Corto Maltese în Siberia

Al treilea album independent consacrat de Hugo Pratt aventurilor lui Corto Maltese a fost conceput începând cu anul 1974, pentru revista italiană „Linus“. Se numea Corte Sconta dette Arcana (Curtea secretă, zisă a arcanelor), titlu păstrat ulterior pentru toate republicările în italiană. În franceză, albumul s-a intitulat Corto Maltese en Siberie. Despre „curtea secretă“, Hugo Pratt susținea că în copilăria lui ea încă exista. Dintr-o scriere memorialistică a autorului deducem că ea ar putea fi Corte Botega, situată la doi pași de Campo Santi Giovanni e Paolo din Veneția. În nedezmințitul lui stil în care imaginarul și realul se amestecă aleatoriu, Hugo Pratt ne întinde o cursă. Adevărată sau nu, denumirea e suficient de poetică pentru a rămâne în memorie și pentru a stârni reverii livrești.

 

Titlul italian nu acoperă însă nici pe departe conținutul albumului, plasat în cea mai mare parte în Hong Kong, Manciuria, Mongolia și în ținuturile friguroase ale Siberiei. Dar el e important pentru că oferă o deschidere spre ceea ce avea să constituie stilul târziu al lui Hugo Pratt – amestec de poezie și vis, de melancolie și neliniște, de esoterism și ironie, de ieșire din timp și de recuperare a acestuia prin memorie și nostalgie. Drept dovadă, atunci când a transformat banda desenată în roman (Corte sconta dette arcana, Giulio Einaudi Editore, 1996), a ținut să sublinieze rădăcinile venețiene ale poveștii.

În varianta franceză s-a optat pentru Cour des mysteres (Éditions Denoël, 1997) – și asta în ciuda faptului că, în carte, prima secvență e plasată în Hong Kong în 1919 și conține o meditație cu iz claustrofobic a lui Corto Maltese: „E ca și cum te-ai plimba pe fundul unui acvariu uriaș abandonat, înconjurat de sticlă murdară și opacă“. Lungmetrajul de animație regizat de Pascal Morelli, Corto Maltese: La cour secrete des Arcanes, din 2002, va sublinia și el conexiunea venețiană a lucrării, născută în orașul unde imaginarul își dispută întâietatea cu metafizicul.

Albumul stă, explicit, sub semnul visului. Aventura efectivă e doar proiecția onirică a minții lui Corto Maltese care, aflat în afara timpului – calendarul indică data de 34 decembrie a unui an neprecizat, dar despre care vom afla curând că aparține intervalului 1918-1920 –, ajunge la cealaltă extremitate a globului, în Hong Kong. Orașul asiatic nu e decât punctul de pornire al unui voiaj primejdios prin Manciuria, Siberia, Mongolia, China, pentru ca, finalmente, să-l reîntâlnim pe erou la Hong Kong. Pare să existe o legătură directă între lungimea itinerariului și durata scrierii scenariului și a executării desenelor. Serialul din revista „Linus“ s-a încheiat abia în vara lui 1977, la trei ani și jumătate după ce prima planșă văzuse lumina tiparului.

Cariera internațională avea să înceapă odată cu serializarea, între februarie și septembrie 1978, în nou înființata publicație belgiană de benzi desenate (a suivre), și urmată de publicarea în franceză la Editura Casterman, în 1979. Hugo Pratt revenea la o formulă mai relaxată, după turul de forță al anilor în care, constrâns de formula revistei „Pif“, produsese episoade de sine stătătoare, de douăzeci de pagini. Prin Corto Maltese în Siberia, autorul își recâștiga libertatea de mișcare – tematică și ideatică – din Balada mării sărate (1976), unde, după cum se știe, apărea pentru prima oară figura marinarului cu cercel în ureche.

Succesul albumelor ce adunau cele douăzeci și una de episoade din revista „Pif“ (Sub semnul Capricornului, Departe, tot mai departe, Celticele și Etiopicele) i-au asigurat lui Pratt nu doar celebritatea, ci și o siguranță materială și o liniște sufletească pe care nu le mai cunoscuse până atunci. Simțul libertății, al curajului de a inova, de a experimenta, de a risca din punct de vedere artistic sunt pe deplin răsplătite. În ciuda violențelor, a tensiunii, a înfruntărilor fizice brutale, a lipsei de compasiune, aerul de accesibilitate al narațiunii, realizat printr-o rafinată tehnică a alb-negrului, conferă magnetism unei povestiri în care idealismul, ideologia, lăcomia și eroismul alcătuiesc materia primă a unei istorii despre limitele conștiinței umane.

E dincolo de orice dubiu că la însușirile enumerate mai sus a contribuit Guido Fulga, prietenul venețian al lui Hugo Pratt, care a desenat trenurile blindate prezente în album. Ele nu lasă deloc impresia unor implanturi, a unor segmente lipite artificial, ci sunt perfect integrate atmosferei generale a poveștii. Fulga, un maestru al detaliului realist, a știut să aloce un spațiu – obligatoriu la Hugo Pratt – elementului ambiguu, transparenței geografice convertite în peisaj mental ce dau tensiune și consistență întregului. Lucru cu atât mai dificil cu cât, în acea fază, romanele grafice ale lui Pratt erau gândite în alb și negru – ceea ce îngrădea posibilitățile de a exprima profunzimea culturală și intelectuală care a alcătuit constant și fondul, și rama creației artistului. Pe de altă parte, minimalismul coloristic facilita identificarea operelor cu care Pratt a stabilit, în fiecare din compunerile sale, punți de legătură și prilejuri de a dialoga în răspăr.

În cazul de față, înrâuririle provin din zona vizualului. Dincolo de orice dubiu, Pratt a intrat în rezonanță cu filmul clasic, din 1932, al lui Josef von Sternberg, Shanghai Express, în care rolul principal era interpretat de Marlene Dietrich. Trăsăturile ei sunt atât de asemănătoare cu cele ale femeii fatale din Corto Maltese în Siberia, ducesa Marina Seminova, încât similitudinile epice vorbesc de la sine. Specialiștii în bandă desenată menționează și influența uneia din creațiile lui Milton Caniff, Terry and the Pirates. Cred, însă, că e vorba mai degrabă de o iluzie, indusă de repetatele declarații ale lui Hugo Pratt privind datoriile artistice pe care le-ar fi avut față de marele cartoonist american.

Citiţi şi: 

Cealaltă protagonistă feminină, Shanghai Li, e imaginată tot într-o manieră livrescă. Ea e un amestec de reminiscențe muzicale (Hugo Pratt cita versurile unui cântec auzit cândva: „La cerco per tutti e bar e per il caffé/ Dove mai sei tu che non ti trovo piu/ Mia piccola Shangai Lil’“) și de amintiri cu iz monden-rocambolesc: „E vorba de Roy Song, nepoata lui Chang-Kai-Șec. Am întâlnit-o într-un avion care venea de la New York, unde mi-a fost prezentată de Joël Laroche, care conducea Publicness, editorul primelor mele albume cu Corto Maltese. Am regăsit-o pe fata asta pe Champs-Elysées și am început să ne întâlnim. Am aflat că mama ei era amanta lui Lin Biao, că aparținea familiei Song, deci și familiei Chang-Kai-Șec și familiei Sun Yat-sen. Sunt, de asemenea, foarte amestecați cu secta Triadei, cu bancheri din Hong-Kong și din Statele Unite. Fata fusese probabil ținta unei facțiuni revoluționare și n-a găsit nimic mai bun de făcut decât să se ascundă la mine pentru câteva luni, la Paris și la Veneția. Ea mi-a spus întreaga istorie a familiei Song. Mai târziu, mi-a trimis o invitație să merg la nunta ei, în Formosa [numele originar al Taiwanului, dar și al auto-proclamatei republici care a durat doar cinci luni, în 1895 n.m., M.M.]. Mi se adresa cu «unchiule». Niște chinezi au venit la Veneția să-mi mulțumească și să-mi spună că îmi stau la dispoziție în orice chestiune“ (Petitfaux, 1990: 95). Pratt a poreclit-o pe fată Welcome.

Într-un alt loc, autorul adaugă: „Am cunoscut mai mulți membri ai acestei mari familiei chineze naționaliste, în Taiwan, în anii 1970. În lumea secretă a spionajului – care este pentru lumea politică ceea ce  lumea secretă a esoterismului este pentru lumea religioasă – atunci când spui despre cineva că «are un fluture pe umăr» înseamnă că deține un secret pe care nu-l va dezvălui în niciun chip“ (Guilbert, 2006: 347).

Sursele livrești ale creației sunt și ele menționate de artist într-un dialog cu Dominique Petitfaux: „Amcitit ceva despre baronul von Ungern-Sternberg într-o enciclopedie militară englezească. Am văzut că a fost pentru o vreme regele Mongoliei. Am citit de asemenea cărți despre armata imperială rusă și despre sectele chinezești. Ungern-Sternberg mi s-a părut un personaj seducător. Face parte din cavalerii teutoni. Familia lui provenea din Estonia și era de origine germană. Mulți germani au devenit ofițeri ruși pe vremea Ecaterinei a Rusiei. Pentru scrierea poveștii m-a ajutat cartea prietenului meu Jean Mabire, Ungern, le baron fou“ (Petitfaux, 1990: 93).

Ar merita menționat, pentru contextul paradoxal al existenței cosmopolitului Pratt, că Jean Mabire s-a plasat, din punct de vedere politic, la antipodul pozițiilor sale ideologice. Numele lui Mabire a fost intens citat în cadrul mișcărilor separatiste ale Normandiei, fiind și un activ participant la reabilitarea, dintr-o perspectivă desuet-romantică, a nazismului. Decisive sunt informațiile din Yi Jing. Cartea transformărilor (I Ching, I King), una din cele mai vechi cărți chinezești, compusă în perioada secolelor X-IV, î.H. E un manual de divinație bazată pe cleromanție, adică pe folosirea cifrelor. Lucrarea e și o cosmologie, propunând un complicat sistem de hexagrame în care sunt ascunse secretele lumii. Subliminal, Pratt construia un arc de cerc prin care cel mai oriental, prin fast și mister, oraș occidental, Veneția, se întâlnea cu lumea eminamente încifrată și secretă a Orientului. Mai intens decât în creațiile ulterioare, mistificările și aluziile culturale alcătuiesc un strat intertextual în care sunt convocate, în ipostaze inedite, și personaje reale (cum ar fi desenatorul american Jack Tippit și cântărețul italo-francez Nino Ferrer). Baronul Ungern-Sternberg e un mare cititor (așa cum e și Corto Maltese) și îl surprindem parcurgând faimosul poem al lui Coleridge, Kubla Khan. Cea mai spectaculoasă formulă de dialog intertextual ne-o furnizează însă Corto Maltese, care citează câteva versuri din creația bunicului său, Eugenio Genero, un poet dialectal. În varianta franceză a albumului, versurile au fost înlocuite de editor, spre nemulțumirea autorului, cu un citat din „Sensation“, de Rimbaud. Chiar și peste ani, frustrarea lui rămăsese intactă: „Dacă tot voiau să le facă plăcere cititorilor francezi, de ce n-au înlocuit și Veneția cu Parisul?“ (Guilbert, 2006: 168).

 

***

Guilbert, Jean-Claude, 2006. Hugo Pratt. La traversée du labyrinthe. Paris: Presse de la Renaissance.

Petitfaux, Dominique, 1990. De l’autre côté de Corto. Tournai: Casterman.

 

Articol publicat şi în România Literară.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

2 Comentarii

  1. 27 octombrie 2021

    […] atins în anii 1970 de banda desenată. Elementele de autoreferențialitate menționate în articolul de săptămâna trecută (citarea versurilor din creația bunicului său, confuzia voită dintre biografia autorului și cea […]

  2. 30 octombrie 2021

    […] Citiţi şi: Corto Maltese în Siberia […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.