Șotron

Șotronul din prima pagină a albumului Corto Maltese în Siberia are o certă semnificație simbolică. El trimite la ideea de labirint, de căutare permanentă, de explorare a necunoscutului.

 

Poziționarea acestuia în planșă e sugestivă. Prin definiție, jocul de șotron are legătură cu solul. În desenul lui Hugo Pratt, acesta e plasat vertical, fiind imprimat pe un zid. Prin urmare, nu e vorba de un șotron propriu-zis, ci de o reprezentare a acestuia. Funcția lui nu e cea clasică, a parcurgerii drumului dinspre infern spre pământ și apoi spre cer. Dintre cele trei elemente, singurul menționat e pământul (Terra), desenat acolo unde de regulă se află Infernul. Identitatea dintre cele două elemente este elocventă pentru spațiul pe care-l va străbate Corto Maltese: iadul războiului, desfășurat într-o zonă clar delimitată a Pământului.

Cifrele îndeamnă și ele la o lectură în cheie ezoterică a casetei vizuale. Un cercetător al dimensiunii ascunse a creației lui Hugo Pratt a făcut o apropiere de simbolistica numerologică a vitraliilor alchimice medievale – exemplul cel mai frapant fiind cel al lui Noe, din catedrala din Chartres. Mai mult: „șotronul are dimensiuni remarcabile: el constituie, cu aproximație (deoarece e vorba de forma unei mâini ridicate), juxtapunerea celor două rectangule ale lui Pitagora. Forma sa ține, așadar, cont de numărul de aur, adică de proporția divină. Desenul reproduce planul unei loje masonice, în care căsuța a treia corespunde amplasării tabloului lojii. Absida corespunde «hellal»-ului, în timp ce numele trimit probabil la un mod de funcționare în care trei personaje luminează, cinci dirijează și șapte desăvârșesc organizarea unui atelier. În fine, trimiterea la arborele sefirot apare cu claritate. Vignetele ulterioare vor face, de altfel, trimiteri la sefire și la anumite corespondențe cu Cabala.” (Gregogna, 2008: 141).

Am insistat asupra acestui punct de plecare cu certe valențe esoterice deoarece el este consubstanțial creației lui Hugo Pratt. Nu e vorba de un exces interpretativ, ci de luminarea unui context care a contribuit la nașterea legendei unui autor inițiat, care a dobândit acces la tainele societăților secrete, știind să convertească în artă informațiile dobândite într-o existență aventuroasă. Așadar, nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării în acest scenariu în care simbolurile sunt preluate împreună cu semnificațiile lor demult stabilite. Astfel, șotronul e desenat, nu întâmplător, alături de ușa care dă în curtea venețiană deja menționată, spațiu ce stă prin definiție sub semnul misterului. Prin poarta deschisă întrezărim o grădină dominată de un copac desfrunzit. El e, dincolo de orice dubiu, o figurare simbolică a arborelui se firot.

Trebuie menționat că, la prima sa apariție, Corto Maltese se află în exterior. Poziționarea lui e subliniată de întrebarea adresată de Boca Dorada: „Corto, ce faci afară?“ Marinarul reprezintă, în acest tablou simbolic, străinul, personajul detașat, neștiutorul într-ale misterelor locului. Postura relaxată – pe care el însuși o descrie ca fiind o ipostază a lenei – indică absența dorinței de a se implica, de a deveni părtaș la aventuri pe care nu și le dorește. După cum vom constata ulterior, Corto Maltese e împins în aventură, aspirat de curenții tari ai destinului. Ca de fiecare dată, se vede angrenat într-un șir de întâmplări senzaționale în ciuda propriei voințe.

Ca și zarurile, șotronul e o modalitate de a înșela destinul. În Corto Maltese în Siberia, eroul acceptă provocările sorții, transmutându-se printr-o alchimie onirică din spațiul confortabil al Veneției în sălbăticia unui Orient inflamat de ambiții politice și violență. În alt loc, în „Povești și bunici”, din Corto, toujours un peu plus loin, eroul intervine activ în remodelarea destinului, falsificând zarurile într-un joc în care toți participanții înșelau. Decizia sa, dincolo de gesticulația imediată, are semnificații profunde:

„Unul din motivele care-l fac pe Corto Maltese să-și piardă simțul rațiunii este dorința de a nega ordinea lucrurilor. Prin trucarea zarurilor, îți arăți indiferența față de ordinea spirituală, disprețul față de noroc și întâmplarea fericită. Faptul că omul care trișează destinul, impunându-i în mod artificial un parcurs, e un sclavagist nu e lipsit de importanță. Asemeni zarurilor, el le impune oamenilor o autoritate care, schimbându-le cursul vieții, îi privează iremediabil de libertate“ (Gregogna, 2008:142).

În fapt, Corto se află într-un dublu prizonierat: pe de o parte, lenevește la un pas de „curtea misterelor”, cu infinitele ei promisiuni și capcane. Pe de alta, prin Boca Dorada, e ispitit să intre în labirintul reprezentat de jocul de cărți. Prin etalarea lor, se desenează ori redesenează un parcurs existențial, al cărui prizonier devine în clipa când acceptă să participe la joc. În Europa, cărțile de joc au apărut sub forma celor numerale și a celor de tarot. Prima impresie e că Boca Dorada folosește cărțile numerale. Văzute în prim-plan, ele se dovedesc a fi varianta venețiană a celor de tarot. În mod evident, pentru Corto Maltese ele nu au secrete, deși atitudinea lui e mai degrabă una de mefiență. Ca și în alte episoade, eroul vede în jocul de cărți o formă de a înfrunta destinul – fie unul pozitiv, fie unul nefast. El pare să-și amintească de o învățătură mai veche a lui Boca Dorada, din episodul „Întâlnire la Bahia“, unde se spune că nu e bine să-ți forțezi destinul.

Marea problemă a marinarului decurge din dificultatea de a defini situația în care se află. Anul refuză să se încheie, acumulând zile suplimentare, iar informația adusă de Boca Dorada, potrivit căreia chiar Crăciunul întârziase, venind doar pe 27 decembrie, nu e de natură să-l lămurească. Corto Maltese e scufundat, de altfel, în lectura unei cărți care ar trebui să explice starea de confuzie care îl domina. E vorba de Utopia lui Thomas More. Nu doar timpul s-a dilatat, ci și dimensiunea cărții. Scrierea lui Thomas More e o lucrare de mici dimensiuni, pe când volumul din care citește Corto Maltese pare a fi de format mare. Dar nu trebuie să ne facem griji, deoarece eroul nu ezită să mărturisească: „N-am putut niciodată să citesc cartea asta…“

Afirmația e stranie: dacă n-a reușit s-o citească, de ce insistă să reia lectura? E posibil ca singurul lucru care-l interesează să fie titlul, o descriere destul de exactă a spațiului și a situației în care se afla el: într-un non-loc, într-o lume inexistentă. Adică în vis. În ultima casetă a planșei de deschidere îl vedem adormit, cu cartea lui More în brațe, învăluit în fumul țigării fumate de Boca Dorada. Prin urmare, nu e sigur că aude cuvintele spuse de aceasta, privitoare la ceea ce îl așteaptă în viitorul imediat: „Lasă cititul, Corto. N-o să ai timp să termini cartea. Horoscopul tău spune că o să faci o călătorie lungă, plină de aventuri”.

Evident, profeția avea să se îndeplinească – și încă foarte repede. Pagina a doua a albumului ne plasează într-o realitate cu totul diferită. Schimbarea de decor e prefațată de un text-avertisment care îi aparține lui Hugo Pratt sau unui împuternicit ficțional al acestuia. Rândurile pot fi un bun început de roman în maniera prozei senzaționaliste de la debutul secolului al XX-lea: „Există mai multe feluri de a începe o poveste. Aceea a lui Corto Maltese și a baronului Roman von Ungern-Sternberg, care altminteri era nebun, poate începe cu o linie frântă, care înseamnă «Nu» în jocul «King», Cartea transformărilor…”

Așadar, aventura promisă stă sub semnul negației – o stare predic tibilă, având în vedere postura în care îl lăsasem – și îl vom reîntâlni pe Corto Maltese. În episodul venețian, adormise pe o bancă, având în mâini cartea lui Thomas More, dar acum e așezat confortabil într-un fotoliu mare de bambus și ascultă explicațiile diverselor desene din Cartea transformărilor. Că tălmăcirea pare să fie cam plicticoasă, o dovedește faptul că marinarul e pe cale să adoarmă din nou. Surprins, el mărturisește că de fapt se gândea la Veneția și la Boca Dorada. Din punct de vedere narativ, se deschid două posibilități. Prima: că episodul din lagună n-a fost decât o scurtă nălucire, o evadare onirică în fața avalanșei de termeni tehnici și explicații furnizate de un bătrân chinez numit Viață Lungă, iar a doua, că eroul are capacitatea miraculoasă de a călători în timp și spațiu. Ba, mai mult, de a se dedubla: una din întruchipările sale ar fi rămas la Veneția, continuându-și conversația leneșă cu Boca Dorada, alta s-ar fi aflat la Hong Kong, victimă benevolă a unui curs de inițiere în misterele Yi Chin-ului.

În oricare din variante, Corto Maltese e prizonierul unor forțe misterioase, ale căror modalități de exprimare sunt tarot-ul și Yi Jingul: „ele îl înscriu pe individ într-o globalitate pe care o evită în modalități diferite. Amândouă sunt reprezentantele unei concepții asupra lumii. Ambele formează obiectul unei arte divinatorii” (Gregogna, 2008: 154). Așadar, indiferent dacă se află în Occident ori în Orient, marinarul va fi supus aceleiași presiuni existențiale care îi predetermină acțiunile. În ambele cazuri, el afișează o distanță ironică, nepărând deloc impresionat de competența hermeneutică a celor doi învățători improvizați. Ei aparțin unei lumi vechi (știm că Boca Dorada fusese contemporană și cu Dante), iar bătrânul chinez Viață Lungă își mărturisește handicapul vârstei, ceea ce îl face să uite tâlcul liniilor și cercurilor pe care le desenează și le comentează în același timp.

Lecția de decriptare are un aer convivial, în decursul căreia Corto își permite chiar să glumească. Menționarea unei tinere aflate înaintea măritișului – și care e purtătoarea unui mesaj sumbru: „Întâmplările care stau să se producă vor fi pline de nefericiri. Nimic favorabil” – îi prilejuiesc o replică dulce-amară: „Spuneai că fata de măritat aduce nenorociri? Foarte bine, asta înseamnă că nu o să mă însor.“

 

Articol publicat şi în România Literară.

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.