Articole semnate Vasile Bănescu
5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, o mai sărbătorește, totuși, real nu festivist, cineva? Aproape sigur există oameni extraordinari care reflectează azi nostalgic la ce a însemnat Educația, ce mai înseamnă ea și la ce ar putea însemna dacă...
Știm toți ce înseamnă, dar o tolerăm îngăduitor și deplin. Nu s-ar putea spune că o urâm sau o disprețuim. E mediul moral „amniotic” care ia versatil orice formă și în care ne mișcăm degajat ca adulți, ignorând sau evitând...
Omul alienat instituțional, pe scurt, instituționalizat și, în consecință, dezumanizat, devine în timp o imensă pacoste pentru instituția pe care, reprezentând-o și, imaginar, slujind-o, o compromite și vulnerabilizează grav din interior. Prin autismul său instituțional, prin acțiunile sale lipsite...
Dacă există o zi de sărbătorire, nu de comemorare, a limbii române (chiar astăzi), există, desigur, și o noapte a ei (aproape tot anul), în care o maltratăm, adică ne purtăm rău cu ea, făcând-o „cum ne vine la gură”....
(10 aprilie 1935 – 24 august 2024) este unul dintre acei prea puțini „teologi gânditori” contemporani care au împlinit porunca împrietenirii Revelației cu mintea omenească fascinată și orientată căutător spre ea. Formația sa intelectuală, cultura teologică și filosofică fenomenală,...
Antidotul la mușcătura cotidiană a urâtului acumulat progresiv şi progresist în lumea de azi, cea în care se promovează diluarea și suprimarea firescului, concomitent cu denunțarea incultă și suicidară a ordinii vitale pentru om, ar putea fi chiar propagarea discret...
Drumul lung prin subterane, asumarea excesivă a grijii altuia, băgarea obsesivă în seamă a propriei persoane și a bățului prin gardul unei instituții (BOR) – despre a cărei necesară și plurală misiune publică nu știe nimic, el fiind angajat în...
Nu cei din spațiul geometric al arhitecturii, ci cei din zona vorbăriei demolatoare de sens, se înmulțesc rapid. Piața ideologică, inclusiv universitară, îi cere. În media apar frecvent. Guralivi fiind, sunt la mare preț. Vorbesc oricând despre orice. Cu ce...
În democrație, printre altele, există atât dreptul de a ofensa, cât și acela de a te indigna. Ambele motivate moral, nu altfel. Modul în care o faci, nivelul traducerii sensibilității religioase, etice și estetice contează, desigur. Dar manifestarea indignării nu...
„Să ardem Cartagina” intelectualilor publici care eviscerează Biserica și țara însăși din interior!, strigă din când în când vocea subțiată de ură greu reprimată și furie prost camuflată a promotorilor ceții, umbrei și întunericului menite să ascundă piesele realității și...
În timpul în care „cel mai mare ctitor” de biserici monumentale, vajnic „apărător” al valorilor creștine împotriva maleficei Europe, bombardează milostiv un spital de copii, sfârtecându-le trupurile și pulverizând sufletele părinților acestora, alți vajnici apărători sub acoperire, nu ai Ortodoxiei,...
Manelismul ca mod de a fi se edifică pe o structură psihică argotic amprentată, vulgar influențată, uneori violent manifestată. Puterea formatoare a manelelor e în mod evident subestimată. Ascultarea lor sistematică, includerea lor în programul cotidian, diurn și nocturn, rodește...
E necesar să înțelegem, azi, că, spre deosebire de firescul și necesarul patriotism, naționalismul guraliv și mitoman e o formă gravă de delir antinațional. Miezul patriotismului este autentica, deci discreta dragoste de patrie și de tot ce o compune...
Există în lumea respirabilă/responsabilă a presei online și o subterană tenebroasă și colcăitoare, saturată de efluviile fetide ale injuriei groase și calomniei drăcești la adresa oricui apără întâlnirea și unirea firească a credinței cu rațiunea, a religiei cu știința, a...
„Societatea răsplătește virtuțile zgomotoase și viciile discrete” (Nicolás Gómez Dávila). De exemplu, omul ușor manipulabil și oarecum precar îl validează, inclusiv prin vot, pe omul patibular. În care se recunoaște parțial. Omul manevrat, sistematic înșelat și doar de televiziuni...
„Popularitatea unui guvernant [politician] într-o democrație e proporțională cu vulgaritatea sa”. (Nicolás Gómez Dávila). Un adevăr ușor recognoscibil în ascensiunea celor ce s-au cățărat și se cațără agil pe cadavrele adevărului, competenței, cinstei și dreptății până pe culmile celor mai...