui centru imaginar.

Şi ce poate fi mai fascinant în lectura acestui dicţionar-labirint decât să contempli ramificaţiile unui continent de sensibilitate, urmărind circulaţia temelor şi a obsesiilor. Între Kakania habsburgică şi tragedia comunizării, între cosmopolitism şi Holocaust, între Musil şi Kundera, între Hasek şi Canetti, între Gombrowicz şi Hermann Broch, între Kafka şi Krleza, Europa Centrală transformă romanul într-un instrument al cunoaşterii. Romanul central-european este unul proteic şi neliniştitor: el este adăpost al memoriei, dar şi locul în care viitorul capătă chip. Intuiţiile sale sunt fulgurante şi spectaculoase. Tentaţia biedermeier stă alături de nevroza apocalitică. Marşul Radeţki se topeşte în înregimentarea cazonă a totalitarismului.

Dicţionarul înseamnă, pentru critica şi istoria literară românească, ocazia de a abandona, definitiv, un complex al izolării provinciale. Slavici, Mihail Sebastian, Max Blecher, I.D. Sîrbu, Sorin Titel sunt redaţi unui context central-european: intertextualitatea şi comunicarea de adâncime propun piste de relectură şi dezvăluie un patrimoniu comun de traume, de vise şi de nelinişte creatoare.

Testamentul Europei Centrale în veacul XX, un secol al sângelui şi al tragediei, este această literatură în care limbile şi naţiunile fuzionează, ca într–un desen al amintirii. Dicţionarul de acum este el însuşi o bibliotecă ce adună glasuri, texte şi istorie, ca într-o traversare a timpului. Erudit şi monumental, dicţionarul trăieşte, asemeni Curopei Centrale, sub semnul recitirii şi al revenirii. Vocile romanului se întorc, spre a ne bântui.

Articol publicat şi în LaPunkt.ro

Recomandare de lectură: Adriana Babeţi: „În Europa Centrală, trecutul refuză să treacă”

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News