Educația – deschiderea ochilor și aprinderea unui foc

5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, o mai sărbătorește, totuși, real nu festivist, cineva?

Aproape sigur există oameni extraordinari care reflectează azi nostalgic la ce a însemnat Educația, ce mai înseamnă ea și la ce ar putea însemna dacă vremurile actuale nu ar prevesti vremuri posibil infernale.

Acești oameni sunt nu doar profesori, cei mai buni dintre ei, ci sunt mai ales Oameni. Unii cărora le pasă de adevăr, de binele celorlalți și al comunității din care fac parte, azi ca martori aproape tragici. Oameni care văd în Educația însăși o sărbătoare. Din ce în ce mai puțini, desigur, într-o epocă a prefixelor -post, -trans sau -hiper. O epocă a aruncării peste bord a tot ce poate ține o corabie nu doar pe linia de plutire, ci și pe direcția de navigare cu sens. Vremuri care cheamă în multe feluri furtuna, epocă a excesului care lasă în urmă norma, normalitatea, buna-cuviință, discernământul, virtutea (moderația). Umanul și umanitatea din el. Omenia. Ce cuvinte! Ce demodate „prostii” care ne încurcă!

Ce rămâne de educat? Omul, desigur. Dar, care om? Cel marcat fără voia lui de relativism, asaltat prematur de ideologii, indiferent la adevăr și sens, la distincția dintre „posibil” și „permis”, la ce se cade și ce nu se cade a fi rostit sau făcut. „Omul recent”, omul „sapiens sapiens” iritat de simpla invocare a înțelepciunii.

Educația e azi, mai mult ca niciodată, deschidere a ochilor, orientare și educare a privirii, terapie a orbirii.

Ce ar fi de sărbătorit? Idealul de mai sus. Imposibilul care ne somează, care ridică privirea neresemnată a celor ce nu abdică încă sau nu vor abdica niciodată. Privirea celor ce preferă lumina.

Pentru că a educa înseamnă a aprinde un foc.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News